Unde ninge cu petale de cireș peste karturi

Pentru mine a început cu o dilemă. De unde îmi iau permisul de conducere internațional? Că cel românesc nu e bun. Nu e recunoscut. Locuind în străinătate, primul impuls a fost să sun acasă, în România, să rezolv. Dura ceva, necesita deplasare și costa mult. Am sunat și la ACR-ul din țara de reședință. Costa infim și am rezolvat totul online. După care am trecut în aceeași după-amiază pe la ei și mi-am ridicat permisul internațional. Cu tot cu traducerea în limba japoneză.

Am fost un adolescent retras. Genul ce nu era băgat în seamă de colegi și niciodată invitat la chefuri. Mă rog, am ajuns, mai tîrziu, mai popular decît îmi imaginasem vreodată, dar asta e altă poveste. Cert este că, la 15-16 ani, prietenii mei cei mai buni, eroii mei, erau Mario și Luigi. Cei din joc. Da, știu, mulțumesc, îmi asum. Așa că o cursă de karturi pe străzile din Tokyo în stilul Mario și Luigi era cadoul perfect pe care puteam să-l fac adolescentului amărît pierdut în mine.

În urmă cu trei ani, o companie japoneză a venit cu ideea de a oferi turul orașului Tokyo într-un kart la fel ca acelea care apar în jocurile video cu Mario Bros și, mai mult, cu participanții îmbrăcați în Mario și Luigi, cu tot cu mustață și chipiu de instalator. Și au dat lovitura. De atunci și pînă acum, tururile Tokyo-ului cu kartul sînt sold out, au mai apărut companii care oferă aceleași servicii și ideea s-a extins și în alte orașe ale Japoniei. Totul a mers ca uns în primii doi ani, deși cei de la Nintendo, părinții lui Mario și Luigi, nu erau de acord cu ideea și au încercat pe căi legale să oprească afacerea. Nu au reușit. Ce au reușit însă a fost să-i oprească pe antreprenori să folosească costumele personajelor, asupra cărora, pe bună dreptate, Nintendo avea drepturile. Nu-i nimic. Participanții la cursă conduc în continuare karturile costumați ca la bal mascat în jucării de pluș. Eu am fost un urs. Colegii de curse – tigri, leoparzi, zebre, iar plutonul de karturi avea în frunte un flamingo roz.

Așadar, cum se procedează? După ce ți-ai făcut rezervarea online și ai primit confirmarea cu ziua și ora cursei (recomand să o faci cu cel puțin două luni înainte de a pleca în Japonia pentru a fi sigur că prinzi locuri în zilele cît vei fi la Tokyo), te prezinți frumos la sediul companiei cu 15 minute înainte de a începe cursa. Aici te poți schimba în costumele oferite de ei, poți lăsa lucrurile de valoare și te familiarizezi cu regulile de circulație în Tokyo, cu comportamentul în trafic și cu măsurile de precauție de care trebuie să ții seama în timpul cursei. Dacă persoana care te însoțește nu participă la cursă nu se va plictisi cu siguranță. Compania organizatoare oferă un minivan care merge în spatele karturilor și unde pot sta însoțitorii, contra sumei de circa 30 de euro. Apropo, cursa, costumul, asigurarea și pozele aferente costă în jur de 80 de euro. Nici mult, nici puțin pentru o asemenea distracție inedită.

Un mic instructaj se face și după îmbarcarea în karturi. Deși mare filosofie nu e dacă știi să conduci o mașină, trebuie spus că în Japonia se conduce pe partea stînga. Nici o problemă, zice englezul din mine. Și, pînă la urmă, nu o să conduci de nebun pe străzile din Tokyo. Noi am fost șapte. Șapte karturi încolonate două cîte două, cu un conducător de pluton, o mașină în față care să ne ghideze și microbuzul cu aparținătorii în spate.

Să conduci un kart pe străzile din Tokyo este ca și cum ai conduce o mașină de pitic, pitic fiind, în țara lui Gulliver. Nu există vreun traseu special pentru karturi, nu e vreo bandă specială. Mergi pe străzi alături de mașini, camioane și autobuze. Pe artere intens circulate și pe străduțe cu numeroase treceri de pietoni. Ești în trafic. Și e tare bine. E bine cînd la semafor ți se face semn cu mîna de către șoferii din mașini. Sau cînd pietonii, localnici sau turiști, îți zîmbesc și se opresc să-ți facă poze. Ești din jocul cu Mario. Chiar dacă ești îmbrăcat în maimuță. Îți place. Turul durează în medie o oră și jumătate și se desfășoară pe diverse trasee. Poți ajunge pe Rainbow Bridge, poți trece pe lîngă Tokyo Tower sau poți sta la semafor în celebra intersecție de la Shibuya. Depinde de tine ce alegi. Tokyo e spectaculos peste tot. Singurul meu sfat este să alegi un tur după lăsarea serii. Atunci se aprind toate reclamele luminoase și atunci simți cu adevărat că ești în viitor. La mijlocul traseului se face o pauză de un sfert de oră, pentru întindere, destindere și mers la toaletă. După care turul continuă, înapoi spre sediul firmei, pe alt traseu, bineînțeles.

Cu ce m-am ales? Cu o amintire de neuitat, cu o senzație pe care doar în Japonia o puteam trăi, cu satisfacerea ego-ului acelui adolescent de care vă spuneam la început. E un joc pentru oameni mari (sincer, trebuie să ai permis ca să poți conduce kartul, deci cel puțin 18 ani împliniți). Și merită toți banii. M-aș mai duce o dată? Cu siguranță. Și aș lua turul de trei ore. Aș vrea să mă îmbrac în Mario sau Luigi? În Mario. Și sper să o pot face din primăvară, cînd Nintendo va deschide la Tokyo primul parc tematic. Tururile se fac în fiecare zi a anului. Dacă ninge sau e taifun, fie vei fi reprogramat în altă zi, fie ți se vor înapoia toți banii.

Altfel, Japonia e frumoasă. Cu cireșii înfloriți primăvara, cu frunzele ruginii toamna, cu muntele Fuji, cu trenurile de mare viteză, cu temple și gheișe. Și sushi.

Răzvan Marc este expert în comunicare la Comisia Europeană.

Foto: wikimedia commons