Trai pe vătrai
Cîteodată, cuvintele şi expresiile îşi schimbă sensul într-un mod spectaculos, astfel încît o calificare este înlocuită de opusul ei. Expresia populară trai pe vătrai e un exemplu de asemenea transformare radicală: pentru vorbitorii de azi, e greu de crezut că formula caracteriza la un moment dat viaţa grea, traiul chinuit. În limba actuală, expresia intrată în registrul colocvial, foarte cunoscută, indică un superlativ al bunăstării şi al confortului, exprimat de obicei prin exclamaţii ironice. Exemple numeroase se pot găsi în stilul jurnalistic, frecvent în titlurile de articole: „Trai pe vătrai! Şi-au construit un iaht şi au plecat în turul lumii pe mare“ (libertatea.ro); „Trai pe vătrai, pentru minerii olteni. Prime de Paști, tichete de transport și vouchere de vacanță“ (evz.ro); „Trai pe vătrai din bani publici“ (psnews.ro); „Trai pe vătrai în Parlament“ (9am.ro); „Trai pe vătrai! Opulenţa traficanţilor de droguri! Se rup în figuri cu luxul făcut“ (cancan.ro) etc.
Expresia nu este transparentă: pe baza cunoştinţelor şi a experienţelor noastre actuale este greu de stabilit de ce traiul pe vătrai ar fi bun şi fără griji şi ar fi la fel de greu de înţeles de ce aceeaşi situaţie ar fi simbolizat cîndva traiul rău. De fapt, expresia e atestată, cu sensul negativ, şi într-o variantă mai uşor de interpretat, trai cu vătrai, în care vătraiul pare să fi fost un simbol al violenţei domestice practicate cu mijloace tradiţionale. Cea mai clară interpretare şi explicaţie în acest sens era oferită de August Scriban, în dicţionarul său din 1939: „trai cu vătrai, căsnicie rea, adică «cu bătăi cu vătraiu»“. În Dicţionarul limbii române (DLR), două citate folclorice folosite pentru explicarea cuvîntului (care are şi variantele vătrar, vătrariu) atestă funcţia secundară a vătraiului (cea principală rămînînd legată de scormonirea jarului): „Soacra sare să mă bată / Cu vătraiul de pe vatră“ (dintr-o celebră culegere de doine şi strigături din Ardeal, din 1895) şi „bătui mîţa cu vătraiul“; în plus, este consemnată expresia a lua la vătraie, cu sensul „a alunga“. Construcţia trai cu vătrai apare la Anton Pann şi la Petre Ispirescu, fiind înregistrată şi de dicţionarul român-francez al lui Frédéric Dame (1893-1895).
Vechi sînt însă şi atestările variantei trai pe vătrai, înregistrate de Iordache Golescu, cu definiţia „cel mai urât trai“ (text reprodus de I. Zanne, în Proverbele românilor, II, 1897). Construcţia cu pe nu mai evocă direct scenariul bătăii cu vătraiul. Pentru a o înţelege, trebuie să amintim că vătraiul exista în două ipostaze: nu era doar cîrligul cu care se scormonea jarul, ci şi lopata cu ajutorul căreia erau mutaţi cărbunii aprinşi sau era scoasă cenuşa din vatră. Într-un text etnografic citat tot de Dicţionarul limbii române, vătraiul este explicat ca „lopată de luat foc“. În dicţionarul lui Laurian şi Massim (1873), e prezentat ca „pala de fier cu care se servesc oamenii cînd vor să ducă foc“. Şi alte contexte evocă în primul rînd ipostaza de lopată sau lopăţică cu care se scoate ceva sau pe care se pune ceva; în vrăji şi în descîntece, de exemplu: „pune miere şi sare pe un vătrai“ (Gr. Tocilescu, Materiale folkloristice), „pe un vătrai cu cărbuni aprinşi, descîntătoarea pune tămîie“ (E. Hodoş, Descîntece); „luăm pe vătrai gunoi şi cenuşă mestecată cu funingină“ (Anuarul Arhivei de folklor, 1942) etc. Aceste utilizări ale cuvîntului sugerează o altă posibilă metaforă a traiului pe vătrai: pe lopata cu cenuşă sau cărbuni aprinşi, deci nu tocmai confortabil.
Putem face doar presupuneri asupra schimbării de sens, apărute probabil în vorbirea celor cărora vătraiele tradiţionale nu le mai erau familiare, cel puţin nu în toate utilizările lor. Primele atestări ale noului sens sînt tîrzii, de pe la jumătatea secolului al XX-lea; în DLR, sensul pozitiv apare într-un citat din Eugen Barbu. Probabil că a fost decisiv uzul admirativ al substantivului trai, în exclamaţii ca aceea a lui Pristanda: „trai, neneaco…“. Apoi e posibil ca vătrai să fi fost reinterpretat ca o variantă glumeaţă, impusă de rimă, pentru vatră, traiul pe vatră sau mutarea de pe vatră pe cuptor fiind simboluri ale comodităţii în locuirea tradiţională. Ipostaza pozitivă a traiului pe vătrai e o variantă glumeaţă, amplificată, a folosirii exclamative a cuvîntului trai. De altfel, există şi o altă expresie care pare doar o amplificare glumeaţă a epitetului crai, semnalată de D. Udrescu, în Glosar regional Argeş (1967): crai pe vătrai, cu explicaţiile „tînăr fără căpătîi“, „sărac şi fudul“.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).