Un Davutoglu român sau doar un jucător politic?

9 mai 2012   PE CE LUME TRĂIM

Numirea profesorului Andrei Marga în fruntea Ministerului Afacerilor Externe a surprins pe toată lumea. La obişnuita bursă a zvonurilor, care precede de fiecare dată anunţarea unei noi echipe ministeriale, universitarul clujean era dat ca „sigur“ la Educaţie, cu atît mai mult cu cît mai ocupase această funcţie – şi nu fără a lăsa urme adînci în sistem –, iar în ultimul timp se remarcase drept unul dintre criticii cei mai duri ai fostului ministru Daniel Funeriu.

Odată nominalizat la Ministerul Afacerilor Externe, principala critică venită imediat dinspre mass-media şi dinspre adversarii politici a fost aceea a lipsei experienţei sale diplomatice. Chestiunea trebuie privită însă cu atenţie. În primul rînd că Andrei Marga nu este primul şef al diplomaţiei româneşti „aterizat“ din afara sistemului. Au mai fost Adrian Severin, Andrei Pleşu, Petre Roman, Adrian Cioroianu, fiecare cu prestaţii şi rezultate care trebuie analizate de la caz la caz. Oricum, profesorul Marga nu este cel dintîi în această situaţie.

Nici diplomaţiile străine nu ne oferă modele într-un sens sau în celălalt. Miniştrii de Externe pot avea în spatele lor cariere diplomatice sau nu.

În Germania, prin tradiţie, poziţia de ministru de Externe îi revine liderului partidului mai mic din coaliţia de guvernămînt – cazul ecologistului Joschka Fischer sau al liberal-democratului Guido Westerwelle. Se înţelege, aceştia nu vin din diplomaţie, ci de-a dreptul din politică.

Pe Ahmet Davutoˇglu, de exemplu, îl putem găsi în mai toate clasamentele consacrate celor mai influenţi sau puternici lideri globali. Iar ministrul de Externe turc vine şi el din mediul universitar de la Istanbul – a fost însă consilier de politică externă al premierului, a fost implicat în luarea deciziilor din cadrul politicii externe a ţării sale şi în 2003 a primit un titlu onorific de ambasador, semn că ascensiunea sa era deja pregătită.

Pînă la urmă, nu faptul că ministrul de Externe a parcurs sau nu treptele carierei diplomatice contează pentru succesul global al unei ţări. Ci mai degrabă cristalizarea unor interese clare şi încadrarea lor într-o concepţie despre lume, acceptată de toţi actorii politici şi promovată de aceştia, cu nuanţele specifice fiecărei familii politice în parte.

Este Andrei Marga exponentul politic al unei astfel de concepţii? Deocamdată, în timpul audierii de luni, din cadrul Comisiilor de Politică Externă ale camerelor parlamentare, universitarul clujean a ţinut să-şi marcheze teritoriul, trimiţînd un mesaj clar către Palatul Cotroceni: în Constituţie sînt prevăzuţi mai mulţi actori care trebuie să facă politica externă, iar „preşedintele, Guvernul, Parlamentul trebuie să conlucreze, respectîndu-şi reciproc competenţele“.

Andrei Marga încearcă astfel să şteargă mitul potrivit căruia preşedintele ar deţine rolul primordial în domeniul politicii externe. Este adevărat, Constituţia este destul de zgîrcită cu atribuţiile preşedintelui. Potrivit Art. 91, acesta poate doar să încheie tratate internaţionale, negociate de Guvern, şi să le trimită spre ratificare Parlamentului, într-un timp rezonabil. Mai există, desigur, atribiţiile onorifice de primire a scrisorilor de acreditare din partea ambasadorilor străini şi numirea ambasadorilor României, însă la propunerea Guvernului.

Pare că noul ministru de Externe doreşte să joace un rol mai important în politica externă decît (cel puţin) predecesorii săi din timpul Guvernului Emil Boc. Din punctul de vedere al politicii interne, este un pas spre izolarea lui Traian Băsescu, „închiderea“ lui în cadrul strict al Constituţiei şi sfîrşitul „preşedintelui jucător“. Se poate observa şi o atitudine mai ofensivă a PNL împotriva preşedintelui, care l-ar dori, probabil, suspendat şi demis cît mai repede, spre a-i face loc lui Crin Antonescu. În timp ce PSD se arată ceva mai rezervat – i-ar conveni, probabil, ca Traian Băsescu să-şi termine liniştit mandatul, la finele lui 2014. Pînă atunci, nimeni nu poate să prevadă ce se va întîmpla cu USL şi nu este exclus ca şi PSD să înainteze un candidat la preşedinţie, intrînd în joc cu şanse reale.

Dar cel puţin pentru moment este de aşteptat un partid liberal care va urmări foarte atent orice mişcare a preşedintelui în apropiarea „liniei de demarcaţie“ şi va reacţiona ferm dacă acesta va depăşi – real sau în închipuire – cadrul constituţional. Este de aşteptat, de asemenea, ca nici preşedintele să nu rămînă dator – iar răceala cu care l-a primit pe Andrei Marga s-a făcut simţită şi în timpul festivităţii de depunere a jurămîntului de la Palatul Cotroceni.

Să fie însă doar acesta rolul noului ministru de Externe? Sau Andrei Marga îşi doreşte cu adevărat să pună bazele unei concepţii noi a politicii externe româneşti? Dacă ar fi să revenim la comparaţia cu universitarul din Istanbul, Ahmet Davutoˇglu, acesta din urmă avea deja în spate, la preluarea mandatului, o lucrare importantă. Volumul său Stratejik Derinlik („Profunzimea strategică“), din 2001, a devenit imediat foarte popular în rîndul elitei politice, universitare şi militare din Turcia.

Pur şi simplu, Davutoˇglu spărgea un mit, acela al complexului republicii lui Atarütk faţă de trecutul imperial. Profesorul din Istanbul demonstra că trecutul otoman este, de fapt, un mare avantaj pentru Turcia, şi nicidecum o povară. Concepţiei i s-a spus imediat „neo-otomanism“, dar liderii turci au respins orice idee de revanşă. Azi, Turcia, aflată în plin avînt economic, şi-a crescut considerabil influenţa în spaţiul dominat odinioară de fostul Imperiu Otoman. Ceea ce a contribuit din plin la profilarea Turciei ca un jucător de mare calibru în jocul global.

Cursurile şi lucrările de istorie a filozofiei, de filozofie politică şi filozofia religiei, aparţinînd universitarului clujean Andrei Marga, consacrate printre altele chiar ideii de unificare a Europei, pot fi o bază pentru conturarea unui concept cuprinzător de politică externă, aşa cum a fost cazul cărţii lui Ahmet Davutoˇglu.

Depinde de actualul ministru de Externe dacă va merge pe drumul acesta sau va rămîne în cadrul jocului politic intern.  

Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.

Mai multe