Valoarea milei

11 septembrie 2009   PE CE LUME TRĂIM

Recenta eliberare a lui Abdel Basset Ali al-Megrahi " singura persoană condamnată pentru atentatul cu bombă ce a avut loc deasupra oraşului Lockerbie, Scoţia, în 1988, în cursa Pan Am 103 " a declanşat o reacţie furibundă. Cam în aceeaşi perioadă, echipa americană de fotbal Philadelphia Eagles a decis să-i mai acorde o şansă fostei sale vedete, Michael Vick, condamnat pentru implicarea într-o afacere cu lupte de cîini, în care animalele care nu cîştigau erau torturate şi omorîte. De asemenea, William Calley, locotenentul plutonului care a masacrat sute de civili vietnamezi în satul Mai Lai în 1968, a rupt recent tăcerea şi şi-a cerut scuze public pentru faptele sale. Cînd este cazul să iertăm şi să dovedim milă faţă de răufăcători? În multe societăţi, cruzimea faţă de animale nu este pedepsită foarte aspru, dar condamnarea lui Vick " 23 de luni de închisoare " a fost destul de severă. În afara întemniţării, a ratat şi doi ani din cariera de jucător şi a pierdut milioane de dolari. Dacă Vick n-ar mai fi fost niciodată reprimit în echipă, ar fi suferit încă o pedeapsă care ar fi depăşit-o cu mult pe cea impusă de tribunal. Dar Vick şi-a exprimat regretul. Şi, probabil, cel mai important lucru, şi-a transformat discursul în fapte reale, devenind voluntar la un adăpost pentru animale, militînd alături de Societatea Umanistă din Statele Unite contra luptelor de cîini. Este dificil de spus ce bine ar putea ieşi din revenirea sa în echipă, la menirea sa iniţială, înainte de a-şi fi terminat completa reabilitare. Megrahi a fost acuzat pentru uciderea a 270 de persoane şi condamnat la închisoare pe viaţă. A ispăşit doar şapte ani cînd Kenny MacAskill, ministrul Justiţiei din Scoţia, l-a graţiat pe motive umanitare, pe baza unui raport medical conform căruia Megrahi suferă de cancer în fază terminală şi mai are doar trei luni de trăit. Nu a fost invocat faptul că Megrahi ar fi avut remuşcări, de vreme ce acesta nu s-a declarat niciodată vinovat de acţiunile sale şi nici nu a iniţiat vreun recurs la condamnarea sa, pînă la eliberare. Au existat însă îndoieli asupra apropiatei sale morţi. Din cîte se pare, doar doctorul închisorii a afirmat că ar mai avea de trăit trei luni, în timp ce alţi patru specialişti au refuzat să se pronunţe cu privire la această problemă. S-au formulat, de asemenea, speculaţii conform cărora eliberarea lui Megrahi ar fi avut legătură cu negocierile dintre Marea Britanie şi Libia, privitoare la afacerile cu petrol. În cele din urmă s-a pus întrebarea dacă Megrahi a fost într-adevăr autorul crimei şi dacă acest fapt ar fi putut juca un rol în decizia lui MacAskill (deşi, dacă ar fi fost aşa, problema trebuia lăsată pe seama justiţiei). Dar să lăsăm pe moment toate acestea deoparte. Presupunînd că Megrahi este vinovat şi că eliberarea sa s-a făcut pe motivul că ar mai avea doar cîteva luni de trăit, boala terminală a unui prizonier justifică oare eliberarea sa pe baza compasiunii? Răspunsul ar putea depinde de natura infracţiunii, de durată condamnării şi de cît timp din pedeapsă ar mai rămîne de executat. Pentru un hoţ de buzunare care a ispăşit un an dintr-o condamnare de doi, ar fi extrem de dur să se insiste să-şi ispăşească pedeapsa în întregime, dacă acest lucru ar însemna să moară în închisoare, în loc de a fi alături de familie. Dar să eliberezi un om care a ispăşit doar şapte ani dintr-o condamnare pe viaţă pentru genocid este cu totul altă problemă. După cum au subliniat rudele victimelor, Megrahi şi-a plănuit crima cu sînge rece, fără de milă. De ce " au întrebat ele " noi ar trebui să avem milă faţă de el? Apărîndu-şi decizia într-o declaraţie făcută în Parlamentul Scoţiei, MacAskill s-a abţinut să citeze dintr-unul din cele mai cunoscute discursuri despre milă din literatura engleză: acela al Portiei, din Neguţătorul din Veneţia. Dar acesta s-ar fi potrivit perfect declaraţiei sale, de vreme ce Portia afirmă că Shylock nu trebuia să arate milă faţă de Antonio, pentru că în înţelegerea dintre ei, compasiunea nu era menţionată. "Valoarea milei nu este dată de constrîngere" " adică impusă sau obligată " îi spune lui Shylock, ci mai degrabă ceva care "se revarsă liber, întocmai ca o ploaie de vară". MacAskill recunoaşte că Megrahi însuşi nu a arătat nici un fel de compasiune faţă de victimele sale, dar pe bună dreptate subliniază şi faptul că acesta nu este un motiv pentru a-i nega compasiunea la finalul vieţii. Ministrul face mai apoi referiri la valorile umanităţii, ale compasiunii şi ale milei, văzută ca o "credinţă pe marginea căreia toţi ne ghidăm viaţa" şi caracterizează decizia sa ca făcînd parte din adevăratele valori scoţiene. Logic am putea să nu fim de acord cu decizia lui MacAskill, dar ar trebui să recunoaştem " doar în cazul în care nu există alte motive decît cele care transpar " că motivarea eliberării pe principiul compasiunii face într-adevăr parte dintre cele mai înalte valori pe care le putem avea. Însă, în cazul în care credem că Megrahi n-a fost îndeajuns de mult pedepsit pentru crimele sale, cum putem cataloga tratamentul la care a fost supus fostul locotenent William Calley? În 1971, Calley a fost condamnat pentru omorîrea a nu mai puţin de 22 de civili vietnamezi, de vîrste şi sex nedeterminate. A fost de asemenea condamnat pentru abuz cu intenţia de omor asupra unui copil vietnamez. Cu toate acestea, la numai trei zile " da, trei zile " după condamnare, preşedintele Richard Nixon a ordonat ca locotenentul să fie eliberat din închisoare şi să-i fie permis să-şi ispăşească pedeapsa la domiciliu, într-o casă confortabilă, cu trei camere, unde a trăit împreună cu concubina sa şi personalul de serviciu. După trei ani a fost eliberat chiar şi din această formă de detenţie. Calley a susţinut tot timpul că nu a făcut nimic altceva decît să urmeze nişte ordine. Căpitanul Ernest Medina, superiorul său, i-ar fi comandat să incendieze satul şi să otrăvească fîntînile, dar nu a existat nici o dovadă imbatabilă că civilii ar fi fost omorîţi " şi, bineînţeles, dacă asemenea ordine ar fi fost date, n-ar fi fost ascultate (Medina a fost achitat la acuzele de crimă). După decenii de tăcere publică, Calley, în vîrstă acum de 66 de ani, a declarat recent că "nu trece nici o zi în care să nu simtă remuşcări pentru ceea ce s-a întîmplat în Mai Lai". În contextul acesta, se poate pune întrebarea dacă rudele victimelor omorîte la Mai Lai sînt mai dispuse a-l ierta pe Calley decît rudele celor omorîţi la Lockerbie să-l ierte pe Megrahi. Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi membru de onoare al Universităţii din Mebourne. Cea mai recentă carte a sa este The Life You Can Save: Acting Now to End World Poverty. Copyright: Project Syndicate, 2009 www.project-syndicate.org traducere de Stela Giurgeanu

Mai multe