Un sport la Răsărit

De cîte ori poate să candideze Sepp Blatter la şefia fotbalului mondial şi de ce?  

De cîte ori vrea. De ce? De ce n-ar face-o? Omul a inventat sistemul şi va muri odată cu el. Blatter, avînd în cîrcă o investigaţie de fraudă de peste 100 de milioane de franci elveţieni pe care o negociază cu fiscul (la ei, că sînt mai civilizaţi, se poate: furi, ascunzi banii şi, dacă recunoşti, te iartă), este omul care nu va pleca decît cu picioarele înainte de la FIFA. Probabil şi pentru ca anumite sertare să nu poată fi deschise decît după ce nea Sepp se va odihni sub tălpile noastre. Monstruozitatea perpetuării acestui regim care a inventat ţări ca să aibă Blatter mai multe voturi, care a dat loc unei corupţii despre care urlă, ani de-a rîndul, toate conştiinţele acestui sport, aduce a piesă antică. „Tiranul“ e în stare să se îngroape cu tot şi toţi, numai să nu se dezlipească de putere. Omul întreţine o dictatură pe care nimeni nu o poate clinti, pentru că o democraţie occidentală are tot atîta influenţă cît o insulă fără sistem politic din Caraibe. Noua conducere a federaţiei române, spre cinstea şi durerea ei, a declarat deja că nu va vota cu Blatter. Mircea Sandu a reacţionat imediat: „Mare greşeală!“ Şi a clătinat amar din cap. Aşa e în interiorul instituţiilor de clan. Poţi să încerci, sigur, să te opui. Vorba lui Mitică Popescu către Florin Călinescu care voia să dezvăluie poliţiei afacerile murdare, în

: „Încearcă! Vorba aia, încercarea moarte are...“