Trump e în corzi!

Probabil că cea mai interesantă evoluție politică în campania electorală americană, la ora la care scriu aceste rînduri, este abandonul republican al lui Donald Trump. Am scris pe larg despre deriva Marelui și Vechiului Partid și despre incapacitatea uimitoare a acestuia de a administra relația cu The Donald. În vremea campaniei pentru alegerile primare, Trump era, practic, singur. Greii partidului își anunțaseră susținerea pentru alți candidați. Nu este nici o îndoială că asta l-a ajutat pe Trump, sprijinind discursul său antipoliticianist. Alegătorii republicani vor altceva. Problema părea a fi că vor indiferent ce, numai altceva să fie, ceea ce spune mai degrabă multe despre partid decît despre popor. După ce Trump a cîștigat en fanfare primarele republicane, partidul a trebuit, de dragul unității, să-l accepte. Cu noduri și ținîndu-se de nas, mai toți republicanii importanți și au anunțat susținerea pentru miliardar. Însă evoluțiile recente din campanie îi fac pe aceștia să se răzgîndească.

După ce presa a difuzat o întregistrare din 2005, în care Trump vorbește absolut golănește despre felul în care agață femeile și, mai ales, după dezbaterea din 9 octombrie, tot mai mulți lideri republicani îi întorc spatele propriului candidat. În fond, toți acești politicieni candidează și ei, în alegerile pentru Congres, iar o apropiere de Trump pare să le compromită șansele. Poate că poziția cea mai elocventă pentru această stare de spirit o are Paul Ryan, actualul președinte al Camerei Reprezentanților. Ryan (46 de ani) este privit ca șef de facto al partidului, ceea ce, mă grăbesc să spun, este ceva obișnuit pentru politica americană, unde șefii formali ai partidelor mari sînt mai puțin cunoscuți, adesea nefiind nici măcar membri ai Congresului. În cazul de față, strict formal, Partidul Republican îl are ca președinte pe Reince Priebus, despre care, sînt sigur, 99% din dumneavoastră nici măcar n-au auzit. Așadar, cînd Paul Ryan a anunțat că nu va mai merge în campanie pentru Trump, ci se va concentra pe menținerea majorității republicane în Camera pe care o conduce și după alegerile din 8 noiembrie, analiștii politici au înțeles imediat despre ce este vorba. Jurnaliștii cu informații din interior scriu că republicanii discută intens despre modul în care se vor despărți de Trump. În spatele ușilor înaltelor cabinete republicane se discută două scenarii. Unii vor o despărțire radicală și în masă. Alții vor o despărțire pe tăcute, dar elocventă. În orice caz, aproape nimeni nu își mai pune problema alegerilor prezidențiale altfel decît în legătură cu alegerile pentru Congres. Analizele diferă în privința modului cel mai eficient de despărțire, dar nimeni nu se mai îndoiește că susținerea lui Trump pune partidul în situația să plătească un preț prea mare. Ryan se consultă intens cu colegii săi și vom vedea în zilele următoare ce decizie vor lua. În orice caz, în fața acestei răsuciri republicane, Donald Trump nu reacționează foarte inspirat. El a început să-l atace pe Ryan și susține că votanții săi nu sînt, de fapt, votanți ai Partidului Republican, ci ai lui, personal. În loc să încerce să evite ruptura, Trump pare să o grăbească. Mizînd exclusiv pe nervii votanților atît de supărați pe întregul sistem politic încît sînt gata să voteze cu demolatorul acestui sistem, indiferent cine este, Trump greșește. Mai în­tîi, pentru că aceștia nu sînt atît de mulți cît să asigure o victorie prezidențială. Oricît de dezamăgiți ar fi de politcieni, alegătorii cei mai mulți optează, încă, pentru candidații sistemului.

În a doua dezbatere cu Hillary Clinton, am putut vedea un Trump perfect adecvat show-ului de televiziune și complet inadecvat politicii. Trump a făcut figura cuiva mai degrabă preocupat de rating decît de voturi. Ceea ce a fost cu totul nepotrivit, căci rating-ul uriaș era oricum asigurat, pe cînd voturile multor indeciși erau, de fapt, miza dezbaterii. Preferința lui Trump pentru o dezbatere de scandal tabloid și nu pentru o dezbatere politică a fost evidentă. După prima dezbatere, Trump și-a propus să fie mai agresiv. Agresivitatea sa, însă, este aceea a unui scandalagiu și nu a unui candidat prezidențial. Faptul că Trump a atacat-o pe Hillary Clinton reamintind comportamentul soțului ei nu-i aduce nici un vot în plus. Întîi, pentru că toată lumea știe în detaliu povestea infidelităților mai mult sau mai puțin abuzive ale fostului președinte. Cei care o susțin pe Hillary Clinton și cei încă indeciși sînt pe aceste poziții știind bine ce a făcut rău Bill Clinton. În al doilea rînd, pentru că nu Bill Clinton candidează. Iar Hillary Clinton, apărîndu-și soțul pe parcursul anilor din urmă, fie că a făcut-o elegant, fie că a făcut-o jignind pe fostele iubite ale lui Bill, a cîștigat puncte cu această atitudine. O soție fidelă „martirizată“ de puseele erotice ale soțului are, întotdeauna, simpatia publicului. Mai mult, cu tot cu povara scandalurilor sexuale din vremea în care ocupa Biroul Oval, Bill Clinton a rămas printre cei mai simpatizați foști președinți americani. Așadar, readucînd în discuție vechile scandaluri în care fostul președinte a fost implicat, Trump nu a făcut decît să dovedească cît de jos e în stare să coboare. Publicul nu a aflat nimic nou despre Clinton, ci a văzut ceva mai clar cam ce fel de om este Donald Trump. Și un detaliu interesant: la terminarea celei de-a doua dezbateri, camerele televiziunilor au focalizat pe personalitățile prezente în sală. După cum se știe, publicul prezent la dezbaterile prezidențiale americane este ales cu obsesia păstrării echilibrului. Fiecare tabără aduce în sală un număr egal de susținători. În plus, sînt prezenți și un număr de alegători indeciși, aleși atent de către organizatori. După ce dezbaterea se termină, susținătorii vin către favorit, îl încurajează, vorbesc cu el, fac poze alături de acesta. S-a putut vedea foarte clar că Trump era înconjurat doar de familia sa și că numărul celor doritori să execute un selfie cu el era foarte mic. În schimb, Bill Clinton, prezent pentru a-și susține soția, a fost pur și simplu asediat de fani. Concluzia este că clintonienii nu se clintesc, în vreme ce trumpiștii nu dau năvală să se imortalizeze cu năbădăiosul Donald. Un detaliu, desigur, dar cît de sugestive sînt, adesea, detaliile!

Nu în ultimul rînd, povestea implicării Rusiei în campania electorală americană joacă, cel puțin pentru preferințele noastre, simpli spectatori ai competiției electorale americane, un rol extrem de important. În timpul celei de-a doua dezbateri, cu abilitate, Hillary Clinton a evocat sprijinul pe care adversarul Americii i-l dă lui Trump. Complet lipsit de abilitate, Trump a spus că, de fapt, nu știm dacă Rusia se află în spatele dezvăluirilor de tip WikiLeaks care lovesc în candidatul democrat, deși agențiile federale americane au spus că mîna Moscovei se vede în acest gen de operațiuni. Iar Trump nu s-a abținut să declare că America are nevoie de Putin ca să învingă ISIS.

Prins în corzi, Trump își folosește din ce în ce mai mult timpul de campanie apărîndu-se pe modelul „Ba tu!“, ceea ce, paradoxal, nu exploatează marile vulnerabilități ale lui Hillary Clinton, mai ales cînd apărarea lui devine, stupid, „Ba Bill!“. Acum șase luni, Donald Trump era foarte convingător vorbind despre „the crooked Hillary“. Astăzi, atacurile lui nu mai au aceeași eficiență și pentru că, în general, sînt contraatacuri.