Un sport la Răsărit

S-a verificat din nou legea potrivit căreia cu englezii ne mai descurcăm la fotbal, dar cu sîrbii nu?  

Întotdeauna apropierile ne complexează. Situaţiile Stelei şi Astrei sînt tare diferite. Campioana a dat de un adversar care îşi fardează slăbiciunile cu o puternică doză de motivaţie cîteodată fanfaronă, dar acţionînd mai mereu inhibitor asupra latinităţii dunărene. Partizan Belgrad a avut public, noroc şi tineri supertalentaţi, în paralel cu o apărare sinucigaşă, un vîrf de atac comic şi o limitare financiară evidentă. Se pare că primele au fost mai importante decît cele din urmă. De unde se vede că nu trebuie să fii perfect, ci doar un pic mai bun decît suma propriilor imperfecţiuni. Steaua, în schimb, l-a avut pe Papp şi o incapacitate crasă de a ţine de minge. Plus cîţiva jucători care pare că nu mai locuiesc în ei înşişi. Cap de linie pentru o echipă fără busolă strategică. Un accident care tinde să se eternizeze. Astra e altceva. Are cîteva talente leneşe care atunci cînd au chef fac titluri în presa europeană. West Ham and Jam a fost păpată la micul dejun al giurgiuvenilor (şi) pentru că era cu gîndul la Arsenal, pe care a şi pedepsit-o în deschiderea Premier League. Deci fiecare şi-a pus sacii în căruţă. Iată cum cîteodată e mai bine să întîlneşti devreme echipe din campionate mari, fiindcă pe urmă ar putea avea alte treburi presante. Numai că acum s-a făcut deja tîrziu şi toată lumea s-a trezit. Vin cetăţenii de la Rosenborg şi AY Alkmaar pe scara dintre subsolul şi parterul european. Acea geană de lumină care se insinuează ar putea fi orbitoare.