Un sport la Răsărit

Platini – preşedinte FIFA? Adică fără „blatterisme“?  

Platini nu e vreun cavaler şi nici nu vine pe vreun cal alb. Un contracandidat a declarat deja că el reprezintă sistemul. Şi are dreptate. Platini a fost de aplaudat atunci cînd i-a spus public adevărul în faţă lui Blatter, dar de acum circumspecţia e de rigoare. O întrebare: de ce n-a acceptat să candideze împotriva lui Blatter atunci cînd acesta încă se visa nemuritor? Mai ales că rămînerea „fostului“ i se părea inacceptabilă. Platini a fost împotriva mijloacelor electronice care să elimine erorile şi limitele ochiului arbitrilor. Platini, ca să n-o lungim, nu mai e 10-le fabulos, cu mingea lipită de picior, ochii pe poarta adversă şi buclele în vînt. Le très cher Michel a devenit un animal politic înşurubat bine în birocraţia conducătoare a fotbalului, evoluînd mai mult prin birouri şi restaurante scumpe, dovadă dimensiunile pe care le-a luat. Să ne înţelegem, nu e vorba neapărat de Platini, de „blatizare“ e pasibil orice nou preşedinte. Sigur, acesta va fi Platini. Dar ar putea să fie şi Maica Tereza, rezultatul n-ar fi altul. Să fii şeful FIFA e cam acelaşi lucru cu funcţia de preşedinte al SUA. Poţi doar să te rogi să nu faci prostii prea mari şi să-ţi păstrezi un dram de umanitate şi compasiune pentru cei de sub tine. Şi să nu devii malefic. Ceea ce Blatter a refuzat voios. Dar dacă i se va întîmpla asta lui Platini, dezamăgirea ar fi de dimensiunea diferenţei dintre un Kingdom Tower şi o cabană din Alpii elveţieni.