Titiaipi

Dacă auziţi pe la un picnic, un botez sau o bere în Centru’ Vechi păsăreasca denumire din titlu, să ştiţi că unu: rostitorul fie voieşte a epata audienţa cu o temă de conversaţie sofisticată, fie este un maniac al comerţului internaţional, dar doi: tema în sine este importantă rău de tot. 

TTIP este prescurtarea viitorului tratat de liber schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite. La el se lucrează din 2013 şi se va mai lucra încă, ani buni de-acum înainte. Am citit, de curiozitate, agenda ultimei întîlniri a negociatorilor. Jale! În primul rînd, pricepi relativ puţin. Apoi, după ce treci de inerentul limbaj specific comunicatelor oficiale, te izbeşte drept în creştet constatarea: TTIP-ul asta e atît de complicat pentru că negociază

Atunci cînd te apuci să faci Tratat de Liber Schimb, ai de negociat

Asta deoarece acolo, în interminabilele runde, se discută despre comerţul cu carne de pui, bilete de avion, maşini, becuri, vinuri, şuruburi, salam, medicamente, îngrăşăminte chimice, hamburgeri, programe de computer şi orice altceva poate să ne treacă prin minte. Aşadar, ai nevoie de standarde similare pentru mîncare, asigurări de viaţă, durabilitatea cauciucurilor, denumirea de origine controlată, protecţia licenţelor, sănătatea văcuţei duse la tăiere. Mai mult: ce te faci dacă, la un moment dat, trebuie să schimbi un standard? Cine ştie primul? Cine pe cine anunţă? Care este organismul îndrituit să ia act şi să comită respectiva modificare? Implicaţiile şi complicaţiile dau ameţeli. 

Un exemplu simplu: la ei, la americani, filozofia de viaţă a puiului care moare pentru a ajunge în cratiţă  este că el trebuie să ajungă sănătos în raftul magazinului. Cum creşte şi cum se dezvoltă, treaba lui, a fermierului. De aceea, americanii stropesc puiul proaspăt tăiat într-un duş consistent de clorină, să nu ajungă bacteria la cumpărător. Dincoace, în Europa, conform unui mecanism numit „from farm to fork“ (de la fermă-n furculiţă), puiul este hrănit şi îngrijit perfect controlat, pas cu pas. De aceea, la finalul scurtei sale vieţi, puiul de găină european are parte de o banală băiţă în apă caldă, înainte de a fi ambalat. Ce te faci cînd va ajunge puiul american „clorinat“ (posibil, mai ieftin) pe acelaşi raft cu „europeanul“, urmărit să fie cît mai bio-eco-nestresat toată viaţa? E nevoie de standarde comune? Ar trebui menţionată pe ambalaj „clorinarea“? Nu rîdeţi! De ani buni, se negociază acest important aspect. Şi se va mai discuta cîţiva ani de-acum încolo. 

Altă întrebare: dacă e de reglementat ceva (să zicem, corpuri de iluminat), cine va produce normativul? Dacă produci becuri, de exemplu, în Europa este suficient să declari pe proprie răspundere că produsul respectiv este conform normelor de iluminare sau siguranţă în folosire. În America, e nevoie să existe un certificator, adică o firmă, terţă parte, care să confirme că marfa răspunde normativului în domeniu. Cum faci cu becul transatlantic, becul băgat în container să traverseze Oceanul şi să fie vîndut „dincolo“? Or fi de acord yankeii să accepte semnătura pe proprie răspundere a fabricantului? Ar trebui ca becul european să fie certificat de un terţ? Sau, mai bine, desfiinţăm certificatorii? Păi, e greu, pentru că simpla certificare a normei de calitate reprezintă o industrie de miliarde de dolari anual, implicînd multe locuri de muncă. Culmea este că, în materie de siguranţă auto, lucrurile sînt pe dos: americanii îi cred pe cei din Detroit, pe cînd europenii apelează la institute neutre care să facă testele şi să emită un certificat. 

Doar două exemple v-am dat. Adăugaţi tot ceea ce v-ar trece prin minte: plăcintă cu stafide, stafidele din plăcintă, ambalajul din plastic în care o cumpărăm, petrolul din care e făcut plasticul, viaţa curată a focii din Alaska de pe lîngă puţul de petrol, aditivii din făina plăcintei şi coloranţii cu care este scris pe pungă numele fabricantului, başca minimul de informaţii obligatorii despre reţetă. Se poate completa lista subiectelor de negociere aparent la nesfîrşit. De aceea, voi reveni la tema asta, cît de curînd.

(articol scris după un interviu cu domnul Sorin Moisa, europarlamentar)  

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.