Ştiri nebăgate în seamă

27 iulie 2008   PE CE LUME TRĂIM

* Moartea plăcerii. Autorităţile chineze au anunţat că în timpul Jocurilor Olimpice vor permite transmisiile pe viu din piaţa Tienanmen doar între orele 10 a.m. şi 9 p.m., ceea ce înseamnă, de exemplu, că reporterul BBC nu va putea transmite materialele necesare pentru 6 O’Clock News şi News at Ten. Directorii executivi de la NBC, corporaţia americană care a plătit 800 de milioane de dolari pentru drepturile TV de la Jocuri, s-au plîns de birocraţia excesivă: li se cer o grămadă de permise pentru vehiculul unde se află antena de transmisie prin satelit. În acordul iniţial cu oficialităţile de la Beijing se prevedea accesul nelimitat al presei străine. "JO de la Beijing sînt deja denumite Ťmoartea plăcerii» din cauza excesului de zel al politicienilor. Aproximativ 100.000 de combatanţi antiterorişti vor fi desfăşuraţi în timpul celor 16 zile; sensibilitatea oficialilor din Partidul Comunist se împotriveşte ideii ca Piaţa Tienanmen, locul unde protestele studenţeşti din anul 1989 au fost înăbuşite de armată, să fie fondul de imagine pe care se vor desfăşura unele transmisii de la Beijing." (Times Online, 10 iulie) * Gîndiţi-vă înainte. În Statele Unite, criza ipotecară are efecte neaşteptate în domeniul criminalităţii urbane. Locatarii nu-şi mai pot plăti ratele la creditele pentru casă şi îşi părăsesc locuinţele. În casele pustii se propăşesc delincvenţii şi drogaţii, iar poliţia din unele oraşe a fost dotată cu hărţi speciale unde sînt marcate casele pustii: patrulele se asigură că uşile sînt bine închise şi nu s-au produs stricăciuni. Cercetătorii au observat că există o relaţie între numărul caselor părăsite şi creşterea criminalităţii. Georgia Institute of Technology şi Woodstock Institute au constatat că, în condiţiile în care ceilalţi factori sînt constanţi, la o sută de case părăsite de proprietari criminalitatea creşte cu 2,4%. Poliţia din Manassas a tipărit următorul avertisment: "Chiar dacă nu e locuită, casa este încă proprietatea cuiva şi dacă încălcaţi proprietatea comiteţi un delict... Gîndiţi-vă de două ori, înainte de a intra într-o casă goală". (Washington Post, 27 aprilie) ( M. B. )

Mai multe