Știutita

4 martie 2020   PE CE LUME TRĂIM

Am aproape douăzeci de ani de experiență în comunicare, predau comunicare, am făcut sute de simulări pe campanii și am și o educație formală care îmi permite să-mi dau cu părerea despre politică. Am fost parte din negocierile pentru Alianța USR-PLUS și am lucrat cu oamenii din conducerea ambelor partide. M-am întîlnit și am antrenat sute de oameni din ambele partide.

Am făcut o cercetare destul de serioasă, am analizat nu numai sondajele de opinie, dar și declarațiile celor mai importanți oameni din USR și PLUS din momentul în care au început discuțiile despre o posibilă alianță. Am fost la toate discuțiile conducerii MRI și apoi PLUS despre o posibilă fuziune cu USR.

Am îndrăznit să scriu ceea ce arată cifrele. USR a avut un efect toxic asupra PLUS, ducînd la o scădere între 6 și 10% a acestuia, în timp ce USR a crescut. Am scris și că singura soluție pe care o are PLUS dacă vrea să continue să existe este să iasă din Alianță.

Mi-am pus în cap o mulțime de oameni. Am vorbit cu cîțiva dintre ei și toți, dar toți mi-au explicat că nu, nu au făcut nici o simulare, nu s-au uitat pe cifre, nu au verificat declarațiile din 2018 ale liderilor celor două partide și nu au experiență de analiză politică. Totuși, toți erau convinși că știu mai bine decît mine ceea ce ar trebui să scriu.

Dacian Cioloș și întreaga conducere MRI/PLUS nu au fost pentru Alianță. Toți liderii MRI/PLUS s-au pronunțat împotriva unei participări împreună la alegeri, justificînd asta prin faptul că noul partid are nevoie să dovedească în alegeri că este capabil să atragă electorat. Au spus asta repetat și public. Exact acest lucru le reproșează amnezicii radicali, dar siguri pe ei, din presă sau din USR, celor de la PLUS.

Straniu, dar oarecum predictibil, nu numai oamenii din USR care atunci chiar se rugau de MRI/PLUS pentru o alianță, dar și o parte a jurnaliștilor par a fi loviți de o gravă problemă de memorie selectivă. În acel moment, nu exista nici măcar un membru USR care să aibă peste 2% intenție de vot, în timp ce Dacian Cioloș avea peste 28% în toate sondajele de opinie. USR avea o nevoie disperată de popularitatea lui Dacian Cioloș, mai ales că se confrunta cu grave scandaluri interne.

Sub presiune mediatică și influențați de sondajele care arătau că cei care votau anti-PSD și anti-PNL doreau un singur partid, s-a negociat Alianța. Am scris în trecut în detaliu despre opoziția mea față de Alianță. Din păcate, cam tot ceea ce am scris s-a adeverit.

În acest moment, PLUS este în moarte clinică. Motivele sînt multiple și au fost discutate pe larg. Ieșirea lui Vlad Voiculescu din cursa electorală anulează orice șansă pentru ca PLUS să fie vizibil în perioada următoare dacă stă în Alianță. Nicușor Dan este văzut ca USR-ist și va întări vizibilitatea USR. Șansele pentru primării în orașele mari sînt toate numai pentru candidații USR. Alegerile de la Timișoara, Brașov, Constanța vor întări imaginea USR și vor măcina și mai tare imaginea PLUS. Pentru sectorul 1, deja Clotilde Armand a anunțat că este candidata Alianței într-o mișcare demnă de Bechtel și nu de un parteneriat onest. Doamna Armand nu a fost validată de cei de la PLUS în momentul în care a declarat că ea este alegerea Alianței.

Pe termen scurt, PLUS nu are cum să crească dacă rămîne în Alianță, iar rezultatele de la locale nu pot decît să scadă puterea lor de negociere. Cum, în acest moment, USR cere în multe filiale o proporție de 1 la 4, este foarte puțin probabil ca membrii PLUS să își dorească să muncească prea mult pentru o proporție și mai proastă, dar foarte previzibilă. Cei mai mulți dintre oamenii onești care au intrat în partid din convingere și nu pentru funcții vor pleca și partidul va muri.

Scenariul unei fuziuni rapide capabile să absoarbă PLUS este imposibil din cauza timpului foarte scurt.

Desigur, ieșirea din Alianță este, din păcate, singura soluție logică. Este o soluție proastă, dar alternativele nu sînt nimic altceva decît o confirmare lentă a dispariției unui partid care promitea foarte mult.

Aroganța unei facțiuni mici, dar vocale, a USR este șocantă. Să crezi că, dacă tu sau USR nu vine la putere acum, România moare este o opinie mult prea răspîndită printre oamenii noi din politica noastră. Oameni care adesea sînt de o incultură politică incredibilă, oameni care nu au citit o carte despre administrație locală sau politici publice. Atitudinea asta arogantă, că dacă ești în partidul salvator ești automat și expert, este înfricoșătoare pentru mine. Ceea ce este emblematic pentru partidele vechi și mai ales pentru PSD pare a deveni încet, dar sigur, emblematic și pentru USR. Tupeul de a pretinde că știi orice pentru că vrei să salvezi este un virus deloc nou și foarte răspîndit: Știutita.

Mai multe