Un bătrîn privind în viitor
Un sondaj dat publicității cu vreo cîteva zile înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite scotea în evidență faptul că Joe Biden ar cîștiga fără drept de apel fiecare circumscripție electorală din Marea Britanie, dacă ar candida acolo. Sondajul era, evident, un test pentru simpatia de care se bucură în străinătate principalii pretendenți la poziția de lider al lumii libere. E foarte probabil că rezultatele ar fi asemănătoare dacă exercițiul ar fi repetat și în alte țări.
Alegerile americane au fost întotdeauna un spectacol urmărit cu mare atenție de-a lungul și de-a latul lumii. În 2020, însă, din nenumăratele proiecții și analize răzbate un sentiment mai puțin întîlnit dățile precedente: teama.
Cîștigătorul cursei va moșteni o țară care pare să piardă lupta cu pandemia, o societate mai polarizată ca niciodată, o economie care se clatină și un context internațional complicat și în care partenerii sînt mai puțin dispuși să colaboreze, iar inamicii mai deciși să sfideze.
Președintele care va fi instalat în funcție în ianuarie va avea de înfruntat toate lucrurile astea plus o sumă de alte momente dificile imposibil de prevăzut acum. Sigur, va avea alături întreg guvernul american și toate resursele de care acesta dispune. Însă, reducînd lucrurile la esențial, va fi un om de peste 70 de ani pus în fiecare zi să facă alegeri ale căror efecte se vor simți mult timp după ce nu va mai fi la Casa Albă. Un om care a crescut și s-a format într-o lume și în niște timpuri care sînt de mult istorie.
Din delicatețe, subiectul acesta e mai rar abordat, dar nu mai puțin relevant. Sigur, fiecare politician este atent la moștenirea pe care o lasă în urmă și i-ar plăcea ca generațiile viitorului să îl pomenească admirativ sau măcar respectuos. Dar asta nu e o garanție pentru nimic. Rămîne întrebarea nerostită: are un septuagenar energia și empatia necesare pentru a lua deciziile corecte pentru un viitor din care nu va mai face parte?
Așa cum a arătat campania electorală, dezbaterea s-a dus între două curente mari de gîndire – unul care încurajează întoarcerea la predictibilitate și la o aparență de normal vs unul care subliniază faliile din societatea americană și insistă că direcția trebuie schimbată fără să calculeze prea atent riscurile. Nici unul nu a cîștigat decisiv partea care se referă la viitor. În fapt, cei doi au dat adesea senzația că luptă într-un război al trecutului.
Cumva, la prezidențialele din 2020, americanii au putut să verifice, așa cum de atîtea ori au făcut-o românii, teoria răului cel mai mic. Iar omul care întruchipează acest rău mai mic e născut în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, și-a trăit tinerețea cînd Beatles încă nu se despărțiseră și cea mai mare parte a maturității în vremuri pe care o bună parte din electorat le cunoaște doar din filme și cărți.
Omul acesta va avea de înfruntat crize fără precedent, va trebui să convingă că poate conduce cu o mînă fermă statul și, spre deosebire de oricare alt lider național, că poate să protejeze lumea liberă. Și, mai ales, că poate da istoriei, în care va rămîne personaj relevant, un curs pozitiv.
Toate astea în timp ce o lume întreagă își va pune întrebări în legătură cu starea sa de sănătate și capacitatea de a face constant eforturi uriașe.
Dintr-un punct de vedere, președintele Statelor Unite este președintele lumii. Nu ca în coșmaruri de conspiraționiști, ci în termeni concreți derivați din poziția încă dominantă a Americii. Influența sa este uriașă, deciziile de la Casa Albă schimbă vieți din Taipei pînă la București. Asta este explicația și pentru mici exerciții cum este acel sondaj din Marea Britanie. E dificil să spui că nu îți pasă de numele și de caracterul președintelui lumii.
Și, în calitate de cetățean al lumii, nu poți decît să speri că următorul mandat prezidențial american va fi unul reușit. Pentru rolul imens al Americii în viețile noastre nu există înlocuitor. De succesul ei depinde în bună măsură succesul nostru. E o alegere pe care românii – și est-europenii, în general – au făcut-o cu mult timp în urmă. Și, dincolo de orice nemulțumire de moment, ea a fost o alegere corectă.
În timpuri în care incertitudinea e regină, alegerile americane dau un semnal despre direcția în care mergem în următorii ani. Singurul lucru pe care l-am știut înainte ca rezultatele să se anunțe e că soarta lumii va depinde de un bătrîn care privește în viitor.
Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.