Tocqueville pe gheaţă
Democraţia se învaţă. Aşa ne învaţă De Tocqueville, un francez care, la începutul secolului al XIX-lea, ajunge să călătorească în America şi să se… mire. Mirările lui, puse pe hîrtie, au devenit, în timp, una dintre cele mai faimoase şi utile lucrări pentru oricine vrea să înţeleagă pe ce lume se află, dacă trăieşte într-o democraţie liberală modernă.
Francezul a fost uimit de viteza şi naturaleţea cu care se asociau americanii, oameni liberi, în cazul în care găseau un interes comun. „Locuitorul Statelor Unite ştie din naştere că trebuie să se sprijine doar pe sine însuşi în lupta împotriva relelor şi obstacolelor vieţii; el priveşte autoritatea socială cu suspiciune şi cu nelinişte, şi nu apelează la puterea ei decît dacă nu poate altfel.“ (citat din Despre democraţie în America)
Zilele astea m-am implicat (direct interesat fiind) într-o acţiune de interes civic. Rezumat: Patinoarul Flamaropol (fost 23 August) se închide. Este o ruină. Nici un sport pe gheaţă (patinaj artistic sau hochei) nu mai poate supravieţui în Bucureşti şi sudul ţării deoarece era singurul patinoar acoperit pe care se putea face sport de performanţă. Mii de sportivi de toate vîrstele vor trebui să abandoneze sau să schimbe sportul practicat. Patinoarul şi terenul din jur aparţin, după lege, statului. Statul l-a dat spre administrare Ministerului Sporturilor. Care a delegat Federaţia (teoretic, asociaţie liberă şi nonguvernamentală) de Hochei să se ocupe de cele ce se întîmplă acolo. Au urmat (în federaţie) contestări de alegeri, concesionarea unor terenuri, proastă administrare, mici furtişaguri şi ciubucuri. Urmarea: patinoarul a rămas fără curent în luna mai şi urmează să fie închis definitiv. Suferă: toţi copiii cărora le place patinajul sau hocheiul, antrenorii care rămîn fără obiectul muncii, părinţii sportivilor care, pînă acum, au investit mulţi bani şi foarte mult timp pentru ca odraslele să aibă parte de o educaţie completă. Nu suferă: cei care au luat în concesiune terenurile adiacente şi care continuă să facă un oarece profit. Asistă relativ indiferent: Autoritatea centrală (adică Ministerul) şi cea locală (Primăria).
Problema nu este de nerezolvat. Patinoarul ar putea fi preluat de Primărie (care primărie chiar îşi doreşte mutarea, ba a alocat şi bugetul necesar renovării), cu condiţia să fie predat cu tot terenul aferent. Ministerul nu prea doreşte să transfere chiar tot ce este împrejur. De aici, tergiversări, amînări, raţiuni „înalte“ şi deloc transparente care tot amînă un banal proces pur administrativ.
Aşadar, ce ne-am zis, cîţiva părinţi şi antrenori exasperaţi: „Ce-ar fi ca noi, cei direct interesaţi, să o luăm pe calea descrisă de Tocqueville în America?“ Am îmbrăcat sportivii (propriii copii, direct interesaţi) în echipament şi ne-am dus în faţa Ministerului, pentru a cere o rezolvare a problemei, împreună cu antrenorii lor (direct interesaţi şi ei). Am avut şi bannere!
Doamna care diriguieşte sportul naţional (Autoritatea Centrală, carevasăzică) a coborît în mijlocul copiilor, i-a mîngîiat pe cap şi a făcut promisiuni. Ce era să facă? Erau şapte-opt camere de televiziune acolo. Din punct de vedere politic, a reacţionat natural. Apoi, în sala de întîlniri în care ne-a invitat, a făcut o gafă: a întrebat ce cluburi sînt reprezentate. Am înţeles reflexul: sportul se face la un club care poate fi de stat. Clubul de stat primeşte fonduri (mizerabile, de altfel) de la stat. Cum îşi permite clubul să încerce să muşte din mîna care (mizerabil) îl hrăneşte? Am încercat, pe loc, să o fac pe reprezentanta autorităţii statului să înţeleagă că nici cluburile, nici federaţiile nu sînt reali reprezentanţi ai interesului pentru care ne aflam acolo. Cei care ar trebui să conteze ar fi doar cei care au un adevărat interes comun: sportivii, antrenorii şi părinţii.
Nu ştiu cum se va termina „bătălia“ noastră civică. Sînt, totuşi, optimist. Îl voi reciti pe Tocqueville şi voi aplica instrucţiunile sale de întrebuinţare a democraţiei. Este imposibil ca americanul de acum 200 de ani să fi fost mai democrat decît este azi românul. Sau… nu? Oricum, democraţia se învaţă. Aşa că tot optimist sînt.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.