Un sport la Răsărit

9 septembrie 2015   PE CE LUME TRĂIM

Steaua mai e Steaua?  

Steaua a ajuns o glumă. Echipa e deţinută de un tip care spune că o vinde primului venit, iar marca e a unui club ministerial care ne dă de înţeles acum că l-a păcălit calificat pe cel dintîi, care s-a angajat să bage banii pe care ministerul nu-i mai avea. De fapt, e o tipică bătălie între doi „răi“, unul privat şi altul de stat. În total dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă (în cazul MApN, chiar a contributorilor din care trăieşte cu toţi oamenii lui fără a plăti taxe, impozite şi contribuţii – de care altfel beneficiază gros), aceşti deţinători ai unor „tradiţii glorioase“ (citat din statut) au decis să facă praf cel mai cunoscut brand sportiv al fotbalului. Bravo lor! Se află în ţara corectă. Numai că şi ea ar trebui să aibă limite. Ar trebui, deci, să se ridice al treilea actor, cel pentru care Steaua nu stă nici în bani, nici în embleme, ci în organul acela imaterial care ne adună toate fericirile şi suferinţele. Aceşti oameni, numiţi suporteri, ar trebui să înceteze să se bată între ei sau cu alţii şi să pună mîna pe lopeţi. Există un şantier posibil, pe care numai ei îl pot lucra dacă sînt ceea ce pretind a fi. N-a fost niciodată un moment mai prielnic pentru a reconstrui adevărata echipă care, cu bune şi rele, susţinută, da, de partid şi de stat, a avut ambiţia să facă performanţa maximă. Şi a făcut-o. E timpul să fie ajutată, pe patul de moarte. 

Mai multe