Un sport la Răsărit

Se pare că printre tinerii corporatişti din România sînt foarte mulţi care fac sport în mod susţinut. Să fie un fenomen mai important sau doar o modă trecătoare? 

Ideea e că tocmai moda a devenit fenomenul solid al timpurilor moderne. Iar cazul dat de întrebare e interesant. A fost inventat în lumea super-capitalistă, în care oamenii-furnică încearcă să contrabalanseze supraîncălzirea creierului. Andrei Roşu povestea la un TEDx despre momentul declicului, atunci cînd, ajuns seara de la muncă, cu o bere lîngă el şi, butonînd la TV, şi-a văzut băiatul de cîţiva ani imitîndu-i gestul schimbării canalelor. De atunci a făcut înconjurul lumii alergînd, înotînd şi pedalînd. Lucrează la o bancă, dar de fapt lucrează la un nou proiect, peren, de transformare umană. Sînt români care performează în stratosfera multinaţionalelor, manageri peste pieţe imense, şi care trăiesc în afara serviciului pentru concursuri de triatlon sau Iron Man. Cu rezultate fantastice. Ecuaţia e destul de simplă. Capul trage trupul care susţine capul. Dar e mai mult. E vorba despre o evadare. De la mirosul de cafea, parfum, praf electrizat şi aer condiţionat la cel al cîmpului. Sau al propriului trup transpirat, obosit, prăbuşit într-o enormă bucurie a endorfinei eliberate. Oamenii îşi redescoperă trupul şi limitele lui, învaţă să le împingă, să dialogheze cu ele. În plus, e un mijloc de socializare excelent într-o lume a mulţimilor de singurătăţi. Sportul, în esenţă, te face să te simţi bine, e un medicament antidepresiv pe care mulţi au învăţat să-l folosească. Un soi de drog. Şi de aici începe o altă discuţie.