Un capitalist în kapitalism

Dacă aş avea suficient talent, aş scrie scenariul unui film despre viaţa lui Dinu Patriciu. Multă vreme, cinematografia românească mi-a părut prea locală, criptică, înecată în metafore şi trimiteri la simboluri obscure care făceau poveştile de neînţeles dincolo de Veliko Tîrnovo. Oare povestea vieţii lui Dinu Patriciu ar putea fi inteligibilă pentru un american? Eu cred că da. Ar avea de toate: mărire şi decădere, glorie şi necazuri, amoruri şi trădări, politică şi afaceri.  

Imediat după Revoluţie, a devenit, alături de Horia Rusu, unul dintre ideologii liberalismului românesc care dădea să se reînfiripe. Îmi amintesc conferinţele vremii, ţinute acasă la Brătieni, în Piaţa Amzei. Ştia carte, avea energie, viziune, argumente şi pasiune în a le susţine. Prin 1996, făcea educaţie puştilor de liceu, în emisiuni la TVR, vorbind despre taxe şi impozite, pe vremea cînd nimeni nu amintea încă, nici în campaniile electorale, asemenea detalii plicticoase. Un arhitect de succes care intră în politică după căderea lui Ceauşescu, punînd umărul la construcţia unui partid liber şi vorbind despre alt fel de legătură cu statul. Orice american l-ar înţelege.

În afaceri, omul a fost spectaculos. A cumpărat greu (foarte greu) o rafinărie aflată în pragul închiderii. „Ai lui“ nu l-au ajutat atunci cînd au fost la guvernare. Paradoxal, exact in-amicii politici au parafat acea privatizare. Discret, a dus combinatul pe profit. A avut mult noroc. Exact la timpul potrivit, în momentul cel mai bun, a izbucnit al doilea război din Irak, regimul Saddam a picat şi profitul Petromidia a crescut vertiginos. De aici i s-a tras şi un necaz. Pîrît fiind de irakieni pentru nişte datorii, pus „sub ascultare“ (cam fără mandat), a fost dat în vileag pentru o manevră bursieră menită a-i rotunji veniturile, sieşi şi cîtorva amici apropiaţi. Orice american ar înţelege episodul. Asemenea manipulări ale pieţei se petrec zilnic la bursele de acolo. E drept, rişti o amendă serioasă şi, în funcţie de gravitatea schemei, poţi ajunge la închisoare. A stat şi Dinu Patriciu. 24 de ore. Apoi a cîştigat un proces în care a dovedit că interceptările nu erau legal obţinute. A cîştigat, carevasăzică, pe procedură.

Ca politician, nu a avut un succes deosebit. Obişnuit cu ritmul şedinţelor de corporaţie, avea pretenţia ca, la partid, lucrurile să meargă la fel. „O jumătate de oră: decizie, vot, responsabili, cine ce are de făcut, termene, pa şi la revedere, pînă data viitoare.“ Eh, la un partid trebuie să stai cu orele, să gîdili orgolii, să asculţi păsuri. Nu avea timp de aşa ceva. A fost, aşadar, considerat arogant, iar influenţa în partid i s-a diminuat, treptat.  

După ce a reuşit să devină cel mai bogat român, adică după ce a vîndut foarte bine Petromidia unor kapitalişti din fosta URSS, a început să greşească. Intuiţia şi norocul păreau că l-au părăsit. Investiţia în lanţul de „magazine la parter“ a fost prost gîndită. În principiu, ar fi trebuit să meargă. Numai că, în România, a avut a se bate cu megaimajurile, carfururile, lidlurile şi kauflandurile care erau în plină expansiune. Nu a avut loc, nu a putut concura cu nişte corporaţii mult mai bine puse la punct. În plus, după succesul cu rafinăria, căpătase ideea că s-ar pricepe la toate. De aici a venit şi investiţia în mass-media. Alt eşec. A greşit cînd şi-a ales colaboratorii apropiaţi. A greşit cînd a crezut că poate vinde un anumit tip de produs (standardizat) pe o piaţă în care tocmai „tuşa personală“ dă valoarea adăugată a unei staţii de televiziune locale finanţate de mogulul oraşului. Ar înţelege un american eşecurile în business? Ba bine că nu.

Nu aş vrea să amintesc suişurile şi coborîşurile vieţii lui personale. A fost discret în această privinţă, pînă de curînd. Oricum, cred că şi această parte (picantă) a scenariului posibilului film ar fi gustată de spectatorul american.  

Povestea lui Dan Voiculescu ar fi greu de scris pentru a fi înţeleasă de occidentali. Ar fi necesare prea multe explicaţii în scenariu. Eu cred că viaţa lui Dinu Patriciu ar fi mult mai simplu de „tradus“. De-aia zic: pentru mine, el a fost mai degrabă capitalist decît kapitalist.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.

Foto: adevarul.ro