Tradiţii şi bun-simţ
Nu mă sparie atît de tare actuala zaveră politică românească. Îmi creează doar disconfort pentru că e zgomotoasă. Mă şi plictiseşte întrucîtva, la cît de previzibile au devenit reacţiile celor două tabere implicate în mod direct. De asemenea, mă roade pierderea imparţialităţii jurnalistice, vizibilă în cam tot peisajul media. Cine are mintea limpede şi oferă doar informaţie (nu judecăţi şi sentinţe partizane) e luat de fraier. Nu ar face audienţă. Conform aceluiaşi principiu, politicianul care îşi atacă adversarul cu eleganţă sau cu argumente (doar) de bun-simţ trebuie scos de la apariţii TV. E slab, e molîu, nu-i bun – aşa zice partidul!
Mai nou, despicăm firu’n patru pe teme ceva mai sofisticate, ţinînd de ambiguităţi scăpate în texte de lege. În sine, asta nu e rău. Într-un stat care se teme de lege, la lege se face apel cînd dai de necaz sau ai nelămuriri. Aşa învăţarăm noi că e într-un stat de drept. Ignorăm însă, mult prea uşor, alte ingrediente. Bunul-simţ, tradiţiile politice, legile nescrise.
Cînd am vizitat Philadelphia, nu am putut rata primul sediu al Congresului. Ghidul ne-a povestit o istorioară. Zice-se că una dintre cele mai importante zile din istoria Americii a fost (după cea a declarării independenţei) cea în care George Washington şi-a încheiat mandatele. Fusese primul preşedinte şi, încă din primul său discurs, afirmase că dorea „precedente bazate pe principii“. Carevasazică, după opt ani la conducerea tînărului stat, erou al independenţei şi excelent politician, respectat de întreaga clasă politică americană, Washington (fost ofiţer) a decis să părăsească puterea şi să o predea fostului său secund, John Adams.
Istoria recentă nu mai consemnase o predare paşnică a puterii. În Europa secolelor precedente, asemenea lucruri se petreceau doar după moartea sau încarcerarea predecesorului. Era o experienţă inedită să laşi conducerea statului unui alt ins, de bună-voie sau pentru că a avut mai multe voturi. De aceea, tensiunea a fost mare în sala Congresului cînd, în timpul ceremoniei, după prestarea jurămîntului, cînd George Washington urma să predea lui Adams funcţia de şef al statului, cei doi protagonişti au înţepenit, fiecare la locul său. Cîteva minute, congresmenii nu au ştiut la ce să se aştepte. Era în spiritul epocii (şi nu ar fi mirat pe nimeni) ca Washington să se răzgîndească, să organizeze o mică lovitură de forţă şi să descăpăţîneze cîţiva oponenţi. De fapt, era vorba doar de o bîlbîială de protocol. Adams aştepta, în semn de respect faţă de eroul independenţei. Washington arăta deferenţă preşedintelui în funcţie. Nici unul, nici celălalt nu voiau să facă primul pas, din dorinţa de a nu greşi în a crea precedentul. Era prima tranziţie paşnică în democraţia modernă. Cred că emoţia acelui moment s-a transmis din generaţie în generaţie, în societatea americană, pînă în zilele noastre. Au avut preşedinţi care şi-au dat demisia, au avut re-numărări de voturi şi apeluri către Curtea Supremă, au avut parte şi de poveşti cu rochiţe pătate care ar fi dus la suspendare pentru declaraţii mincinoase. De fiecare dată, şocul a fost puternic resimţit în societate. De fiecare dată, s-a mai adăugat un dram de experienţă politică.
Îmi amintesc povestea ghidului din Philadelphia (habar n-am cît e de reală) de cîte ori aud că sistemul românesc de legi este imperfect şi interpretabil (de acord) şi că, vezi Doamne, de aia ne aflăm acum în plin scandal (aparent) interminabil. Aşa o fi. Numai că oricine ştie că Legea Perfectă nu există. De aceea au apărut avocaţii pe lume. Americanii ştiu asta foarte bine (nu degeaba au cei mai buni avocaţi din lume).
De aceea, nu cred că problemei actuale din România i se poate oferi o soluţie exclusiv juridică. Mai degrabă văd ieşirea din impas prin apelul la tradiţia politică şi la bunul-simţ al beligeranţilor. Primul ingredient ne cam lipseşte. Iată, 22 de ani nu par a fi suficienţi pentru a crea cutume puternice (dar acumulăm repede, bag de seamă). Cît priveşte elementul doi, nu ştiu ce să zic. Parcă v-aş lăsa pe dumneavoastră să judecaţi în ce măsură există pre la noi, p’aci.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.