Trenul e maşină mică
„Cum, domnule Giurgiu, vă putem deconta avion, nu e nevoie să mergeţi cu trenul. Zău aşa, avem buget suficient…“ De multe ori am auzit replica asta. Cînd am de făcut un drum prin ţară sau chiar prin străinătatea apropiată, prefer să merg cu trenul. Mie mi se pare mai comod. Nu am de trecut prin sîcîitoare filtre de control, nu trebuie să mă descalţ la trecerea printr-o bîzîitoare, nu am de ce să plec de acasă cu patru ore înainte, ca nu cumva să pierd nu ştiu ce oră de check-in. Nici cu automobilul sau autocarul nu mă pasionează prea tare să călătoresc.
Am constatat următoarele: în 8 din 10 cazuri, confortul călătoriei este în limitele decenţei. Biletele îmi par scumpe. Curăţenia este în regulă. Însoţitorii de vagon sînt civilizaţi şi amabili. În 8 din 10 cazuri, nu în toate. E drept, vagoanele sînt cam vechi. Pînă şi cele mai noi sînt cam vechi. Acolo cade o clanţă, dincolo e mai greu cu încălzirea, dincoace geamul nu se mai închide. Încet-încet, au dispărut minimele cantităţi de bere sau suc care se vindeau la capătul vagonului. Aşternuturile de la vagoanele-cuşetă au devenit de unică folosinţă, fiind confecţionate dintr-un material greu de definit, antipatic, defel prietenos. Sărăcia se vede în toate cele, de la vagoanele decrepite, la personalul obligat să stea în tren, să păzească inventarul. Da, aţi citit bine. După ce face un drum de o noapte, angajatul CFR este obligat să păzească vagonul pînă seara, pînă la întoarcerea spre staţia de plecare. Ar fi ei ceva mai eficienţi şi mai dispuşi la amabilitate dacă li s-ar permite să doarmă într-unul dintre hotelurile CFR din staţii? Eu cred că da. O fi, numai că respectivele hoteluri (cîte mai sînt) nu mai aparţin CFR, ci unei alte companii, CFR Infrastructură.
Începînd de aici, las impresiile mele de călător îndrăgostit de trenuri şi trec la cestiuni ceva mai serioase. Pe vremea cînd Marea Britanie încerca marea cu sarea în privatizarea monopolurilor naturale, CFR Infrastructura Lor (a englezilor) a fost prima firmă iute privatizată care a dat un la fel de iute faliment răsunător. În acest timp, siguranţa traficului a scăzut teribil, accidentele feroviare s-au înmulţit iar mîndria de a lucra la Căile Ferate britanice s-a dus pe apa Tamisei. În România, s-a făcut restructurare, nu chiar privatizare. CFR-ul s-a despărţit în companii separate, pe căprării: marfă, călători, infrastructură ş.a. Ideea a fost, probabil, că firmele mai mici se conduc mai uşor. Nu s-a trecut încă la privatizarea de tip britanic, din mai multe motive. În primul rînd, nu vrei să le repeţi greşeala. În al doilea rînd, e păcat de aşa posturi bune de director pe care să nu le mai poţi da prietenilor politici. Apoi, lasă-le aşa, că mai promitem FMI-ului că dăm managementul pe mîini private, prin licitaţie transparentă, bla, bla (acest dublu bla de la final arată cît de mult cred în succesul unui management privat în asemenea cazuri). Prea puţin important, veţi spune. Păi, nu aţi avea dreptate. Amintiţi-vă viscolul de săptămînile trecute. Trenuri blocate, întîrzieri gigantice, traficul dat peste cap. Toate reportajele colectau indignarea călătorilor, care erau supăraţi pe cei care le luaseră banii, adică pe CFR Călători. Numai că deszăpezirea e treaba celor de la Infrastructură. De care nu aţi auzit prin nici o discuţie, ceea ce este frustrant pentru mine, călător pasionat de mersul cu trenul.
Iată de ce: în timp ce Uniunea Europeană consideră transportul feroviar drept prioritate absolută şi îi alocă multă energie, întreaga atenţie publică la noi se măsoară în kilometri de autostradă. În timp ce orice om cu scaun la cap îşi dă seama că trenul este ceva mai prietenos cu natura decît camionul, noi ne încercăm muşchii electorali tot în kilometri de autostradă. În timp ce dezvoltarea marilor oraşe este dependentă de o reţea feroviară metropolitană, în România se polemizează exclusiv pe tema kilometrului de autostradă. Aţi înţeles? De-aia îmi pare rău că nu i-a frecat nimeni cu zăpadă pe cei de la Infrastructură, măcar ca prilej de polemică, să povestească şi oamenii ăia cîte resurse au ei la dispoziţie, în comparaţie cu mult mai celebrii kilometri de autostradă.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.