Un mileniu pînă la Maidan

Ce ştiam despre Ucraina, pînă de curînd? Că sînt slavi, dar nu sînt ruşi. Adică nu ştiam mai nimic în afară de „doamna Timoşenko e în închisoare“, şi pe care o compătimeam. Mai ştiam despre tradiţionalele rîcîieli pe preţul gazelor, şi cam atît. Ruşinos. Ucraina este cel mai mare vecin al ţării în care trăiesc.

Ceva-ceva am simţit eu, încă de prin ’92, cînd, la Washington cu bursă fiind, am împărţit un apartament cu un ucrainean (Ruslan) şi doi ruşi. Unul dintre ei era pasionat de fotografie şi era din Sankt Petersburg, celălalt era homosexual moscovit şi, fericit că este într-o societate liberă, tolerantă, a dispărut rapid dintre noi, mergînd să locuiască în alt cartier, cu nişte prieteni întîlniţi într-un bar de pe Q street. Ucraineanul era veteran din Speznaz-ul Armatei Roşii, făcuse Afganistanul şi avea program zilnic de gimnastică. 200 de flotări, vreo 300 de genoflexiuni şi cîte 20 de minute de jogging. Timp de trei săptămîni cît am locuit împreună, nu l-am auzit scoţînd o vorbă pe ruseşte. În fiecare seară, cînd ne strîngeam în faţa televizorului, nu folosea decît engleza, cînd ruşii i se adresau în limba lui Tolstoi. Se scuza: „În primul rînd, nu ar fi politicos faţă de Gabriel, în al doilea rînd, eu sînt din Ucraina, din Lvov, aşa că nu prea ştiu ruseşte. Eu vorbesc ucraineana.“ Evident, era o poziţie politică, nu o inocentă declaraţie de ignoranţă lingvistică.

La el m-am gîndit deunăzi cînd am aflat de la Cristian Ghinea că organizarea din Euromaidan şi strategia militară a luptătorilor împotriva Berkutului (forţele speciale ale regimului Ianukovici) au fost stabilite de cei ca Ruslan, oameni în toată firea, veterani ai Afganistanului, cu bună pregătire militară şi cu o puternică motivaţie naţională, vehement sau temperat rusofobă. Relativ de curînd am aflat despre Holodomor, foametea provocată de Stalin în Ucraina, în 1932-1933, cînd au murit în chinuri groaznice aproximativ 7 milioane de oameni (conform istoricilor ucraineni). Cum să uiţi aşa ceva? Trăiesc astăzi oameni ai căror bunici au avut frăţiori răpiţi de pe stradă şi mîncaţi de vecini! Ororile acelor vremi nu sînt uitate. Au fost ţinute sub preş în perioada sovietică, dar au ieşit la iveală iute, laolaltă cu un naţionalism latent, păstrat în fibra populară, odată cu Glasnost-ul lui Gorbaciov. Ruslan, amicul meu, ştia că Wehrmacht-ul a fost întîmpinat ca eliberator de mulţi ucraineni, în special în vestul ţării. Ştia că unii compatrioţi ai săi au luptat alături de Hitler, alţii în Armata Roşie şi mulţi alţii în unităţi naţionale care doreau doar independenţa ţării, fără Hitler şi fără Stalin. Ştia că părţi ale ţării fuseseră sub stăpînire austro-ungară şi nu o duseseră rău, spre deosebire de cei aflaţi sub ruşi. Alte provincii au fost ale Poloniei, multă vreme. Mai înainte, cazacii îşi alegeau un hatman şi încercau să îşi păstreze autonomia în teritoriile pe care le controlau. Dar mai înainte, Lituania stăpînea teritoriul de azi al Ucrainei, fiind un stat mare, uriaş, de la Baltica la Marea Neagră. Împărţise cu Polonia fosta Rusie kieveană, un stat puternic pe la începutul mileniului, bogat şi stabil vreme de vreo două secole, dar slăbit de lupte interne şi de avîntul mongolilor spre Europa.

De acolo, de acum o mie de ani începe explicaţia pentru ce se întîmplă acum în Euromaidan şi în toată ţara. Mileniul ăsta de istorie i-a făcut pe unii să nu ştie (chipurile) decît ruseşte, pe alţii – să nu cunoască (chipurile) decît ucraineana. I-a făcut să aibă trei biserici ortodoxe: una ascultînd de Moscova, alta de Kiev şi alta… autocefală, un grup solid de greco-catolici şi romano-catolici (în vest, evident), pe lîngă tătari musulmani în Crimeea (cea făcută cadou Ucrainei de către Hruşciov, în vremea URSS-ului).

E mult de citit şi aflat pentru a înţelege ceea ce se petrece acum în vecini. Că eu, simplu cetăţean, sînt relativ afon, e trist. Dramatic este că poziţia Guvernului meu este definită scurt: „România este de acord cu poziţia UE şi NATO“, iar a preşedintelui este un pic mai nuanţată: „Iată ce bine ne-am descurcat noi în dosarul Moldovei şi iată ce rău s-au descurcat polonezii în cel ucrainean.“ Ruşinos. Ucraina este cel mai mare vecin al ţării în care trăim.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.

Foto: wikimedia commons