Un zîmbet sub hijab

„Egipt, Egipt!“, îi zic şi fac semnul victoriei. El îmi întoarce zîmbetul, mimează (sau nu) entuziasmul şi zice „da, da, Egipt, libertate“. Nu eram în vreo piaţă din Cairo, eram la Cora, în sesiunea săptămînală de hipermarket, bînd o bere de origine daneză în franciza unui fast- food american. Destinatara salutului meu (poate prea) entuziast era o familie arabă. El, ea, trei copii. Toţi mîncau non-halal la masa de alături. Doamna mi-a şi adresat un zîmbet uimit de sub hijabul pe care îl purta. Nu era un burkha (sau purdah, adică perdea, cum îi zic persanii) care să acopere toată faţa. Aşa i-am putut vedea zîmbetul. Imediat după aceea, m-am simţit uşor stînjenit. Poate omul era de-al lui Mubarak sau poate nu avea nici o legătură cu Egiptul şi mă considera un alt ignorant de occidental care îi pune pe toţi arabii într-o oală sau poate, pur şi simplu, fiind cu copiii şi nevasta la cumpărături, nu avea chef de efuziuni şi entuziasme dulcege din partea unui necunoscut. Eram, însă, sub impresia imaginilor. A imaginilor din Piaţa Tahrir, manipulat fiind, în calitate de telespectator, de către televiziunile occidentale (CNN, BBC World şi TV5 Monde). Peste foarte puţină vreme o să aflu cum am căzut de fraier şi am fost emoţionat în urma unei gigantice şi oculte campanii de intoxicare. 

M-a impresionat lanţul uman făcut de studenţi, în jurul Bibliotecii publice din oraşul Alexandria. Se ţineau strîns de mîini şi ţipau „aici sînt cărţi, aici sînt cărţi“, spre mulţimea scăpată de sub control care dădea să năvălească în instituţie. Au reuşit, biblioteca nu a fost jefuită. Aud că, după o primă noapte de haos, şi Muzeul Naţional din Cairo a fost protejat în acelaşi mod, de oameni care au făcut, voluntar, de gardă. Apoi a venit armata şi a preluat paza obiectivului. Voi afla că a fost o manevră video a Mossad-ului, pentru a-i ţine pe egipteni cu simţul civic ridicat. 

Altă imagine care mă urmăreşte este a unui subofiţer de armată care încerca să ţină mulţimea în frîu, să nu o ia razna. Protestatarii, înfierbîntaţi, aruncau cu pietre, îl ameninţau cu bîtele. S-a dat cîţiva paşi în spate, a scos pistolul şi l-a îndreptat spre mulţimea ameninţătoare. Avea o expresie îngrozită. Nu ştiu cum arată un animal încolţit (nu am văzut niciodată), dar cred că asta exprima cel mai bine – dacă e să folosesc numitul clişeu. Era îngrozit, îi era frică de moarte, ar fi putut trage oricînd în mulţime şi gestul ar fi fost trecut la capitolul „represiune a forţelor de ordine în faţa manifestanţilor paşnici“. Eu am văzut doar un individ într-o situaţie-limită, care ar fi putut lesne scăpa de sub control. Nu a tras. Voi afla că asta era manevra CIA-ului, pentru a menţine cota de credibilitate a armatei. 

Un egiptean a murit într-o intersecţie pustie, cu mîinile sus, în timp ce striga la alţi doi egipteni care îl ameninţau cu Kalaşnikoavele să îl împuşte, că nu are nimic de pierdut, că vrea libertate. Ăia au ţintit cu grijă şi l-au omorît. Cadavrul i-a fost ridicat după o vreme şi dus la morgă. Voi afla că scena era filmată într-o suburbie americană şi difuzată contra-cost de CNN, pentru a sprijini teza regimului criminal.

Hala Gorani de la CNN a avut noroc. Cînd dibacii aceia de călăreţi ai cămilelor au dat iama în piaţă, lumea a intrat în panică şi Hala a fost strivită de o poartă. Acolo au prins-o nişte „vigilantes“ ai regimului şi au început să o ameninţe cu o bătută zdravănă. A venit însă un tînăr cu alură de garajist care a zis „doamna e cu mine“, a luat-o pe după umeri şi a scos-o dintre bătăuşi. Voi afla că salvatorul era omul din umbră pus de FSB să o sperie pe Gorani, pentru ca, apoi, să o salveze. 

Ar mai fi şi discursul lui Wael Ghonim, angajatul Google, unul dintre personajele-cheie ale chemării la revoltă. Cuvintele repetate obsesiv de el erau „libertate, demnitate, speranţă, viitor, hotărîre“. Aici îmi este deja clar că e interesul de imagine al marilor corporaţii occidentale. Ele vor spăla, pe viitor, creierii lumii arabe. 

Pînă să aflu toate astea, lăsaţi-mă să fiu mişcat de ce au reuşit egiptenii. Ba chiar să fac un gest uşor ridicol, într-un supermarket din Bucureşti, în timp ce beau o bere daneză la un fast-food american. 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.