Un judecător care m-a sedus (II)

Așadar, judecătorul Alex Kozinski, născut la București în 1950 și stabilit încă din copilărie în America, acum judecător la Curtea de Apel nr. 9 din San Francisco, a fost intervievat în cadrul emisiunii 60 minutes a postului american de televiziune CBS. Subiectul principal al interviului a fost relația dintre președintele Trump și justiție. Redau aici ideile extrem de interesante ale lui Alex Kozinski pentru că, pe de o parte, tema este extrem de actuală și pentru noi (politicienii și justiția par a se incomoda din ce în ce mai mult unii pe alții în cadrul statului nostru de drept) iar, pe de altă parte, experiența acestui magistrat este vastă și gîndirea lui este ferită de poncife. Ideile lui vor fi însoțite, ba chiar amestecate, cu observațiile mele, pentru că acest articol nu își propune să redea, fie și în formă prescurtată, interviul. Oricine vrea să găsească precis ce spune Alex Kozinski poate ajunge la el în cîteva secunde, pe Internet.

Ca să înțelegem mai exact contextul ideilor judecătorului Kozinski, să fixăm poziția personajelor în principiu. Sigur că detaliile contează, dar propun să rămînem la un anumit grad de generalitate, ca să descoperim, mai ales, revelanța discuțiilor americane pentru neliniștita noastră țărișoară. Donald Trump a cîștigat alegerile prezidențiale americane promițînd alegătorilor că va lua anumite măsuri. În campania electorală, promisiunile sale au fost discutate pe îndelete, s-au adus argumente pro și contra – dintre cele contra, argumentele cele mai consistente au vizat legalitatea/constituționalitatea propunerilor lui Trump. Dezbaterile au fost suficient de larg mediatizate și de consistente, încît se poate spune că alegătorii puteau singuri să decidă asupra măsurilor propuse de candidatul Trump. În final, l-au votat. Odată ajuns președinte, Trump a trecut la treabă și a emis acte de autoritate care împlineau promisiunile. Aceste acte au fost atacate în justiție de către oponenții președintelui. În mod constant, Curtea de Apel nr. 9, din care face parte și Alex Kozinski, a anulat/suspendat aceste acte pe care le-a găsit nelegale/neconstituționale. În completul de judecată, Kozinski a făcut opinie separată, din cîte aflăm, cel puțin într-un caz: acela al opririi accesului unor cetățeni ai unor state arabe pe teritoriul Statelor Unite, în ianuarie. Cînd scriu aceste rînduri, Curtea de Apel nr. 9 are de judecat încă o dată aceeași temă, de data asta reglementată într-un nou ordin executiv emis de Trump, în care Casa Albă spune că a ținut cont de obiecțiile din prima decizie a Curții.

Acum, să trecem la substanța interviului. Kozinski a fost întrebat ce crede despre ideea multor americani că, în condițiile în care toată puterea politică (Președinte, Senat, Camera Reprezentanților, adică executiv și legislativ) ajunge în mîna unei singure formațiuni politice (în speță, Partidul Republican), justiția trebuie să se comporte ca un fel de opoziție, pentru a echilibra balanța puterilor în stat. Înainte de a vă spune ce a răspuns Kozinski, precizez că ideea echilibrului puterilor statului este extrem de prețioasă tuturor iubitorilor democrației. Puterile statului – o știm deja cu titlu de axiomă – trebuie să fie și separate, și echilibrate, astfel încît nici una dintre ele să nu le domine pe celelalte, și fiecare să își facă treaba, independent de celelalte. Kozinski este de părere că justiția nu trebuie să fie niciodată văzută ca o contragreutate față de puterea politică. Treaba justiției este să oprească abuzurile, și atît. Dacă alegătorii au decis ca întreaga putere politică să fie în mîna unui singur partid, justiția nu are a se opune acestei decizii și nici nu o poate cenzura, interpreta, dilua. La fel – adaug eu – lamentările lui Trump, cum că „justiția nu ne ajută să facem ce a decis poporul prin vot“, nu pot să fie luate în seamă. Justiția nu trebuie să ajute la îndeplinirea nici unui program politic, nici măcar a celui votat de cetățeni. Rolul judecătorilor nu este nici acela de a împiedica un proiect politic, nici acela de a ajuta la îndeplinirea lui.

Dar, ce ne facem cu promisiunile electorale care cuceresc poporul, dar sînt ilegale? Kozinski crede că este mai important să se păstreze libertatea de exprimare a politicianului, decît să i se interzică să promită lucruri ilegale sau neconstituționale. E rolul contracandidaților și al presei să comenteze aceste promisiuni și să le critice, dar statul nu ar trebui să-i oprească pe candidați să bată cîmpii, dacă asta vor. În campanie, politicienii promit și luna de pe cer – oamenii știu bine că nu vor primi luna de pe cer cînd îl aleg pe cel care face o astfel de promisiune. „Nu trebuie să-l ținem ostatic, promisiunilor sale electorale, pe cel care a cîștigat“, zice Kozinski. În fond, bieții de ei, candidații vor doar să fie aleși și fac orice pentru asta, iar alegătorii știu bine că așa stau lucrurile. Dar dacă mint? Aici, Kozinski răspunde rece, pe urmele lui Machiavelli: e normal ca politicienii să mintă; uneori, minciuna e o adevărată datorie politică. Iarăși, nu judecătorii trebuie să identifice minciunile politicienilor. Însă, cînd acțiunile unui politician intră în zona ilegalului, treaba se schimbă. Ilegalul nu are de-a face cu adevărul sau minciuna. O acțiune ilegală este o acțiune abuzivă, și justiția – cum ziceam – trebuie să oprească abuzul.

O altă temă importantă atît în America, dar mai ales în România, este aceea a atacurilor publice ale politicienilor la adresa justiției. E normal ca un președinte să-i atace pe judecătorii care îi dau peste mînă, așa cum a făcut-o Trump? Ar fi de adăugat, din perspectivă dîmbovițeană, e normal ca un post de televiziune sau un ziar să atace ad hominem un judecător, cînd acesta pronunță o hotărîre de condamnare a patronului? Kozinski este de părere că orice om politic (și orice organ de presă, adaug eu) se poate exprima liber asupra actelor justiției. În fond, oricine este liber să spună public ce crede despre un act de justiție sau altul, ori despre justiție în ansamblu. Totuși, este inadmisibil ca politicianul să se refere direct, cu nume și prenume, la un anumit judecător. Asta – crede Kozinski – este mai degrabă o dovadă a slăbiciunii omului politic, și nu a curajului său. Motivul e simplu de dedus: o hotărîre judecătorească este produsul unui sistem, al unei proceduri, al unor legi, aplicate după regulile de aplicare ale sistemului judiciar, nu este hotărîrea discreționară a unui judecător, chiar dacă este exprimată de un judector sau de altul. Așadar, critica deciziilor, da, e permisă, critica judecătorului X sau Y, nu. Aș spune că părerea lui Kozinski este perfect aplicabilă și presei.

Dacă ar fi după mine, eu l-aș invita pe judecătorul Alex Kozinski la București să vorbim pe îndelete despre statul de drept. Cred că ne-ar folosi… 

P.S. Făcînd un bilanț al primelor sale 100 de zile de președinție, într-un interviu acordat televiziunii FoxNews, Donald Trump și-a vărsat năduful pe Constituție. A spus că sistemul constituțional – prin care, între altele, deciziile executive ale președintelui ajung să fie cenzurate de orice instanță din America la plîngerea cuiva care se simte lezat – este deficitar, arhaic și, în esență, face rău Americii. Ca admirator al sistemului constituțional american, sînt încă o dată dezamăgit de Trump. Totuși, omul a ajuns președinte al Statelor Unite datorită sistemului constituțional.

Foto: wikimedia commons