Un gîndac nou descoperit a primit numele Djokovic. „Metamorfoza“?

Metempsihoză. Sufletul lui Djokovic e ceva etern şi transmutabil, de la om la gîndac şi invers, de la insignifianta coleopteră pînă la acest atlet al lui Hristos care bate păgînimea nu cu sabia, ci cu o rachetă de o precizie ceva mai bună decît cele ale bunilor săi prieteni ruşi. Cercetătorii sîrbi care au descoperit epocala insectă susţin că i-au lipit numele colosalului tenismen datorită „vitezei, rezistenţei, flexibilităţii, durabilităţii şi capacităţii de supravieţuire într-un mediu dificil“. Bine, bănuiala e că orice organism viu care nu moare la prima ploaie dă dovadă de toate cele de mai sus. Nici o categorie de fiinţe nu capătă dreptul la existenţă născîndu-se în puf, gîdilată savant pe creştet, purtată pe braţe şi îngăduindu-i-se orice greşeală, de oricîte ori repetată. Cu excepţia fotbaliştilor, nimeni nu primeşte voucher-ul ăsta de la natură.

Dar bravii cercetători din ţara vecină au vrut ei să spună ceva. Cum ar veni, conu’ Novak ar fi, ca şi pîrdalnicul de gîndac, singur împotriva tuturor, vajnic luptător cu nenorocirile unei lumi ostile, dovadă vie că şi cei mici şi năpăstuiţi pot învinge apocalipsa de sub soare. Ceea ce, da, e perfect adevărat. Djokovic e singurul nevaccinat anti-COVID din elita mondială, singurul care plonjează în crevasele explicaţiilor cu damf de tămîie atunci cînd e vorba despre o pandemie. În felul ăsta, fie şi dacă n-ar fi vrut, el a devenit stindardul celor al căror vis e să poată trăi ca pe vremea lui Avraam, dar cu contul baban. Ghinion, nu tuturor le iese această abracadabra. Lui Djoko, da. E un jucător care s-a înfipt zdravăn în istorie. Şi, accidental, în isterie. Căci aşa se întîmplă. Pune-i pe tavă celui cu sufleţelul simţitor un idol care-i dă cu „Doamne ajută“ şi gata fandacsia! Tot ce zboară se mănîncă. În fine, poate nu gîndacii.

Un popor, în marea lui parte, se ploconeşte astfel la acest piept de aramă, de la preacuviosul de rînd pînă la cei pentru care ştiinţa n-ar trebui să rimeze cu osanaua de rit vechi. Djokovic, unul dintre cei trei muschetari fabuloşi ai vremurilor moderne, alături de Federer şi Nadal, e un fel de Athos sumbru în ciuda giumbuşlucurilor care nu mai păcălesc. Bun, dar noi n-ar trebui să vorbim, după ce am fost fericiţi cu Phlebotomus simonahalepae. Tradiţii imemoriale. Măcar a noastră şi-a făcut cruce, a întins braţul la injecţie şi a ratat condiţia de martir. Singură cu tot terenul.