Trecutul care stă la pîndă

Berliner Zeitung a apărut în 1945, fiind primul ziar nou fondat după încheierea războiului. La început, pe frontispiciul ziarului berlinez era scris „organ al comandamentului Armatei Roșii“. Începînd cu 1953, zia­rul se subordonează Comitetului Central al SED (Partidul Unității Socialiste din Germania). Dacă, în primul deceniu de existență, publicația a putut circula cu ușurință în toate sectoarele Capitalei, odată cu ridicarea Zidului și cu adîncirea Războiului Rece ziarul a putut acoperi doar Berlinul de Est. Începînd cu 1990, odată cu recîștigarea libertății au crescut și ambițiile. Noul editor (privat) și-a propus să transforme cel mai de succes ziar redegist într-un „Washington Post german“. Chiar dacă această pretenție nu s-a concretizat niciodată, Berliner Zeitung a rămas un ziar respectat și influent, reușind uneori să aibă un impact mai mare decît o pubicație locală. Ziarul se vinde astăzi în circa 80.000 de exemplare – e un tiraj bunicel – și are, ca multe publicații tipărite, unele probleme financiare, dar situația e stabilă.

La fel ca toată presa din Germania, și Berliner Zeitung a publicat, în octombrie, nenumărate articole despre căderea Zidului Berlinului, de la a cărui prăbușire se împlinesc 30 de ani. Jurnaliștii și colaboratorii gazetei nu puteau bănui prin ce joc al hazardului acest trecut avea să se întoarcă împotriva lor. Pentru că trecutul pîndește și te prinde din urmă cînd te aștepți mai puțin.

Holger Friedrich și soția sa Sike sînt oameni de afaceri. Au strîns ceva bani din domeniul IT. În septembrie, cei doi au achiziționat publicația berlineză. Nu au experiență în publishing. Nu sînt amatori de presă tipărită. Nici măcar nu sînt cititori de Berliner Zeitung. În schimb, au opinii politice și țin să și le exprime. Evident, în propriul ziar. Într-un editorial întins pe două pagini, publicat la scurt timp după achiziționarea ziarului, cei doi au explicat „Ce vrem“. Articolul e de fapt o înșiruire de platitudini, de opinii bizare sau uneori radicale, de mirări naive cu privire la politică & societate, precum și de insinuări care îi lasă pe cititori să ghicească în ce direcție se va îndrepta noua politică editorială. De pildă, într-un pasaj cu greutate din editorial, cei doi își exprimă „gratitudinea“ față de fostul cancelar al RDG Egon Krenz. Anume, pentru faptul că nu a comandat o represiune sîngeroasă împotriva manifestanților din 1989 și, „poate riscîndu-și viața proprie“, a permis „ca milioane de oameni să dispună de propriul destin“. Nu au ținut să amintească aici că același Egon Krenz sugerase, cu cîteva luni înainte de căderea Zidului, că ar putea recurge la „soluția Tienanmen“… Cei doi nu doar că îl transformă pe ultimul cancelar al Germaniei comuniste într-un soi de erou al trasformărilor postcomuniste, ci sugerează că, după 30 de ani de la acele evenimente, ar fi cazul ca oamenii să revizuiască sentința de condamnare a lui Krenz la patru ani și jumătate de închisoare: în 1997, Krenz fost găsit responsabil pentru moartea a patru persoane, împușcate de grăniceri, la 30 octombrie 1989, în încercarea de a sări peste zidul care separa Berlinul. „Să fim recunoscători că putem scrie acest text fără riscul de a fi pedepsiți și că voi îl puteți citi fără riscul de a fi pedepsiți“ – notează cei doi proprietari ai Berliner Zeitung în editorial. Și tot așa.

La jumătatea lunii trecute, ziarul Die Welt a dezvăluit că Holger Friedrich a fost colaborator al STASI. Legătura cu serviciile est-germane a început în 1987, pe cînd avea doar 21 de ani. Subofițer în NVA (armata populară), Friedrich a fost unul dintre cei 170.000 de colaboratori ai STASI. El a furnizat rapoarte despre colegii militari sub numele conspirativ „Peter Bernstein“. Recrutarea lui ca informator, povestește Friedrich după deconspirare, s-ar fi petrecut prin șantaj: fusese prins încercînd să fugă în Vest și Securitatea i-a propus, în schimbul exonerării, să devină colaborator. Mobilul contează însă mai puțin. De bine, de rău, foștii colaboratori ai STASI au fost deconspirați (sau au recunoscut) mult mai devreme ca omologii lor din România. Cei mai mulți au fost evacuați din viața publică și, în orice caz, din viața politică. Un patron de ziar fost colaborator STASI face, evident, mare vîlvă prin presă, mai ales la 30 de ani după căderea Zidului. Banii pe care îi pune la dispoziția ziarului nu vor putea însă salva publicația dacă sînt însoțiți de capitalul negativ de imagine și de credibilitate pe care îl poartă noul co-patron. Jurnaliștii de la Berliner Zeitung au înțeles bine asta: promit că vor publica ei înșiși o anchetă despre trecutul dubios al patronului lor.