UTA și FC Argeș? Toate-s vechi și nouă toate?
La noi nu există lucruri vechi, toate sînt „nouă”, căci ne naştem în fiecare zi, la fel de miraţi. UTA şi Campionii FC Argeş (vă vine sau nu să credeţi, ăsta e numele complet) au revenit după mai bine de un deceniu în Liga 1. Faţă de istoria trecută, doar numele e comun. În rest, toate s-au schimbat, echipele au revenit după perioade de completă rătăcire, cei din Argeş au coborît chiar pînă la talpa fotbalului. Mulţi s-au bucurat cînd au văzut aceste comunităţi cu tradiţie fotbalistică din nou sus. Multora le-o fi îngheţat bucuria după prima prestaţie a grupării din Piteşti. UTA a arătat mai bine, pare mai închegată, dar nu e vreo lumină. Clar e că doar firma nu foloseşte. Ar folosi un proiect.
Am aflat însă dinspre celălalt capăt al A1 că abia acum ar fi în plan creşterea de tineri, asamblarea a ceva de valoare în uzina proprie. Sună logic. Întîi promovezi, abia apoi te scarpini în cap şi te gîndeşti cum să faci să creezi jucători. Căci pe aici fotbaliştii nu se creează, ei se perpetuează. De la o echipă la alta, de la un sezon la altul, sau chiar de pe o lună pe alta îi vezi cam pe aceiaşi, de preferinţă străini, rîcîiţi de pe fundul oalei cu brazilieni sau croaţi fără talent pentru campionate serioase, prestînd cînd aici, cînd dincolo, cînd înapoi. Sigur, de fiecare dată – ce surpriză! –, sînt un pic mai bătrîni. Ca şi fotbalul jucat de ei.
Cele două nou-venite în prima divizie, din Arad şi Piteşti, au aliniat echipe cu medii de vîrstă de peste 28 de ani. E ca şi cum te-ai naşte bătrîn, nu neapărat şi înţelept. Ne-am săturat, am tot auzit, să vedem echipe de sate şi comune cu ifose de oraş prin fotbalul de vîrf. De acord. Doar că degeaba vii din metropole avînd capacitatea de a performa a unui cătun din Bărăgan. Propun deci să nu ne luăm după nume, să nu plecăm după fentă. Fotbalul nostru, de la Clinceni pînă la FCSB, nu pare a-şi propune altceva decît traiul de azi pe mîine. În alte vremuri, de dincolo de Cortină, aveam visuri europene. Acu’, că sîntem în Europa, ne e de ajuns să sforăim.