Trei clişee despre Rusia, Europa şi Ucraina – mai gîndiţi-vă!

11 iunie 2014   PE CE LUME TRĂIM

1. Vladimir Putin este cîştigătorul.

Mai mult a pierdut. Să privim dincolo de manifestările propagandistice şi vom vedea că balanţa nu se înclină de partea Kremlinului, aşa cum s-ar părea. O Ucraină ţinută sub control a fost şi este unul dintre obiectivele istorice ale Rusiei – un întins teritoriu-tampon în faţa unui Occident văzut mereu ca o ameninţare. Rusia priveşte Occidentul cu un amestec de teamă şi fascinaţie, dar de cele mai multe ori teama este cea care predomină. Ei bine, nicicînd Rusia nu a fost mai departe de a controla Ucraina precum astăzi.

E adevărat că Moscova a anexat Crimeea – o regiune aparţinînd, teoretic, Ucrainei. Dar o regiune pe care, în realitate, Rusia o controla oricum, prin intermediul trupelor staţionate acolo, al elitelor politice şi economice locale, care răspundeau la apel mai degrabă la Moscova decît la Kiev, al unei populaţii majoritar proruse. Şi mai există insurgenţa prorusă din unele regiuni de est, totalizînd cam şapte milioane de locuitori dintre cele peste 45, cîte numără Ucraina. În plus, Kremlinul nu a reuşit joncţiunea provinciilor ucrainene pe care le controlează. Crimeea rămîne o regiune extrateritorială a Rusiei, cu toate problemele de administrare care decurg de aici. În rest, influenţa rusă se reduce spre inexistenţă. Putin este preşedintele care a anexat Crimeea, dar este şi cel care a pierdut Ucraina. Greu de automat, în viitorul previzibil, un preşedinte prorus la Kiev, aşa cum a fost Ianucovici. Ucraina – ceea ce a mai rămas din ea – va face o politică prooccidentală, sau una naţionalistă, dar nu una prorusă.

2. Occidentul a vîndut Ucraina.

Nu. Mai mult nu putea obţine. Ne place să credem că – poate spre deosebire de cea internă – politica internaţională este bună şi dreaptă. Dar nu e deloc aşa. Pur şi simplu, Vladimir Putin a acţionat aşa pentru că a putut, şi nu a făcut mai mult fiindcă n-a putut. Nimeni nu ar fi fost dispus să facă război pentru Crimeea – Occidentul a admis că acela este terenul de joacă al lui Vladimir Putin. I s-au arătat însă foarte clar şi limitele – vedeţi declaraţiile liderilor americani care au descins, pe rînd, în Europa de Est, culminînd cu preşedintele Obama. La fel, Occidentul nu va mişca un deget pentru a apăra cumva regiunile din estul Ucrainei, aflate acum, mai mult sau mai puţin, sub controlul insurgenţilor. Poate va da cîteva declaraţii indignate dacă Putin va decide să rezolve problema în forţă. Dar atît.

De altfel, proaspătului preşedinte Poroşenko i s-a transmis deja de la Berlin că ar fi bine s-o lase mai moale cu acţiunile militare în est, împotriva insurgenţilor proruşi.

Ar fi frumos să ne imaginăm un scenariu în care Rusia să se retragă din Crimeea şi din estul Ucrainei, iar această ţară să fie primită de urgenţă în familia occidentală, în timp ce în ea s-ar pompa zeci şi zeci de miliarde de euro, care ar transforma-o, peste noapte, într-un paradis economic şi social. Dar un asemenea scenariu este pur şi simplu nerealist.  

În primul rînd, pentru că Uniunea Europeană nu are cu ce să susţină o ţară săracă şi cu o populaţie de peste două ori mai mare decît a României. Vremea deciziilor politice de genul admiterii României şi Bulgariei a trecut. Bugetul UE pe următorii şapte ani e bătut în cuie şi, oricum, nu reprezintă decît 1% din PIB-ul Uniunii. Contribuţii suplimentare din partea statelor membre sînt excluse.  

O dată pentru că, dacă ar fi bani disponibili, statele i-ar folosi pentru rezolvarea problemelor interne – şomaj, datorie publică, probleme ale băncilor. În al doilea rînd, cetăţenii statelor vest-europene nu ar accepta uşor ca banii lor să meargă în Ucraina, pentru rezolvarea unei crize pe care ei fie n-o resimt, fie o văd ca o ameninţare la adresa livrărilor de gaz din Rusia, ce le asigură lor locurile de muncă. 

Ne place sau nu, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, are dreptate cînd spune că Uniunea Europeană nu este pregătită să integreze Ucraina. Nu ştim cît de proeuropeni sînt, de fapt, oligarhii şi liderii politici ucraineni – dar ştim, sau măcar ne imaginăm, cîtă corupţie se află în rîndul elitelor care controlează ţara. Şi nu trebuie să fii neapărat prorus ca să fii corupt în Ucraina.

Asta nu înseamnă că Ucraina – în partea ei aflată sub controlul Kievului – va fi lăsată de izbelişte. Va semna Acordul de asociere şi liber schimb şi va primi o oarecare asistenţă din partea Uniunii Europene, fără însă ca aceasta să o poată scoate din sărăcie. Poate, cu o bună doză de şansă, va fi admisă şi în NATO. Cu timpul, lucrurile se vor putea schimba în bine, dacă liderii Ucrainei şi elitele economice vor demonstra că merită mai mult. Deocamdată, mai mult nu se poate.

3. Politica paşilor mici va fi cîştigătoare.

Nimeni nu poate spune asta. Occidentul a obţinut nu foarte mult, dar a obţinut ceea ce se putea în chestiunea ucraineană. Dar de aici încolo, orice evoluţie e posibilă.  

Dacă Uniunea Europeană începe să se relanseze economic, atunci, de bună seamă, Ucraina va avea şi ea de cîştigat, ca urmare a liberalizării comerţului. Ucraina „de vest“ va putea deveni astfel un exemplu pentru ceilalţi, din est, aflaţi sub cizma insurgenţei proruse. Atunci se va vedea cine a făcut alegerea corectă.

Ce se va întîmpa însă dacă Uniunea Europeană nu-şi va relansa economia sau, mai rău, dacă, pe fondul nemulţumirilor generalizate, forţele antieuropene vor prelua guvernarea în mai multe state? Atunci, proiectul european se va prăbuşi, iar în noianul de probleme care vor apărea, Ucraina (cui îi va mai păsa atunci de această ţară?) va fi nevoită să ia decizii pe cont propriu, între o Europă în implozie şi o Rusie ameninţătoare.  

La fel de posibil este ca, indiferent de evoluţiile din Europa, Ucraina însăşi să ajungă sub controlul forţelor naţionaliste şi să ducă o politică deloc europeană. Nu este exclus, pentru că la ora actuală aşteptările ucrainenilor sînt mai mari decît poate Europa să ofere. Curînd, frustrarea îşi va face loc, iar de aceasta vor profita tocmai promotorii naţionalismului pur şi dur. Ucraina va însemna atunci o nouă problemă şi din nou un focar de instabilitate la frontiera Uniunii. 

Putin nu este un învingător, dar asta nu înseamnă că Occidentul este. Mai curînd avem o confruntare încheiată cu un scor nul la pauză. Nu se ştie ce va urma. 

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro

Mai multe