Treceţi pe trotuarul celălalt

Copilăria mea e populată cu vorbe de pe garduri, ziduri şi maşini. "A se feri de foc" şi "Intrarea persoanelor străine strict interzisă" şi "Nu parcaţi! Garaj" şi "Pietoni, treceţi pe trotuarul celălalt" şi "Hidrant 20m" şi încă nici un mai ştiu cîte. Mai pun printre ele numerele galbene ale maşinilor de stat (o modă lansată de o lege de prin ’80), firmele anonime din tot oraşul "Croitorie", "Marochinărie", "Pîine", "Mezeluri-brînzeturi" şi caietele de şcoală "Caiet studenţesc" sau "Bloc de desen". Arunc aşa, la întîmplare, stilourile chinezeşti de 100 de lei, brînza topită la tub de plastic, bicicleta "Pionier" şi apoi "Minsk" şi ochelarii de scufundat ungureşti. Chiar, erau construiţi pentru Balaton? Mie mi-au fost buni în Marea Neagră, vreo 20 de ani... Abia la ora de semiotică, în facultatea de jurnalism am aflat că toate astea s-ar putea să însemne şi altceva. Ce vreau eu. Era prea tîrziu să mai vreau ceva, aşa că le-am lăsat acolo, deoparte, ca un arheolog care pune un oscior într-un sertar, în nădejdea că va găsi, vreodată, încă vreo trei, de la care să înceapă portretul unui animal necunoscut. Fiecare generaţie are semnele ei, cu care nu ştie ce să facă. Ale noastre sînt pancarte purtate pe oameni: ăla cu Băsescu, ăla cu Tăriceanu, altul cu Gigi, al patrulea face o cofetărie, al cincilea trage o linie, al şaselea cîntă la mai multe mese, iar pe mese oamenii vin şi aşază laptopuri, ca muncitorii egipteni, pietre la piramidă. Toate astea ar trebui să însemne ceva. Dar ce? Ultima oară cînd am avut vreme să căutăm sensuri şi direcţii am avut cîteva zile la dispoziţie. Într-o iarnă, cu mult zgomot, ştiţi care. De atunci nu s-a mai preocupat nimeni de asta: ce naiba însemnăm cu toţii? Nu vă mai întrebaţi? Nu mai aveţi de ce, răspunsurile comode s-au întors, cu mireasmă de tămîie şi foşnet de patrafir. Sîntem oile Domnului, mulţumim de întrebare. Nu sîntem singurele oi care nu vor să audă de originea lor animală: Alabama nu crede nici ea că omul se trage din maimuţă. Între ţările europene, părem o figură aparte: singura ţară care şi-a vîndut copiii ca pe o marfă descoperă brusc şi la nivel legal esenţa divină a oamenilor. De fapt, chestia cu manualul e doar o urmare firească a revirimentului ortodox: lumea vrea să n-o deranjeze nimeni cînd îşi face planuri pentru viaţa de apoi. Nu-i vorbă, o ajută şi provider-ul de speranţe: biserica rămîne cea mai mare agenţie de voiaj din lume, care promite şi livrează fiecărui client vacanţa veşnică, fără să se fi auzit de vreo plîngere la OPC. E un orizont doar în aparenţă larg. Veşnicia Raiului n-are nici un sens pentru oricine a trecut prin Teoria Relativităţii. Ca să te amorezezi de ea îţi trebuie două ingrediente majore: spaima de moarte şi lipsa de spirit critic. Iar trecerea la index a adevărului experimental e primul pas spre o generaţie de proşti bigoţi, cu nimic mai bună decît generaţia stupid people a lui Brucan. Şi totuşi, poporul ştie mai bine. Între Darwin şi Iisus: pe cine să alegi? Păi, pe ăla care îţi furnizează un serviciu complet: calea, adevărul şi viaţa. Şi de la capăt, în caz că mori. Darwin nu-ţi spune decît ce s-a întîmplat pe bune de-am apărut noi oamenii. Şi te lasă cu toate dilemele în braţe. Cu toate semnele, cu toată viaţa ta, cu toată lipsa de logică a lumii. Nu-ţi promite nimic că nu e treaba lui. Ai dracu’ englezii ăştia! Dar nu e amuzant. O şcoală fără evoluţionism e o şcoală fără ştiinţă. Faptul că o mie de mucenici au murit în chinuri şi Darwin a sfîrşit în patul lui nu înseamnă că ei au dreptate. Înseamnă doar că ei credeau într-un lucru - chestie care ar trebui să fie o alegere, nu o materie obligatorie. Şcoala trebuie să vehiculeze idei, nu să le închidă în closet. De fapt, cineva ar fi trebuit să ia atitudine aici. O mulţime de oameni politici de stînga tac şi se închină. Alţii ctitoresc biserici, să se prindă în mortarul proaspăt ceva voturi. Oamenii publici - care ar fi trebuit să ne arate coloana vertebrală care desparte molusca de primate şi politicianul de omul de stat - tac. O fi vreun semn şi ăsta? Sau o demonstraţie practică de darwinism social?