Tautolog la oi m-aş duce

La intrarea în Constanţa e o barcă (trei, de fapt, că-s mai multe intrări). Pare o sugestie discretă pentru automobiliştii străini fără hărţi detaliate: dacă îţi faci planul să ajungi în Georgia ex-sovietică, îţi trebuie un mijloc de transport cu flotabilitate mai bună decît maşina. Pe muntele de lîngă Braşov e o inscripţie mare, cu litere luminoase: Braşov. Se vede din tot oraşul şi e foarte utilă pentru piloţii de biplane din primul război mondial, care încearcă să aterizeze noaptea în Piaţa Sfatului. Clujul a avut de-a lungul vremii multe tricoloare (sau tricoloruri? - localnicii sînt încă indecişi), pentru ca bolnavii de Alzheimer să-şi aducă aminte în fiecare zi în ce ţară trăiesc. Bucureştiul s-a procopsit acum cîţiva ani cu pancarte care anunţau trecerea dintr-un sector în altul. Aceste vămi orăşeneşti au ajutat în evitarea unei crize a refugiaţilor: mii de oameni din sectorul 3 (care multă vreme n-a avut Carrefour) riscau altminteri să sufoce lagărele de cumpărători din Militari. Aşa, fiecare a rămas în sectorul lui, în aşteptarea bătăliei finale cu preţurile. Hotărît lucru, IQ-ul e în scădere în România, dacă tautologiile au bugete mai mari decît cărţile, chiar şi cele la a treia reeditare. Nu e însă o problemă naţională: prima mea maşină străină avea pe oglindă o inscripţie uluitoare, scrisă fără îndoială de un poet postmodern: "Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par". Nu doar că era adevărat, dar era în acelaşi timp şi extrem de util: vreme de doi ani, cît am mers cu ea, mintea mea a reuşit să digere, cu un mic efort zilnic, Mecanica Cuantică Aplicată. Ştiţi, e ştiinţa aceea care spune că, la viteze apropiate de cele ale luminii, problemele zilnice ale astronautului de rînd sînt cu mult mai modeste decît par. Acum ceva vreme am descoperit într-un manual de media training următorul sfat, scris cu litere mari şi înrămat cu roşu: "Spuneţi adevărul!". Cu acest îndemn ciudat începea capitolul dedicat situaţiilor de criză, în care orice companie ar face pe dracul în patru numai să nu se audă lucruri rele despre ea. E un sfat pe care cei mai mulţi îl modifică discret în "Fabricaţi adevărul". Fără să fie conştienţi de faptul că reuşesc, într-o jumătate de zi de telefoane şi-o conferinţă de presă, să rezolve o dilemă dezbătută de vreo trei milenii de filosofi: "Ce e, de fapt, adevărul?". Dar să mă întorc la tautologiile mele. Acum cîteva zile am luat copilului un colac cu care să înveţe să înoate la mare. Pe el scria mare: "acesta nu este un colac de salvare - nu vă va salva viaţa!". A doua zi m-am întors la magazin şi-am luat un mic bazin gonflabil în care să se bălăcească. Cu adîncimea de 30 de centimetri, el purta cu mîndrie inscripţia "Nu săriţi în apă!" alături de imaginea unui săritor de la trambulină. Cum probabil că fabricantul a avut un motiv să scrie aşa ceva pe marfa lui, am încercat să-mi imaginez cine anume ar putea sări în cap într-o piscină cu apa pînă la genunchi. Fireşte, un campion postmodern: astăzi nu mai e la modă performanţa pură, ci aceea care angajează publicul, care îl mişcă şi-l distrează pînă la urmă. Fireşte, cea mai mare colecţie de tautologii, repetări şi pleonasme rămîne media. Iar programele de vacanţă bat toate recordurile: mările nu doar sînt ude (cum spunea, neaşteptat, Nichita), dar şi pline de oameni în chiloţi de baie care înoată şi fac plajă. Iar seara cîntă sau dansează la - aţi ghicit! - discotecă. Unde, nu-i aşa, ca să citez de data asta ştirile, "distracţia e-n toi!". Doh! - cum ar spune americanul... De fapt, marea problemă a omenirii (şi globală pe deasupra, mă mir că domnul Iliescu a trecut-o cu vederea) rămîne aceea că prea mulţi oameni au trăit înaintea noastră. Destui au muncit (bravo, cinste lor!), dar suficient de mulţi au creat: pictură, literatură, film, teatru sau reţete de somon la cuptor. Practic, astăzi e foarte greu să mai spui ceva nou - totul s-a mai spus deja - cum bine s-a mai spus deja - de prea multe ori. Mărturie stau chiar rîndurile pe care tocmai le-aţi parcurs...