Știri pe surse

15 februarie 2023   PE CE LUME TRĂIM

„Sînt un supraviețuitor al epocii de aur a jurnalismului, cînd reporterii ziarelor nu trebuiau să facă față televiziunilor care difuzează știri 24 de ore pe zi, al vremurilor cînd ziarele aveau bani, cînd puteam călători oriunde, oricum, pentru orice motiv pe banii redacțiilor. Era suficient timp să documentez o știre fără să fie nevoie să relatez permanent pentru site-ul ziarului. Nu erau mese rotunde cu experți și jurnaliști la televizor care încep orice răspuns la orice întrebare cu cele mai letale două cuvinte din lumea media: «Eu cred».“

Așa începe una dintre cele mai importante autobiografii ale unui jurnalist contemporan. E importantă pentru că a fost scrisă de Seymour Hersh, a cărui uriașă carieră va fi cu greu egalată. Sau nu va fi deloc. Și asta pentru că tot timpul Hersh a fost arhetipul jurnalistului clasic: incomod pentru Putere, curajos, încăpățînat și perseverent. Asta l-a ajutat să publice articole care au schimbat soarta unor războaie și interpretarea lor istorică ulterioară, a contribuit la creionarea portretelor unor personaje majore contemporane și a forțat societatea (americană în special, dar nu numai) să își pună întrebări neplăcute. 

El este autorul dezvăluirii despre masacrul de la My Lai săvîrșit de armata americană în timpul conflictului din Vietnam. A scris, pentru New York Times, despre scandalul Watergate avînd o contribuție semnificativă la deznodămînt, deși i se oferă mai puțin credit decît colegilor de la Washington Post. De la Hersh au aflat americanii că CIA desfășura în anii ’70 un amplu program de supraveghere a societății civile care se opunea războiului. Asta deși, teoretic, CIA nu avea voie să desfășoare nici un fel de activități pe teritoriul național. Tot de la Hersh știm mai multe despre implicarea americană în lovitura de stat care a dus la înlăturarea liderului chilian Salvador Allende și detalii nu tocmai flatante despre semizeificatul Henry Kissinger, fost consilier de securitate al președintelui Nixon și ministru de Externe în administrația lui Gerald Ford. Mai aproape de zilele noastre, Hersh a publicat articole despre condițiile din închisorile irakiene –celebrul Abu Ghraib –, o perspectivă controversată asupra eliminării liderului Al-Qaeda, Osama Bin Laden, un plan american de bombardare a Iranului și enumerarea poate continua. . 

Ceva s-a întîmplat între timp. Dacă despre My Lai scria pe prima pagină a lui New York Times, despre Abu Ghraib în New Yorker, Hersh semna acum opt ani în London Review of Books (cu un tiraj și o relevanță infinit mai mici decît celelalte două), iar săptămîna trecută pe Substack – o platformă pe care tot felul de creatori, influencer-i și ambițioși cu conexiune la Internet încearcă să își construiască un nume ca furnizori de conținut.

Iar articolul cu care debutează pe Substack, la 86 de ani, lansează în spațiul public o teorie care riscă să schimbe, în moduri imposibil de estimat, relațiile dintre Statele Unite și Rusia. Pe scurt, Hersh susține că atacul asupra conductei Nord Stream de anul trecut a fost operat de marina americană cu sprijin norvegian. Ordinul ar fi fost dat de președintele Joe Biden, iar operațiunea a avut loc sub acoperirea unui exercițiu al NATO. Cumva previzibil, propaganda de stat rusească a îmbrățișat imediat teoria și dinspre Moscova s-au auzit imediat solicitări privind judecarea într-un tribunal internațional a celor ale căror nume sînt amintite în articol. Dincolo de retorica martorilor lui Putin, rămîne totuși întrebarea dacă nu cumva Seymour Hersh a descoperit, din nou, ca în vremurile bune, un subiect major. 

Răspunsul simplu este nu. Nu pentru că nu s-ar fi putut întîmpla așa, ci pentru că Hersh nu reușește să convingă. Omul care altădată lua mai mult de 1.000 de interviuri pentru a putea publica portretul unei persoane (Kissinger), omul care se plînge în autobiografia sa că un redactor-șef nu i-a acceptat solicitarea de a călători mii de kilometri pentru un singur interviu, își bazează întregul articol pe o singură sursă. Una singură, nenumită, necoroborată cu nimic și nimeni, imposibil de verificat de oricine ar dori să confirme informațiile autorului sau să ducă subiectul mai departe. Din punctul ăsta de vedere, Seymour Hersh nu e departe de trăsniții care zilele astea se dau de ceasul morții încercînd să ne convingă că seismele din Turcia și Siria sînt provocate de un program militar secret. Și unul, și ceilalți ne propun o fantezie. 

Citesc în Libertatea un articol un pic melancolic care propune ca metodă de interpretare a textului lui Hersh alegerea. Adică decide cititorul dacă Hersh spune adevărul sau nu. Cu toată simpatia pentru autor, nu cred că presa trebuie citită în cheie duioasă. Ceea ce scrie Hersh are, măcar în teorie, potențialul de a duce la un conflict direct între Statele Unite și Rusia. Textul din Libertatea aduce ca argument cariera prodigioasă a jurnalistului. Meritele lui Hersh sînt incontestabile și, am zis deja, greu de egalat. Acum sau mai tîrziu. Însă cu cît meritele sînt mai mari, cu atît responsabilitatea pentru cuvîntul scris este mai mare. Chiar și pe Substack.

Fostul cămin jurnalistic al lui Seymour Hersh, New York Times, are o politică strictă de folosire a surselor anonime în articole. Înainte de a decide că nu pot fi evitate, se pun cîteva întrebări simple:

– De unde știe respectivul/respectiva informația?

– De ce a decis să o facă publică?

– Are respectiva sursă credibilitate? A mai furnizat informații care s-au dovedit adevărate?

– Putem corobora informația din alte surse?

Articolul despre atacul asupra Nord Stream nu are decît răspunsuri parțiale la astfel de întrebări. Cît despre regula aceluiași NYT care spune că orice sursă anonimă trebuie cunoscută de măcar un editor, ea e imposibil de aplicat pe Substack. Acolo autorii se publică singuri.

În preambulul la autobiografia sa din 2018, Hersh se plînge că, sub presiunea tehnologiei, jurnalismul nu mai e ce a fost. Ironic, cinci ani mai tîrziu, reușește să confirme cu propria persoană. Ironic și trist.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ

Mai multe