Trump. „Corporatizarea“ relaţiilor internaţionale

Dacă am fi și noi un ziar românesc ca toate celelalte, am fi titrat gros: „Așa cum Dilema veche a anunțat încă de joia trecută, alegerile americane de marți au fost cîștigate de Donald Trump“. Acest titlu ar fi apărut într-un chenar strident deasupra căruia am fi scris: „Dilema veche a avut din nou dreptate!“ și sub titlu, cu alt font de literă, dar nu mai timid decît cel din titlu, am fi scris, ca să înțeleagă bine tot românul: „Dilema veche, singura publicație din România care a știut dinainte cine va fi președintele Americii!“ Apoi, am fi luat și noi o declarație oarecare vreunui român care are o mătușă a cărei vecină are un copil care a dat mîna cu Trump acum douăzeci de ani la o ocazie și am fi anunțat, îngroșat: „Ce spune despre Trump un român care îl cunoaște bine, de douăzeci de ani“. Dar noi nu sîntem un ziar românesc ca toate celelalte. Nu sîntem nici măcar ziar. Așa că nu avem aceste titluri și rămînem, vorba poetului, ce-am fost: dilematici. Asta nu înseamnă că nu rămînem, măcar între noi, dacă nu și în memoria cititorilor, cu amintirea plăcută că, pe prima pagină a numărului nostru care era în chioșcuri deja de cîteva zile cînd în America s-au deschis secțiile de votare, apărea titlul „Zombie Trump revine pe ultima sută de metri“. Și nu ne fălim, ci zîmbim. Dar nu neapărat cu satisfacție…

Așadar, Donald Trump este omul! Întreaga lume se uită acum, cu atenție, la fiecare mișcare, gest, cuvînt pe care năbădăiosul miliardar le rostește. Unii se tem că Trump va purcede, în stil „bully“, să facă ce a zis că va face. Alții clipesc firoscos: nu va face chiar ce a zis pentru că n-o să-l lase Sistemul. Misteriosul Sistem, pe care toată lumea îl simte, dar nimeni nu știe prea bine să spună în ce constă. După o școală de gîndire, Sistemul este o adunare de tip secret-masonic care trage sforile dintr-o umbră deasă, impenetrabilă. Adică nu știm lotul din care este alcătuit Sistemul. În această variantă, Sistemul este un fel de monstru kaf­kian, înfricoșător de indescriptibil și de eficient. După altă școală de gîndire, Sistemul este, totuși, la vedere. Ar fi un fel de sumă a serviciilor secrete. Alții, mai instituționali, spun că Sistemul este întregul establishment politic. Mai există și varianta generoasă în care Sistemul cuprinde și serviciile secrete, și politicienii, dar și oameni din afara cercului oficial: jurnaliști, intelectuali publici, ONG-uri etc. De la ei se așteaptă unii să vină disciplinarea lui Donald Trump – că nu e singur, de capul lui, se adaugă neaoș, peremptoriu.

Cum nu mă bag în cele oculte pentru că, admit, mi-e frică de umbre, prefer să mă gîndesc privind ceea ce se vede la lumină. În primul discurs susținut în fața suporterilor săi în chiar noaptea victoriei, Donald Trump a spus doar cîteva vorbe despre felul în care crede că trebuie condusă politica externă americană. Trump dixit: „Vreau să spun comunității internaționale că, punînd pe prim-plan interesele Americii, vom trata corect pe oricine – toate popoarele, toate națiunile. Vom căuta ceea ce avem în comun și nu vom căuta ostilitatea; parteneriat și nu conflict“, și cred că aici se poate vedea esența doctrinei sale. Așadar, nu mai este vorba despre ghidajul după valorile care au constituit fundamentul politicii externe americane de la al Doilea Război Mondial încoace: libertate, democrație, rule of law. Conceptul nou al lui Trump este unul de afaceri: America va încheia cu toate statele înțelegeri corecte, punînd în prim-plan propriul interes. Se anunță, de fapt, moartea wilsonismului. Ca să înțelegem ce anume crede Trump că este corect („fair“) nu mai trebuie să umblăm prin cărțile de relații internaționale, ci prin cărțile de business. Și, poate, nici măcar acolo, pentru că Trump nu este deloc un om al cărții, ci în practica de afaceri a corporațiilor americane. Trump, la 70 de ani, după un șir uluitor de succese în viață, nu-și va schimba viziunea asupra lumii și vieții. În ochii săi, nu mai există state paria. Va angaja, dezinhibat de ideologii și valori politico-morale, un dialog și cu alde Kim Jong-un, și cu Putin, și cu China. Pe cei care îi vor fi ostili nu va ezita să-i distrugă (economic și politicește vorbind). Pe cei care vor cădea la înțelegere cu el, indiferent de trecutul lor, îi va considera parteneri. Așa cum un om de afaceri face comerț cu oricine, indiferent cine este, atîta timp cît nu va fi păcălit, Trump va face parteneriate cu oricine, atîta timp cît nu se va simți înșelat. Asta nu înseamnă că va avea prieteni. Va avea doar parteneri.

Trump nu gîndește, așadar, în termeni morali și principiali, dar nici în termeni geopolitici. Trump gîndește lumea în termeni economici. Politica este un apendice al economicului pentru el. Sînt convins că, imediat după ce va prelua puterea, Trump se va repezi pe două direcții. Prima îi va aduce o victorie simbolică. Se va înțelege cu Putin, peste capul europenilor, să distrugă ISIS. O vor face. Apoi, se va înțelege cu Putin pentru un nou sistem de ordine în Orientul Mijlociu – vom vedea care. A doua, se va repezi să rearanjeze sistemul mondial de acorduri economice în care America – cea mai puternică economie a lumii – are un rol pivotal. Aici, ca să mă exprim în cuvintele timpului, va fi deranj mare. Efectele sînt impredictibile.

Și încă ceva foarte important: Trump, chiar așa violent în limbaj și în idei, nu este un „warmonger“. Dimpotrivă, aș spune. Va încerca să facă afaceri pentru America și orice om de afaceri știe că războiul nu folosește afacerilor (aici, știu, o prejudecată bine înfiptă în capul nostru de marxiști spune contrariul, dar întrebați orice om de afaceri dacă și-ar pune banii într-o zonă de război și veți vedea ce va spune). Războiul este o oportunitate pentru un foarte mic segment, întotdeauna dubios, de afaceri. Cele mai multe și mai bănoase afaceri se fac în vreme de pace.

Cred că se cuvine și un cuvînt despre viitorul relației americano-ruse, că asta ne îngrijorează cel mai mult acum. Vă reamintesc că și Barack Obama a început primul său mandat cu dorința de a relansa relația dintre cele două mari puteri. Bush, spunea Obama, a dus relația cu Rusia în termenii vechiului Război Rece și a anunțat, emfatic, „a major reset“. Atunci, era prin 2009, țările din centrul și estul Europei au reacționat imediat: scrisori deschise cu semnături prestigioase, efort diplomatic serios, presiune mediatică. Noi, cei care avem neșansa unei vecinătăți imediate cu Marele Urs rănit, ne-am temut. Nu cumva acest „reset“ să se facă pe socoteala noastră. La finalul mandatelor Obama, relația cu Rusia a revenit la temperaturile reci de dinainte de 1990, adică acolo unde o lăsase Bush. Multe s-au întîmplat și „reset“-ul nu a mers. Așadar, să nu ne grăbim. Este foarte posibil ca, folosind deschiderea americană, rușii să-l calce pe bombeu pe Trump și să se reediteze povestea. În paranteză fie spus, după 1990, toate încercările americane de a normaliza pe termen lung relația cu Rusia au eșuat, de fiecare dată pentru că Rusia a folosit în interes expansionist și revizionist oportunitatea deschiderii americane. Ce va fi, vom vedea.

În fine, tot citez în ultimele zile vorba unui filozof: important nu este ce face Dumnezeu din noi, ci ce facem noi cu ceea ce face Dumnezeu din noi. Acum, Dumnezeul democrației, poporul, ni l-a dat pe Trump. Ce facem noi? – și cînd spun „noi“, mă gîndesc la România. Este un bun moment să ieșim dintr-o lungă tradiție a exprimării noastre internaționale, aceea a reactivității și a politicii de cîrd. Nu vreau deloc să spun că e cazul să ieșim din rînd. Să stăm aproape de partenerii noștri europeni este esențial. Problema este că ei nu prea mai pot sta aproape unii de ceilalți – cîrdul se zburătăcește. După Brexit și victoria lui Trump, mă aștept ca anul 2017 (cu alegeri cruciale în Franța și Germania) să schimbe profund substanța politică a Europei. Valul populismului național crește sub ochii noștri și nu se va lovi de țărm prea curînd. Evident, cel mai rău lucru este să rămînem singuri, cu iluzia că există încă un cîrd. Există soluții. Totul este să identificăm exact ce vrem pe termen mediu și să folosim cu îndrăzneală toate pîrghiile pe care le avem. Căci avem cîteva…