Țara automatizărilor

Dacă tot s-a făcut la Dilema veche un Dosar despre automatizare, aș spune că Statele Unite sînt, în mod evident, pilonul de bază al acestui fenomen care a schimbat serios viața oamenilor – cel puțin în țările dezvoltate – de pe la începutul secolului trecut. Automatizarea și standardizarea au dus la o industrie mult mai competitivă pe scară largă și la o mai eficientă folosire a timpului de către om. Comuniștii au vrut, la rîndul lor, să copieze atît standardizarea, cît și automatizarea din capitalism. Cu standardizarea s-au descurcat întrucîtva, mai ales din cauza faptului că servea bine și scopurilor lor de uniformizare și înrobire a societății. Cu automatizarea nu le-a ieșit la fel, pentru că acolo era nevoie de tehnologie, de precizie, de o bună etică a muncii și de multe altele. Mi-aduc aminte cum, prin anii ’70, am auzit vorbindu-se că, într-o familie cu norocul (foarte rar pe vremea aceea) de a avea ceva legături în Occident, nici măcar cozonacul nu se frămînta cu mîna, fiindcă aveau un „robot” special care făcea asta. Era vorba, evident, de un mixer de mînă. Mixerul de bucătărie electric a fost inventat în SUA la sfîrșitul secolului al XIX-lea, iar aparatul de mînă, într-o variantă pentru utilizatorii casnici, patentat prin anii ’20, s-a răspîndit pe scară mai largă în Occident după cel de-al Doilea Război Mondial. Pînă cînd a ajuns în țările comuniste, au mai trecut vreo două decenii și nici atunci nu era foarte răspîndit, chiar dacă nouă astăzi ni se pare că el există de cînd ne știm. 

Un alt exemplu: cardul bancar de plastic a fost inventat tot în America, în 1949, iar cel cu bandă magnetică a apărut în anii ’60. Americanii primeau salariul pe card încă de pe atunci. La noi, primul card bancar a fost emis în 1995 și era numai pentru persoane juridice și doar pentru plăți în străinătate. Chiar și astăzi, în zilele de salariu sau de pensie, vezi cozi la bancomatele noastre, pentru că foarte mulți oameni preferă să-și scoată întreaga sumă cash. (Ce scriu aici nu are totuși nici o legătură cu actualele discuții despre limitarea plăților în numerar.) În ce privește folosirea actuală, în America, a cardurilor emise de bănci românești, ar fi de discutat foarte mult și foarte tehnic. Pentru a alege variantele cel mai convenabile e nevoie de o documentare serioasă. 

Ce am văzut, însă, în țara automatizării, a standardizării și a roboților? Nu s-a întîmplat să întîlnesc nici un robot prin magazine sau prin alte instituții, deși am auzit că ar exista destui. (Nu demult, unul chiar a fost călcat de o mașină fără șofer, în timp ce traversa strada, ceea ce a produs o mare încurcătură juridică.)  Am văzut, în schimb, o mulțime de sisteme automate, de plătit la magazin (ca și la noi), de achitat taxele de autostradă (cam ca la noi pentru podurile de peste Dunăre), de luat bilete la metrou sau la autobuz (asemănătoare cu ale noastre), de plătit automat la benzinării (au apărut și pe la noi). Mașina pe care am închiriat-o, una dintr-o categorie cît se poate de obișnuită acolo, avea, așa cum am povestit, pilot complet automat. Adică nu doar că schimba vitezele, ci ținea distanța față de mașina din față, frîna și lua curbele fără ajutorul șoferului. Singurul lucru pe care nu-l făcea automat erau depășirile (dar sînt mașini care fac și asta).

La hoteluri și Airbnb-uri, intrările în camere sau chiar în lifturi necesită coduri pe care trebuie de fiecare dată să le ții minte, lucru care poate deveni de-a dreptul enervant. Chei clasice nu mai există absolut nicăieri. 

Apropo de standardizare, în toate camerele de hotel există fier și masă de călcat. Robinetele, closetele și sistemele de tras apa sînt peste tot la fel sau aproape la fel. Fețele de pernă și pernele sînt asemănătoare, cel puțin în orașele din nord-est, cearceafurile sînt înfășurate în același mod, pe sub saltea în dreptul picioarelor, și schimbate zilnic de către femeile de serviciu, indiferent de categoria hotelului. Paturile au înălțime standard, atît cît să nu prea poți să te legi la șireturi stînd pe marginea lor. Micul dejun, așa cum am mai povestit, e absolut identic la hoteluri, fie ele de două, trei sau patru stele. În aproape toate camerele există cuptor cu microunde. Pe holul hotelurilor, de obicei găsești o spălătorie pentru haine. La ultimul Airbnb, în New York, am avut surpriza să găsim, chiar în cameră, nu doar mașină de spălat cu pastile de detergent cu tot, dar și o mașină de uscat rufele. Pentru prima oară ne-am întors dintr-o călătorie cu toate rufele deja spălate și uscate.

La intrarea în Statele Unite, pe aeroport, ne-a uimit sistemul care permitea foarte multor călători să treacă prin dreptul unei camere foto, care le verifica automat identitatea. E așa-numitul sistem Global Entry, disponibil pentru cetățenii americani și din anumite alte țări. Pentru aceștia nu mai e nevoie de pașaport sau interviuri, pentru că sistemul îi identifică instantaneu doar după figură.  În program sînt înscrise pînă în prezent peste 12 milioane de persoane. Carevasăzică, acolo funcționează un soft care poate identifica pe loc peste 12 milioane de figuri. În schimb, nefericiții care nu sînt înscriși în acest sistem și nici măcar cetățeni americani nu sînt – dintre care, evident, făceam și noi parte – pot aștepta și cîteva ore la coadă, înaintea interviului de intrare pe teritoriul SUA. La rîndul lui, interviul poate dura minute bune pentru fiecare persoană și presupune fotografierea și luarea de amprente. Procedura e decisivă, intrarea depinzînd exclusiv de polițistul la care nimerești pentru interviu, chiar dacă anterior, pentru obținerea vizei, ai fost supus în țara de origine unei proceduri birocratice complicate.

De observat ar fi și că, deși automatizările sînt numeroase, oamenii nu par a se fi obișnuit cu ele nici acolo. În magazine, la aparatele de scanare și plată automată pentru clienți, sînt foarte mulți cei care apelează la asistență. Deseori, automatele nici nu funcționează bine. Pe șosele se fac uneori cozi mari la punctele de plată pentru că șoferii nu reușesc să folosească metodele de deschidere a barierelor. Nu rareori am văzut o întreagă coloană de mașini dînd cu spatele pentru că cineva greșise ceva și nu mai putea trece. Nimeni nu se supără, însă. La hoteluri, turiștii se întorc frecvent la recepție fiindcă au uitat codurile sau procedurile de intrare în cameră ori chiar în lift. Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.