Un sport la Răsărit

Păi, nici n-a început bine vara că a şi repornit campionatul intern de fotbal? Ce mai sperăm de la el?  

Nu ştiu. E greu să ai speranţe de la oameni care trăiesc de pe azi pe mîine. Cînd vom vedea o strategie care să nu se schimbe de pe vară pe toamnă vom putea avea speranţe. În rest avem disperări. Aceea de a vedea că în prima etapă o singură echipă a înscris prin principalii actori care trebuie să facă asta, adică atacanţii de careu. Explicaţia e evidentă. Deşi e cel mai bine plătit sezon din istorie (per echipă), se merge în continuare pe variante low-cost. Liga a început cu şase egaluri, e ca şi cum n-ar fi început. Pentru că nimeni nu e gata, toţi sînt în construcţie, aşteaptă ieftinirile. Plus că e o chestie flagrantă de decalaj. Prezentul nu există, toţi trăiesc în trecut, acolo unde sînt de plătit salariile de acum şase luni sau un an, ori datoriile istorice la stat şi la terţi. Ca să nu spunem de prostiile manageriale răsunătoare. Fără intervenţia providenţială a televiziunilor ar fi trebuit să asistăm la un faliment în masă. Vă daţi seama, dacă nu există clipa de acum, ce să mai zici despre cea viitoare? Mergem în orb alături de nevăzători. Aceşti oameni sînt acum luaţi de mînă şi îndemnaţi să înveţe să-şi găsească drumul. Nu ştiu dacă vor reuşi. Mai întîi trebuie să vrea. După care mai vorbim.