Tot mai mulți sportivi se mobilizează contra insultelor și rasismului de pe rețelele de socializare. Au vreo șansă să schimbe ceva?

Deci, da. Nu doar împotriva rasismului, vezi bine, e mobilizarea, ci şi a violenţei de limbaj. Dat fiind că aceasta nu e atît de strict monitorizată precum rasismul, înfloreşte vesel. Atacurile împotriva femeilor din sport, insultele sexiste, înjurătura groasă pe care celălalt o merită cu prisosinţă doar pentru că e celălalt, toate acestea au profitat de focalizarea atenţiei pe abuzurile conectate la culoare pielii aşa cum bolile clasice au făcut mai multe victime decît de obicei în timp ce noi ne concentram pe COVID-19. Întreg fotbalul englez, inclusiv putred de bogaţii din Premier League, a boicotat reţelele sociale în week-end-ul trecut ca răspuns la derapajele continue şi dezinvolte ale celor care se cred suporteri, suportînd de fapt neam prostia şi prostul gust.

Chestii care se întîmplă oriunde, mare parte din spaţiul virtual părînd a fi devenit o uriaşă groapă de gunoi în care oricine îşi poate arunca frustrările. Poţi să le fîlfîi şi un tramvai, ei/ele (să nu disciminăm) îţi iau mama la tăvălit doar pentru că e uşor şi gratis. Gardurile grădinii libertăţii au multe stinghii lipsă. Ce se poate face? Există vreo şansă de inversare a tendinţei? Nu, atît timp cît un creier needucat şi neinformat temeinic crede că are tot dreptul să spună toate tîmpeniile de pe lume doar pentru că e democraţie. Demos kratos înseamnă puterea poporului, nu anarhia poporului. Căci ceea ce instaurează cei care au senzaţia că a spune tot ce le trece pe sub scoarţă îi face autentici şi stăpîni pe propria viaţă e lenta distrugere a formelor inteligente de viaţă.

În Anglia nu e nici o mirare că „poporul” împroaşcă cu bale electronice pe oricine nu bea douăzeci de pint-uri la crîşma cu bătăi în program şi nu haleşte la micul dejun cîrnaţi cu fasole. Tabloidele cu luptători cruciaţi în logo au promovat asiduu ideea, dragă Rapiduleţului, „singuri împotriva tuturor”. Zgîndărirea instinctelor joase e o meserie veche, iar azi pare că aduce mai mulţi bani ca oricînd, ceea ce va împiedica o revenire în forţă a bunului-simţ. Dar nu e disperare. Tot nişte fani englezi au pus piciorul în prag după ce Manchester United a fost transformat într-o maşină de cash a familiei americane Glazer. Aşa că da, îi putem afurisi pe englezi, dar să nu uităm că din cînd în cînd (cam rar, ce-i drept, de o vreme încoace) unii dintre ei pun pieptul împotriva aberaţiilor născute din vintrele deranjate ale istoriei. Istoriei sportului şi nu numai.