USR – cu oiștea-n gard
Președintele USR a trimis o scrisoare tuturor membrilor ca răspuns la ultimul scandal din partid. Habar nu am cum și cine a decis că o astfel de scrisoare este necesară, dar e clar că domnul Barna a considerat-o necesară.
Din nefericire, scrisoarea pare a indica că Dan Barna, un om de altfel inteligent și decent pe care l-am susținut deschis, riscă, la fel ca majoritatea politicienilor mai noi sau mai vechi, să fie sau să pară smintit de putere. Mai jos, o scurtă analiză a scrisorii, incluzînd citate.
„Faptele: USR a avut un succes enorm cu #FărăPenali. Un succes la care au muncit mii de membri, zeci de mii de simpatizanți și care a demoralizat o putere monstruoasă, pornită să distrugă Justiția.“
Deși finalizată în vara lui 2018, inițiativa a fost respinsă repetat în Parlament. Zeci de „penali“ au continuat să fie angajați de PSD-ALDE în poziții publice fără nici un fel de probleme. E ca și cum Barna ar spune că a avut un succes enorm la alegeri pentru că a demoralizat-o pe Viorica Dăncilă să cîștige competiția cu el pentru turul doi.
„În momentul în care părea că se scufundă, mi-am asumat personal proiectul. L-am structurat cît de bine a fost posibil… Da, am greșit că am tolerat prea mult ce este de netolerat. Am greșit și eu personal pentru că am crezut prea mult că bunul-simț reglementează și că, dacă stăm cu ochii pe obiectiv, micile derapaje se absorb natural prin maturizare. Pentru cei mai mulți se întîmplă, pentru unii, însă, nu. De fapt, am creat prin asta stimulente pentru comportamente aberante.“
De aici reise că Barna a greșit pentru că a fost salvatorul cu prea mult bun-simț.
Barna este cel care a acceptat ca în fițuica partidului să fie prezentat de nevasta lui ca omul care „se ridică din pat în fiecare dimineață cu idealul de a face lumea mai bună pentru noi toți“, cel care va face „mai mult decît este omenește posibil“. Barna apare în aceeași fițuică fiind „sclipitor, pozitiv… cu o energie debordantă“ și megarezolvator al problemelor României. El este acum cel care a greșit pentru că are prea mult bun-simț.
„Democrația înseamnă că se discută, se dezbate, se votează și apoi mergem mai departe. Democrația nu înseamnă că cei aleși să conducă partidul sînt hărțuiți de susținătorii celor care pierd… Așa cum democrația nu înseamnă că devenim incapabili să avem poziții clare. Epoca opoziției antisistem a trecut odată ce Dragnea e la locul lui și PSD în opoziție, unde ar trebui să stea mult timp.“
Greu de crezut că viziunea liderului USR despre democrație este atît de confuză.
„Am sperat prea mult că bunul-simț și reținerea au capacitatea de a rezolva natural tensiunile inerente de proces. Am tolerat prea mult comportamente deviante în afara oricărui cadru colegial de partid și a oricăror reguli. Am tolerat prea mult ca susținători ai unor poziții fără susținere democratică să ne blocheze ca organizație fără motiv, altul decît că dacă nu e ca ei declanșează scandaluri publice. Ajunge! E destul. Sîntem aici pentru a schimba România și asta vom face.“
Desigur, este dificil de înghițit o retorică de acest fel, mai ales că Dan Barna este cel care l-a promovat pe domnul Caramitru, omul care de departe a avut cele mai multe derapaje și a generat cele mai multe scandaluri publice. Faptul că pe lista celor propuși pentru excludere la ședința care a dus la scandalul actual nu era nimeni dintre cei apropiați domnului Barna poate semnala o ipocrizie periculoasă.
„Fac apel la rațiune și la deja consacrata noastră înțelepciune colectivă că vom înțelege cu toții că am intrat într-o nouă etapă, una de construcție și de profesionalizare, și că aceștia sînt pași necesari pe drumul spre alegerile care urmează în doar cîteva luni.“
USR poate fi acuzat de orice, dar numai de înțelepciune colectivă nu. Culmea, întreaga scrisoare (una foarte lungă și în parte ilogică) demonstrează exact contrariul.
USR nu este deloc lipsit de oportuniști guralivi și o mare parte a acestora l-au atacat cu mult tupeu pe Dan Barna. Traseismul intern dintr-o tabără în alta, precum și lupta pentru asigurarea locurilor în viitorul Parlament sînt departe de a genera o imagine pozitivă, mai ales pentru cei care au intrat în USR fără a fi deloc interesați de luptele pentru putere.
Riscul este ca aceștia, cei care constituie majoritatea partidului, să se scîrbească și să renunțe. Tonul extrem de arogant, de profesor mesianic neînțeles de apostolii tîmpiți, se potrivește ca nuca în perete. Mesajul domnului Barna către ei ar fi trebuit să fie unul calm și vizionar, și nu unul de deșteptul satului supărat pe pilangiii leneși de la crîșmă. Barna a decis să trimită însă un mesaj către tabăra dînsului, una din ce în ce mai izolată și mai radicală.
Direcția USR este greu de prevăzut în acest moment, dar conducerea actuală pare a fi determinată să demonstreze că nu contează cît de inteligent ești, posibilitatea de a da cu oiștea în gard, beat de putere, este cam aceeași.