Un an de la promisiunile electorale (II)
Continui acum bilanţul început săptămîna trecută privind stadiul realizării promisiunilor electorale. Unele puncte din programul economic se băteau cap în cap cu cota unică. Filosofia acestei politici este tocmai egalizarea impozitării tuturor banilor care intră în buzunarele contribuabililor. Or, se ştie că de ani buni plata prin microîntreprinderi a devenit o formă răspîndită de ocolire a impozitului pe salariu şi a contribuţiilor sociale. Ar fi fost normal ca aceia care propun cota unică să închidă şi această portiţă legală. Au promis exact pe dos: menţinerea regimului microîntreprinderilor (impozit pe cifra de afaceri, nu pe profit). Au continuat sistemul, dar au ridicat nivelul de la 1,5% la 3%. Diferenţa nu este mare şi măsura pare a fi fost luată mai degrabă pentru a umple din goluri decît ca urmare a aplicării unei filozofii generale bune. S-a şi încercat descurajarea microîntreprinderilor prin creşterea numărului obligatoriu de angajaţi, dar cred că nu este suficient şi este absurd să sabotezi o politică bună păstrînd în continuare sistemul şvaiţăr (plin de găuri). Nu mi-e clar dacă guvernanţii merită o bilă albă sau nu în acest punct: au făcut o promisiune proastă şi s-au ţinut de ea, însă făcînd în direcţia logică jumătăţi de paşi nepromise. Un comentariu asemănător merită impozitul pe dividende. Din nou, promisiunea era contrară ideii de cotă unică, vorbind de impozit pe dividende de 5% (pentru persoane fizice). După multe bîlbe, l-au ridicat la 10% în 2005 şi, în sfîrşit, se va ajunge la nivelul "unic" de 16% în 2006. Şi-au încălcat o promisiune proastă şi merită o bilă gri. Din capitolul de indicatori macroeconomici au ratat aproape tot. Au promis inflaţie de sub 3% în 2008, fără detalii de parcurs. Ulterior, după formarea Guvernului, şi-au propus 7% pentru 2005. Ultima cifră este de 8,3%. Creşterea PIB promisă a fost de 6,8% anual; este 4,9% în prima jumătate a anului. E drept că există scuza inundaţiilor. Investiţii străine promise: 2,7 miliarde/an. Ar putea atinge această cifră în 2005 dacă vor intra banii de la BCR pînă la revelion. Concluzie: deşi nu catrastrofal, au ratat ţintele macroeconomice. Politicienii ar trebui să înveţe de aici că economia nu este un laborator de chimie, e riscant să promiţi cifre fixe. În plus, ar trebui să ţină seama de efectele unora dintre schimbările propuse chiar de ei. De exemplu, mai mulţi bani în buzunarele populaţiei înseamnă o creştere măcar temporară a inflaţiei, aşa că nu trebuia să fi coborît atît de jos pragul-ţintă. La capitolul definit de noi anul trecut drept "politici anti-corupţie", a apărut un efect cu totul paradoxal: s-au făcut lucruri bune pe care guvernanţii nu le promiseseră. Explicaţia este simplă: Monica Macovei nu a participat la acea campanie electorală şi a venit ulterior cu propria agendă. Dintre cele promise totuşi, s-au realizat incriminarea penală a evaziunii, publicarea criteriilor de alocare a ajutoarelor de stat (era şi o cerinţă UE), un regim draconic şi transparent pentru contractele de publicitate de stat. Nu am mai auzit nimic despre o lege a lobby-ului şi despre registrul activităţilor de lobby. Nu mi-e clar cum ar fi funcţionat, dar măcar am merita o explicaţie: nu mai place ideea? Concluzia: promisiunile electorale sînt mai degrabă nerelevante la acest capitol. Am scris săptămîna trecută despre salariile profesorilor - cel mai spectaculos eşec cînd se compară promisiunile cu rezultatele. Ar mai fi la educaţie o promisiune de care nu s-a mai vorbit: sistemul de burse prin credite garantate de stat. S-a îndeplinit în schimb promisiunea privind proiectele de reabilitare a şcolilor (continuînd ceva pornit de fostul Guvern, ca să fim corecţi). Reforma de profunzime a educaţiei, promisă în program, a fost începută de ministrul Miclea (autonomia, implicarea părinţilor şi a autorităţilor locale în decizii, asigurarea calităţii), dar este faultată de Parlament şi de sindicate. Rămîne de văzut dacă noul ministru va continua politica celui precedent sau se va mulţumi să fie şef şi să nu supere pe nimeni (pe model Andronescu - Athanasiu). În agricultură, nivelul de subvenţii a fost ridicat conform promisiunilor. Politica rentelor viagere a fost legiferată şi va fi aplicată din 2006, avînd deja fonduri asigurate. Filosofia generală de a pune accentul pe ferme mijlocii, remarcată anul trecut în "Supliment" ca o schimbare majoră, este vizibilă în unele măsuri. Nereuşitele pot fi din nou puse pe seama promisiunilor rău gîndite. S-a promis finanţarea fermelor pentru tineri cu 15.000 de euro. Aici este ca în bancul cu "nu era Volga, era bicicletă": promisiunea a fost înglobată în programul "Fermierul", unde nu doar tinerii, ci toţi fermierii pot primi cu împrumut sume chiar mai mari de 15.000 de euro, pe bază de proiecte. O promisiune total ignorată a fost preţul minim garantat la produse. Dar era o idee atît de proastă, încît e bine că nu a mai fost pusă în discuţie. E greu să acoperi un program de 200 de pagini şi un an de activitate în doar două articole. Au rămas multe lucruri nespuse. Este trist că discutăm pe la emisiuni şi prin editoriale despre un an de la alegeri şi facem bilanţuri legate doar de certuri şi scandaluri politice. Un moderator îmi spunea că sînt singurul fraier care citeşte programele electorale. Important e să mai existe şi fraieri care le aplică.