Ştiri nebăgate în seamă
* Proprietatea. Foştii proprietari polonezi se plîng că ţara lor este singura din fostul bloc comunist care nu a rezolvat problema retrocedării bunurilor confiscate de regimul comunist: "Varşovia este un stat comunist, socialist, unde 90% din pămînt e proprietate de stat. Nu mai există aşa ceva în toată Europa" - spune Miroslaw Szypowski, în fruntea unui grup de oameni cu umbrelă demonstrînd pentru a-şi impune punctul de vedere (BBC News, 19 august). S-au înregistrat 89.000 de cereri de retrocedare, dintre care 15.000 se referă la case din Varşovia: cum ar fi o parte din Primărie, Academia de Arte şi terenul de sub ambasada Statelor Unite. Guvernul promite compensaţii băneşti. Problema se complică şi din cauza proprietăţilor evreieşti, solicitate de supravieţuitorii comunităţii evreieşti din Polonia. "Se crede că plăţile compensatorii vor fi primite de evrei, ceea ce mulţi polonezi nu-şi doresc. Motivaţia antisemită face ca întreaga poveste să fie considerată o încercare de jecmănire a statului polonez de către evrei" - afirmă Konstanty Gebert, jurnalist. * Costurile legalităţii. Statele Unite au decis să sisteze proiectul pilot prin care emigranţilor ilegali li se oferea un răgaz de 90 de zile ca să-şi pună ordine "în afaceri" şi să se întoarcă acasă împreună cu membrii familiei fără să rişte arestarea sau detenţia. Cifra emigranţilor ilegali este estimată la 500.000, dar programul era accesibil doar celor fără cazier şi care nu reprezintă vreun pericol pentru securitatea naţională. S-a presupus că ar fi vorba de 30.000 de persoane locuind în oraşele Charlotte, Chicago, Phoenix, San Diego şi Santa Ana. Au beneficiat de facilităţile oferite de program opt persoane: doi imigranţi din Guatemala, un cuplu din India şi cîte o persoană din El Salvador, Estonia, Liban şi Mexic. Autorităţile susţin că eficienţa redusă a programului a fost cauzată şi de asociaţiile de avocaţi implicate în procese cu emigranţi: ei nu i-au sfătuit pe clienţii lor să apeleze la această procedură. Guvernul a cheltuit 41.000 de dolari pentru popularizarea programului şi 54.000 de dolari cu cei opt, ceea ce înseamnă că plătitorul de impozite american a cheltuit cîte 13.000 de dolari pentru fiecare dintre cei opt emigranţi care au acceptat să plece. ( M. B. )