Un guvern euro-amator?

12 septembrie 2012   PE CE LUME TRĂIM

Oare cum or fi citit membrii Guvernului discursul preşedintelui Traian Băsescu rostit în faţa diplomaţilor adunaţi la Bucureşti pentru reuniunea anuală?

În „buna“ tradiţie a bătăliei politice dintre Guvern şi Preşedinţie, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a răspuns imediat afirmaţiei preşedintelui privind posibila instalare a unui sistem de comunicare directă cu ambasadele României, „pentru a evita situaţii care s-au petrecut în trecut“, cînd mesajele palatului Cotroceni au fost blocate pe parcurs.

Probabil că, la Palatul Victoria, oamenii citesc pe diagonală sau nu citesc deloc. Pentru că în discursul preşedintelui s-au strecurat, abil, cîteva capcane extrem de periculoase pentru Executiv. Să luăm doar trei pasaje din discursul preşedintelui.

Primul: „Mai avem un obiectiv, pe care eu l-am început, din păcate nu am avut şansa să particip la ultimul Consiliu, cerusem în Consiliul informal o trecere la utilizarea fondurilor din actualul exerciţiu bugetar, de pe formula N+2 la formula N+3, adică extinderea perioadei de utilizare pînă la sfîrşitul lui 2016, şi nu pînă la sfîrşitul lui 2015. Voi încerca să reiau acest subiect, dar vă rog şi pe dvs. să aveţi în vedere că România solicită extinderea perioadei de utilizare a banilor alocaţi pentru acest exerciţiu bugetar pînă în 2016, şi nu pînă în 2015“.

Al doilea: „Nu mai sîntem în situaţia în care susţineam neconectarea MCV de Schengen cu argumentul Tratatului“.

Şi al treilea: „Sigur, nimeni nu a modificat obiectivul iniţial fixat: 2015. Vom vedea că nu depinde numai de noi. Dar, pînă una, alta, trebuie să menţinem acest obiectiv de a intra în zona euro în 2015“.

Să le privim pe rînd. Primul mesaj face o trimitere voalată la episodul de la sfîrşitul lui iunie, cînd premierul Ponta a forţat participarea la Consiliul European. Discuţia privind reprezentarea României în instituţiiile europene rămîne deschisă – nici Curtea Constituţională nu s-a pronunţat încă asupra legii adoptate de Parlament la finele sesiunii trecute.

Dar dincolo de toate acestea, preşedintele se pregăteşte să pună Guvernul într-o poziţie defensivă. Şansele pentru a obţine prelungirea cu un an a perioadei de utilizare a fondurilor europene sînt aproape nule. Şi aceasta din cauză că statele net contributoare la bugetul Uniunii nu vor să audă de aşa ceva.

În viziunea acestora, banii necheltuiţi ar urma să capete cu totul alte destinaţii şi în nici un caz să fie lăsaţi, pentru încă un an, la dispoziţia celor care nu au fost în stare să-i cheltuiască. În plus, nici „prietenii coeziunii“ nu sînt foarte interesaţi de propunerea venită de la Bucureşti. Aceasta ar fi doar în favoarea „codaşelor“ România şi Bulgaria şi, pe de altă parte, ar conferi statelor fruntaşe la capitolul absorbţie obligaţii inutile faţă de statele donatoare, în negocierile privind viitorul buget.

Acum îi va fi foarte uşor preşedintelui să arunce vina pentru „eşec“ în curtea Guvernului. „Dacă nu aş fi fost împiedicat să particip la Consiliul European din iunie, poate că altul ar fi fost rezultatul“, va putea spune preşedintele. Şi cine va putea să-l dezmintă?

A doua afirmaţie, privind aderarea la spaţiul Schengen, deschide serios discuţia privind felul în care se formează poziţia României în dosare importante. Pînă acum, poziţia României a fost una clară: respingem orice legătură între Mecanismul de Cooperare şi Verificare (monitorizarea pe justiţie) şi dosarul Schengen.

S-a schimbat acum abordarea Bucureştiului? Acceptă acum România legătura dintre monitorizarea pe justiţie şi aderarea la spaţiul comun fără frontiere?

Grăbindu-se să sară pe „momeala“ firului direct cu ambasadele, ministrul Titus Corlăţean a pierdut din vizor acest pasaj important din discursul preşedintelui. Întrebarea este cine comunică, de fapt, poziţia oficială a României şi mai ales cine participă la elaborarea acesteia.

Pînă ca Preşedinţia şi Guvernul, împreună cu Parlamentul, să cadă de acord, partenerii noştri au luat deja act de faptul că România acceptă acum ceea ce respingea ferm pînă mai ieri – o nouă piatră de piciorul României în dosarul Schengen, iar nereuşita se va deconta, evident, tot în curtea Executivului.

A treia afirmaţie poate deschide discuţia despre implicarea sectorului privat şi a grupurilor de interese în formularea poziţiilor României pe arena europeană. Aderarea la euro în 2015 reprezintă astăzi un obiectiv formulat de preşedintele Băsescu personal şi acceptat de fostul premier Emil Boc, urmat de Banca Naţională în activitatea ei zilnică, privit cu rezerve de actualul guvern şi cu scepticism în mediul financiar şi de afaceri.

Redescoperirea obiectivului „euro 2015“ în discursul prezidenţial din faţa ambasadorilor nu a trezit însă nici un fel de reacţie din partea Executivului. A fost ratată astfel ocazia declanşării unei debzateri adevărate, în care să fie implicate nu numai palatele Cotroceni şi Victoria, dar şi Parlamentul, mediul financiar şi de afaceri. Şi odată cu aceasta a fost ratată ocazia de a formula termene tangibile şi obiective credibile, în faţa opiniei publice locale şi a partenerilor europeni.

Discursul preşedintelui în faţa ambasadorilor a trecut, iar efectele capcanelor întinse, discret, de preşedinte, în curtea Guvernului se vor vedea în timp. Executivul nu a evaluat corect discursul prezidenţial şi nu a înţeles miza.

În definitiv, nu e de mirare, din moment ce liderii USL nu au găsit util să cadă de acord măcar asupra unei poziţii comune faţă de declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene referitoare la România. Pe terenul european, Guvernul şi USL continuă să joace amatoristic. 

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la The Money Channel.

Mai multe