Urmaşii Romei au tras yala

7 mai 2007   PE CE LUME TRĂIM

Interzis la tanagre, şarpele Glyphon şi cultura Dridu. Cînd am ajuns luni 30 aprilie în faţa Muzeului de Arheologie Constanţa, un afiş pe uşă ne trimitea la locul nostru la grătar: LUNI ŞI MARŢI, MUZEUL ÎNCHIS. Eram cu copiii, aşa că am avut de ales între două poveşti cu care să-i opresc din plînset (muzeul era promis, ba chiar mă chinuisem să-i conving să-l aleagă în loc de piscină). Prima poveste: statuile şi săbiile şi puştile sînt acum închiriate altcuiva şi de aceea oamenii de la muzeu au fost nevoiţi să plece acasă. A doua: oamenii ăştia au şi ei copii şi s-au dus să stea cu ei, pentru că e vacanţă şi n-au unde să-i trimită. Nu le-am spus a treia poveste pentru că nu e încă timpul pentru adevăr la cinci ani, respectiv trei: la muzeu lucrează oameni care şi-au dorit un loc în care să croşeteze pentru salariul minim pe economie. Şi care pe 30 aprilie respectă decizia Guvernului, nu misiunea pentru care se află acolo: să spună chiar şi unui grup de cinci inşi, care intră într-o zi pe uşă, povestea trecutului nostru. Acum cîteva zile, la o adunare de doamne ONG-iste, cineva m-a întrebat de ce nu facem noi educaţie cu televiziunea. Mă bucur că mi-a venit rîndul să mă răzbun şi să întreb şi eu: şi totuşi, de ce nu facem educaţie cu instituţiile ei? Muzeul din Constanţa, care pleacă la iarbă verde tocmai cînd îi sosesc potenţialii muşterii, e doar un exemplu jenant - şi pentru mine, care îl iubeam tare mult, şi pentru alţi potenţiali clienţi străini, cu greu momiţi în oraş de agenţii de turism. Alte muzee şi colecţii se condamnă singure la un singur vizitator pe lună, nu pentru că n-ar fi mai mulţi amatori, ci pentru că nu ştiu să comunice. Aproape toate mizează pe vechiul mecanism al vizitei cu şcoala şi al fondurilor - mici - de la buget. Nici unul nu pare capabil să genereze buzz, awareness, trafic. Remarcaţi c-am folosit cuvinte din publicitate, o ştiinţă pe care domnii directori de muzee o detestă de la înălţimea veacurilor de istorie pe care le ţin sub cheie. Şi totuşi, cu o mică vizită la Pompei, ar fi descoperit că exista publicitate şi-acum 2000 de ani. Sigur, şi atunci vindea distracţiile ieftine şi superficiale, cum ar fi luptele de gladiatori. Însă principiul după care funcţionează meseria asta frivolă vinde şi cultură cu nasul pe sus, dacă ştii s-o promovezi ca ultimă chestie în materie de chirurgie estetică. Nas aerian, na! În Constanţa, întreg judeţul geme de antichitate romană şi greacă. Iar antichitatea geme şi ea, sub vile, drumuri şi nesimţirea urmaşilor Romei. Cum intri în oraş, dai de Valul lui Traian, o fortificaţie de pămînt cu datare incertă (şi tocmai de aceea uşor de vîndut ca mister...!). Nici un indicator nu-l pomeneşte, aşa că poţi foarte bine să crezi că l-a făcut regia de apă, săptămîna trecută. Pe faleză, din loc în loc, găseşti vechi ziduri şi urme de case. Nici unul nu e explicat, poate reconstituit măcar în imagini, cu un panou care ar fi costat cît a zecea mia parte din investiţiile Primăriei sau mai ştiu eu ale cărui minister în palmieri. Muzeul mozaicului are pe cele mai noi inscripţii explicative praful anilor ’70. Iar la Mangalia, Histria, zac în uitare sarcofage, străzi şi coloane, pe care grecii, prevăzători, ni le-au lăsat să facem bani cu ele. Degeaba. Aici ar trebui să intre în scenă chiar publicitatea. Pentru că ea pune împreună produsele şi consumatorii. Statuile din muzeu, oleacă mai urîte decît cele pe care şi le comandă milionarii, pentru grădină, la Strehaia, sau sufragerie, la Snagov, sînt şi ele un produs care se bate pentru mintea omului. Se bate cu filmele, cu cărţile (aici e învăţată lecţia marketingului) ori cu televizorul (piei, Satană!). Şi se bate în acelaşi timp cu un veac de funcţionărime culturală, care aşteaptă să vină clientul, fără să încerce vreodată să se ducă după el. E greu, îţi trebuie condiţie fizică, iar în biblioteci n-au pus steppere şi benzi de alergat. Şi totuşi, cîteva exemple există, şi toate pe care le ştiu sînt în Bucureşti. Muzeul de Geologie are chiar şi un loc de joacă în care copiii sînt învăţaţi să descopere oase de dinozaur. E cea mai bună idee cu care a venit vreun muzeu vreodată, pe la noi. Sînt sigur însă că nici nu poate fi vorba de o primă pentru director. Nu sînt bani, că mai trebuie să luăm un rînd de lanţuri pentru zilele libere.

Mai multe