Străinul din interior

8 august 2018   PE CE LUME TRĂIM

Am fost, în calitate de ziarist, la aproape toate mitingurile semnificative din ultimii ani. După o vreme, participarea la întîmplările astea se transformă într-un soi de eveniment social. Începi să recunoști figurile din mulțime și poți trage mici concluzii despre dinamica protestului urmărind grimase și calculînd timpul petrecut acolo.

Ceea ce foarte puțini dintre participanții la protestele antiguvernamentale vor recunoaște e insularitatea acestor manifestații. În cercul acela din Piața Victoriei din București se regăsește o parte totuși mică a societății. Părți din ea se regăsesc și la Cluj, Iași sau Alexandria, în proporții variabile.

Zona asta civică e, într-adevăr, foarte influentă, foarte prezentă și imposibil de ignorat, dar, insist, mică. Cei mai mulți dintre participanți sînt lideri de opinie în cercurile lor și asta îi face teribil de importanți. Însă chiar dacă adunăm și familiile (tradiționale sau urbane) ale participanților, tot nu obținem o majoritate.

Într-un fel, oamenii ăștia sînt niște străini. Personaje a căror identitate a deviat de-a lungul timpului de la numitorul comun al României. „De vină“ sînt fie prietenii, fie familia, fie lecturile sau profesia și contactul nemijlocit cu cultura de companie al cărei sediu central e în altă parte. Suferă, într-un fel nestudiat încă suficient, de o neliniște care îi obligă la acțiune. Fac ceea ce au făcut multe alte generații înaintea lor, încearcă să tragă societatea după ei, să o adapteze aspirațiilor lor. Rezistența e evident mare, dar și încăpățînarea e la fel. În fapt, ar fi fost bizar să fie altfel. O societate amorfă, lipsită de energie, e o societate învinsă.

Nu aș idealiza manifestațiile. În urmă cu vreo cîteva săptămîni, participînd într-un panel de la Festivalul de Film și Istorii de la Rîșnov, am observat cîteva sprîncene ridicate atunci cînd am vorbit despre egoismul Pieței Victoriei. Nu foloseam termenul în sens depreciativ, ci observam doar că generația care e acum în stradă are niște interese specifice pe care consideră necesar să le apere. Interese care nu corespund întotdeauna celor ale majorității. De aici și diferența aceea despre care nu se vorbește. Ba, uneori, și privirea cu vagi urme de dispreț pe care unii dintre manifestanți o aruncă în direcția oricui nu e în acele piețe.

Însă, dincolo de aceste observații, acolo, în piețele pline de străinii care n-au plecat încă și fac eforturi ca ceea ce îi definește să devină normă, rămîn motive de optimism.

Vineri va avea loc un miting al diasporei. Un miting care a enervat suficient Puterea actuală încît uriașul aparat mediatico-economic din jurul ei să pornească mașinăria de șicane, jigniri și manipulări străvezii. Nu am să insist aici asupra chestiunilor specifice care țin de diaspora românească (recomand pentru asta articolul lui Claudiu Vrînceanu din Adevărul), însă îmi permit o opinie nepopulară. Mitingul de vineri nu va fi unul al diasporei propriu-zise. Adică al românilor cu reședința în alte state.

Va fi unul al străinilor de toate felurile. Al ciudatului care a ales implicarea, al bizarului care stă deasupra oceanului de apatie, al acelui individ straniu care refuză să accepte fatalist situația. Neobișnuitul care a devenit excepție pentru că vrea reguli și excentricul care crede în șanse egale.

Un miting al străinului din interior. Principalul lui efect va fi acela că, măcar în cîteva cazuri, va elimina senzația de alienare pe care o resimt mulți dintre cei care nu sînt de acord cu direcția în care merge țara. Oamenii ăștia au să afle încă o dată că nu sînt singuri. Faptul că printre ei vor fi și niște sute sau mii care sînt plecați cu acte e irelevant. Vineri, în București, e mitingul străinilor de ambele părți ale graniței.

Sigur că, la un nivel pragmatic, soluțiile sînt totuși politice și ele presupun mai mult decît efuziuni sentimentale sau adunări terapeutice prin piețe. Însă cred că, asemeni Uniunii Sovietice în anii ’80, eșafodajul Puterii e totuși slab și riscă prăbușirea în orice moment dat fiind că, în afara unor interese punctuale și meschine, nimic nu îi ține împreună. Nici un proiect, nici un vis, nici o strategie.

Ba mai mult, cred că dacă actualul regim, monarhia asta de tîrg în care domnește suveran-nervos Liviu Dragnea, va rămîne în picioare și în următorii ani, vina (fără ghilimele) va aparține exclusiv celor care s-au angajat azi să i se opună în interiorul instituțiilor democratice ale republicii. Aceștia se vor face vinovați de înstrăinarea multora dintre cei care azi spun că România poate mai bine.

Nu am spațiu suficient pentru a explica de ce un astfel de avertisment e necesar azi, cînd e încă devreme. Am să vă rog însă să vă uitați doar la un exemplu mic, dar semnificativ: felul în care principalul partid al Opoziției alege să își îndeplinească rolul în cel mai mare oraș al țării. Sînt fix doi liberali care se bat cu administrația Firea. Doi. Izolați, ignorați și fără nici un fel de ajutor din partea partidului, supuși permanent atacurilor, deși singurele arme pe care le au la dispoziție sînt hotărîrea și vocile proprii. Situația e ridicolă, dar spune multe despre cît de decis e PNL să schimbe România. Nu pesediștii cu peneliști, ci România.

Cei doi amintiți mai sus sînt străini într-un partid care nu vrea încă să le accepte nici lupta, nici valorile. La fel de străini precum cei care, deși au domiciliul în țară, vor fi vineri la miting. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mai multe