Un proiect fără Dumnezeu?

V-am mai povestit întîmplarea, dar acum, după alegerile astea pentru Parlamentul European, nu mă pot abţine să nu o reamintesc. Pe vremuri, pe cînd se discuta despre o Constituţie europeană – cea care a devenit ulterior Tratat de reformă instituţională şi a fost denumită mai pe scurt Tratatul de la Lisabona –, făceam un talk-show la TVR care se numea (mă scuzaţi, nu eu am dat titlul) Orizont 2007. Una dintre ediţii i-a avut ca invitaţi pe Horia-Roman Patapievici şi pe Jonathan Scheele. Să fii moderatorul unui asemenea dialog este una dintre cele mai agreabile sarcini posibile. Spui un bună seara telespectatorilor, îi prezinţi pe scurt pe cei doi invitaţi, lansezi tema generală, apoi… te relaxezi şi urmăreşti dialogul. Emisiunea se petrecea la scurtă vreme după ce Polonia insistase ca rădăcinile creştine ale Europei să fie menţionate în proiectul de tratat. Alte state membre au privit extrem de corect politic situaţiunea şi au ignorat cererea, argumentînd printre dinţi că Uniunea Europeană nu poate fi privită în lume ca o adunare de bigoţi sau fundamentalişti.

Pe parcursul dezbaterii, domnul Patapievici îi spune domnului Scheele (şeful Delegaţiei Comisiei la Bucureşti) că nu crede că tratatul constituţional propus are vreun viitor. Funcţionarul european îl priveşte oarecum perplex şi îl întreabă care îi este argumentul. „Simplu“, răspunde domnul Patapievici, „este un proiect fără Dumnezeu. Şi orice proiect fără Dumnezeu nu poate rezista în timp.“

De atunci pînă acum, de multe ori mi-a venit în minte această replică. Prima oară, la cîteva luni după emisiune, cînd electoratul Franţei a respins prin referendum documentul (gîndit, de altfel, de către un conaţional: domnul Giscard d’Estaing). Apoi, alt vot negativ a venit din partea Olandei. Uite-aşa s-a trecut la rescrierea strategiei de reformă, instituţiile şi-au acordat un „răgaz de reflecţie“ iar ideea din ce în ce mai răspîndită prin Bruxelles era că proiectul pan-european a fost opera cîtorva intelectuali vest-europeni în perioada grea de după cel mai recent Război Mondial, ceea ce îl face de neînţeles pentru masele largi de vest- şi est-europeni în perioada roz a începutului de mileniu (totul se petrecea înaintea crizei economice). În plus, sofisticărelile instituţionale nu ar trebui puse la cheremul votului popular pentru că, oricum, campaniile electorale pro sau contra, desfăşurate în statele membre, au ales sloganuri care nu aveau nici în clin nici în mînecă cu subtilităţi precum procesul de codecizie sau etapa trialogului instituţional. În atare hărmălaie mediatică, au fost date uitării cestiuni care nu ar mai fi trebuit demonstrate, succesele Uniunii: pacea şi prosperitatea unui continent atît de frămîntat de istorie. În sensul ăsta, un înalt funcţionar (francez de origine) îmi zicea (în glumă, evident): „Vezi ce se întîmplă dacă dai subvenţiile la hectar în rate, an după an? Fermierii uită ce-a făcut Uniunea pentru ei! Ia să le fi dat pe toate cu o zi înaintea referendumului…“ Dacă pacea şi prosperitatea nu sînt suficiente pentru a dori aprofundarea integrării europene înseamnă că lipseşte ceva. Un argument suficient de puternic şi care să fie împărtăşit drept temelie comună a marii majorităţi a europenilor. Altceva decît renegatele „rădăcini creştine“ nu îmi vine în minte.

Văzînd rezultatele ultimelor euroalegeri, îmi vine în minte din nou argumentul dlui Patapievici. Altfel, cum să explici că euroscepticii au cîştigat şi în statele sărace, şi în cele bogate, în cele lovite greu de criză, dar şi în cele care au depăşit-o, în ţări foste imperii, dar şi între cele mici, fără pretenţii globale? Cred cu tărie că Europei îi e (încă) ruşine cu faptul că este un spaţiu creştin.

O coincidenţă simpatică face ca Tratatul fondator al Uniunii să fi fost semnat exact în acelaşi an (1957) în care, în Statele Unite, se tipărea prima bancnotă de 1 dolar, pe care era scris: „In God we trust.“ Nici un european rezonabil, cu capul pe umeri, nu poate afirma despre societatea americană cum că ar fi una bigotă, intolerantă, fundamentalist religioasă.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.

Foto: a.l.ş.