Totul despre sex
E? Aşa e că v-aţi oprit din drumul spre articole mai "bazate", mai cultivate, poate cu mult mai utile dezvoltării intelectuale şi împlinirii sufleteşti? Aşa e că sînt cuvinte care pironesc ochii într-un loc, la fel cum călătorul fraudulos opreşte trenul în cîmp? Aşa e că, orice ai face, neuronul ştie de frica hormonilor (o mulţime de doctori or să mă contrazică aici, aşa că fac menţiunea că-i doar o metaforă)? Nu ştiu ce părere aveţi despre sex. Dar ştiu ce părere au oamenii cu experienţă în lucrul cu mulţimea: sexul vinde. Asta e versiunea cea mai primitivă, fireşte - studii moderne arată că de fapt atrage (mai degrabă bărbaţii) decît să determine o decizie de cumpărare. Şi, oricum, sexul nu sporeşte recunoaşterea unui brand, tocmai pentru că subiecţii se uită la detaliile anatomice, nu la siglă... Dar n-are a face. Există un domeniu în care sexul vinde mai bine decît în publicitate: în presă. Publicaţiile cu cea mai mare creştere anuală (în termeni de circulaţie şi audienţă) sînt cele tabloide. Şi anume, varietatea care îţi spune cu cea mai mare precizie faptică (glumesc!) cine cu cine se culcă, după ce a părăsit pe altcineva, în vreme ce o terţă persoană înşală pe o a patra persoană, care la rîndul ei declarase acum cîteva luni că şi-a găsit iubirea vieţii. Totul se leagă. Şi urmează background, pentru uzul celor care ţin socoteala exactă a iubirilor celebrităţilor. Trist. Acum 15 ani n-aş fi zis că tocmai asta are să ucidă ziarul Dimineaţa. Speram s-o facă bastionul dreptei, Dreptatea. Mă aşteptam ca măcar Expresul sau Zig-Zag-ul să reziste... Şi oricum nu mi-ar fi venit să cred că schimbarea iubitei unui fotbalist să fie mai importantă decît schimbarea unui ministru... Puterea sexului, cum a ajuns ea mai tare decît a Sovietelor? Acum vreo 15 ani, una dintre explicaţiile căderii comunismului era aceea că acest sistem ideologic fusese castrat. De liderii săi tot mai bătrîni, de ideologia pe care Marx şi Lenin n-apucaseră s-o adapteze la realitatea unei umanităţi cu două sexe... Comunismul era cu mult prea serios ca să se preocupe de amor, ori să-l încurajeze în vreun fel. Pentru el, sexul era o chestiune de natalitate, nu de distracţie. În anii '80 însă, de cealaltă parte a Cortinei de Castitate (fostă de Fier), amorul devenise un sport. Între adolescenţii vest-europeni şi cei din est, sexul s-a propagat ca ideologie dominantă. O ideologie care a subminat sistemul din interior (la propriu şi la figurat), una care a cîştigat cea mai simplă bătalie din lume: dacă ai în faţă Playboy şi Programul de Construcţie a Societăţii Socialiste, spre ce anume întinzi mîna? Şi totuşi, victoria asta i-a găsit foarte repede pe tineri abandonaţi în mijlocul unei societăţi frigide şi înspăimîntate. Anii '90 au fost bătălia generaţiei mele cu cea a părinţilor şi bunicilor: o confruntare între linişte (văzută şi ca impotentă) şi dorinţa de schimbare (o pulsiune în esenţă sexuală...!). Am pierdut atunci, poate şi pentru că erau mai mulţi decît noi. Însă sexul, la fel ca şi ocaziile pierdute, are felul său de a se răzbuna. Astăzi, generaţia care l-a votat pe liniştitul Iliescu stă cu ochii zgîiţi în decolteuri şi cumpără revistele care vînd, la preţ redus, întîmplările zilnice prin care trec oamenii bogaţi, cu viaţa sexuală opulentă şi cît se poate de publică. De multe ori, lumea mă întreabă de ce televiziunea nu-şi îndeplineşte datoria de a educa poporul. Aş răspunde acum c-o face cu vîrf şi îndesat, dacă n-aţi interpreta vorbele astea într-un aşa context. Şi totuşi: educaţia prin sex e la fel de eficientă ca şi cea prin cărţi. Ea a reuşit să-i (re)înveţe un lucru esenţial pe români: individualismul. Sexul, o întîmplare prin excelenţă personală, e cea mai bună şansă să ne vindecăm de boala de mase, ruşinoasă, a turmei. Altfel spus, sexul e de dreapta. Enjoy!