Unde vor duce Europa cei mai fericiţi pămînteni?

26 ianuarie 2012   PE CE LUME TRĂIM

În plină criză a euro şi a proiectului european, mica Danemarcă, aflată în afara eurozonei, a preluat preşedinţia Uniunii Europene. O misiune cum nu se poate mai grea. Anul 2012 se anunţă a fi unul crucial.

Stranie coincidenţă. Cei mai fericiţi oameni din ţările dezvoltate (conform datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, OCDE) sînt chemaţi să contribuie la depăşirea impasului european şi la înlăturarea spectrului nefericirii continentale. Dar de ce sînt danezii aşa?

Cine spune că banii din portofel aduc neapărat fericirea ar trebui să-şi arunce ochii încă o dată pe datele OCDE, organizaţie care reuneşte cele mai dezvoltate state de pe glob. În Danemarca, unde paharul de bere costă 7 euro, un cetăţean de condiţie mijlocie cîştigă, potrivit OCDE, undeva în jurul a 22.000 de euro net pe an, cu cca 6000 sub media statelor din organizaţie. Danezii au de ce să fie atenţi la cum îşi cheltuie banii. Impozitele sînt mari – cele mai mari din lume –, tot potrivit datelor OCDE. Impozitul pe venit, în mai multe trepte, porneşte de la 40%, dar trece de 60%, pentru cîştigurile de top.

Dar „statistica“ referitoare la fericire – dacă se poate vorbi despre aşa ceva – ia în considerare mai mulţi factori privind calitatea vieţii, printre care locuinţa, veniturile, satisfacţia legată de locul de muncă, educaţia, sănătatea, calitatea mediului şi echilibrul dintre muncă şi timp liber.

Cu doar 30 de ore lucrate pe săptămînă, cu un timp îndelungat acordat familiei, prietenilor sau propriilor pasiuni, cu cel mai înalt grad de satisfacţie la locul de muncă, cu sisteme performante de educaţie şi sănătate, deschise tuturor cetăţenilor, cu o societate „omogenizată“ de nivelul ridicat de impozitare, cu o grijă deosebită faţă de calitatea mediului, danezii urcă vertiginos în fruntea clasamentului fericirii.

În ţara luxului democratic. A fi „verde“ este, într-adevăr o obsesie în Danemarca. Pixurile şi carneţelele folosite la reuniunile organizate de preşedinţia daneză sînt din materiale reciclabile. La fel, cutiile în care călătorii îşi pun lucrurile, la controlul de securitate din aeroport sau tăvile de la cafenea. Cafeaua trebuie să fie organică şi „fair trade“. Pe stradă, numărul bicicletelor pare mai mare decît cel al maşinilor. În Centrul Istoric, deşi barurile şi cafenelele sînt pline, îţi auzi doar propriii paşi.

Claus Meyer, co-fondatorul celebrului restaurant Noma din Copenhaga, cotat în ghidurile de specialitate drept cel mai bun din lume, este – se putea altfel? – preocupat de ecologie. La masa de prînz pe care o oferă în pauza unui briefing de presă organizat de preşedinţia daneză, farfuriile şi tacîmurile sînt din lemn. Totul se reciclează. Plasticul ar fi o crimă, nu doar gastronomică, ci şi ecologică.
 
„Societatea daneză este probabil cea mai ne-ierarhică din lume. De aceea, e normal să promovăm un lux democratic. Nu sîntem un restaurant extrem de scump. Folosim produse autohtone, de sezon, proaspete şi ecologice“ – spune Meyer.

Şi tot despre „lux democratic“ este vorba la Centrul Danez de Design. Obiecte ale vieţii de zi cu zi – de la ustensile de bucătărie la scaune, lampadare sau aparate TV – au fost proiectate, de-a lungul anilor, pentru a fi cît mai „prietenoase“ cu oamenii. Expoziţia ni le arată aşa cum au evoluat în diferite decade ale celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea.

Mai mult, administraţia publică de azi îşi „permite“ să subvenţioneze artişti ca să contribuie, prin design, la detensionarea atmosferei dintr-o închisoare publică şi să ajute, astfel, la organizarea unor activităţi comune dintre gardieni şi deţinuţi – gătit sau practicarea unor sporturi, de exemplu. Merită? Se pare că da. Iniţiatorii experimentului spun că astfel au reuşit să reducă semnificativ numărul zilelor libere (dar plătite), pe care gardienii şi le luau pentru a scăpa de stres.

Despre soluţii durabile vorbeşte şi Anders Estrup, preşedinte al companiei energetice DONG, care exploatează una dintre cele mai moderne centrale din lume, situată la periferia Copenhagăi. Cele două grupuri energetice, care par construite din piese de lego noi-nouţe, albe şi argintii (doar sîntem în Danemarca), produc electricitate pentru 1,3 milioane de locuinţe şi căldură pentru 200.000.

Centrala are un randament de peste 90% şi doar o dîră subţire de fum alb indică faptul că funcţionează. Combustibilul poate fi cărbune, pe care Danemarca îl importă chiar şi din America de Sud, gaz natural sau – aţi ghicit – material organic, adică brichete de lemn importate din Rusia. Avantajul centralei este că îşi poate alege combustibilul în funcţie de fluctuaţiile de pe piaţă. Dar viitorul rămîne al materialelor organice, crede preşedintele companiei, care ne asigură că întregul „bilanţ“ ecologic, incluzînd şi poluarea generată de transportul lemnului din Rusia, este net superior oricărui alt tip de combustibil. Preţul energiei este însă ceva mai mare.

„Priviţi în perspectivă!“.  Ministrul danez al energiei, Martin Lidegaard, ne îndeamnă să privim în perspectivă: „Preţul cărbunelui, gazului şi petrolului a crescut dramatic în noul mileniu, faţă de anii ’90, şi tendinţa va continua. Iar odată cu dezvoltarea tehnologică, şi costurile energiei din materiale organice se vor reduce considerabil, iar potenţialul este imens“.

Dar cît poate Danemarca să-şi menţină sistemul care o face cea mai fericită ţară de pe glob, în condiţiile crizei financiare de astăzi? În ultimii doi ani, ţara a înregistrat pentru prima data deficite bugetare – nu foarte mari, sub limita de 3% din PIB. Iar aceasta, după aproape un deceniu de excedente ce au depăşit chiar şi 5 procente. Totuşi, Danemarca este credibilă pe pieţele financiare şi se poate împrumuta la dobînzi mai mici de 2%. Iar şomajul se menţine la un nivel scăzut, în jurul a 4 procente.

Ministrul danez de externe, Morten Boedskov, este gata să parieze că sistemul scandinav nu va fi doborît de criză. „Sistemul nostru, al statului bunăstării, oferă multe oportunităţi multor oameni. Dacă nu am fi investit în el de-a lungul anilor, nu am fi putut avea nivelul de educaţie de astăzi, posibilitatea oamenilor de a avea grijă de copii sau grija faţă de cei defavorizaţi. Dar sistemul este competitiv. Avem o economie puternică. Răspundem la criză crescînd foarte puţin taxele şi investind foarte mult în infrastructură, renovînd şcoli şi clădiri publice, investind în educaţie. Planul nostru nu este de a reduce statul bunăstării, ci de a-l îmbunătăţi. Aşa vom depăşi criza“, afirmă ministrul danez de externe.

Este, desigur, una şi aceeaşi persoană cu aceea care a mărturisit, senin, că nu ştie nimic despre Transnistria. Dar a recunoaşte acest lucru cu sinceritate, de pe o înaltă poziţie politică, este, pînă la urmă, un semn că ne aflăm într-o ţară fericită.  

Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.

Mai multe