Ştiri nebăgate în seamă

18 septembrie 2008   PE CE LUME TRĂIM

* Manifestaţii la Varşovia. În Polonia, sindicatul Solidaritatea, deşi a dat ţării preşedinţi şi prim-miniştri, e decis să apere în continuare drepturile salariaţilor. Guvernul pregăteşte o lege prin care să diminueze avantajele pensionărilor anticipate la căile ferate, în învăţămînt, pentru artişti şi jurnalişti, iar sindicaliştii au organizat mari manifestaţii de protest împotriva prevederilor noii legi: au cerut menţinerea reglementărilor actuale şi creşterea salariului minim (acum, cca 340 de euro). Departe de cei 10 milioane de membri din 1981, sindicatul numără acum aproximativ cîteva sute de mii de cotizanţi. ( Le Monde , 31 august) * Delict sub apă. În Italia, Gianfranco Fini, preşedintele Parlamentului, a fost observat de ecologişti în timp ce-şi exersa talentele de scufundător marin într-un loc unde scăldatul era strict interzis. A fost condamnat la o amendă de 2000 de euro pentru tranzit, oprire, ancorare şi imersiune. I se mai reproşează că în calitatea lui de înalt demnitar a făcut acest sport ajutat de pompierii care îi ţineau buteliile de oxigen, deşi aceştia ar fi fost mai necesari la stingerea incendiilor de pădure. Domnul Fini poate să nu plătească amenda, protejat fiind de legea imunităţii, semnată de Silvio Berlusconi în iulie. Dar purtătorul său de cuvînt a declarat că "nu e un delict grav, o să plătim amenda". ( Le Monde , 30 august) * Interzicerea norocului în subsol. În Estonia se pregăteşte o lege care să reglementeze mai aspru condiţiile de acces în cazinouri, jocurile de noroc fiind una dintre principalele atracţii ale capitalei Tallin. În Estonia există acum 160 de cazinouri şi 4800 de automate de jocuri. Procentul persoanelor considerate dependente de jocuri a crescut de la 2,4% la 3,4% din populaţia adultă, adică 45.000 de persoane, iar 40.000 sînt în zona de risc. În capitală sînt cazinouri de lux, frecventate de turiştii din ţări unde legislaţia le interzice; în provincie şi în cartierele mărginaşe, oamenii îşi pierd economiile în sinistrele subsoluri ale blocurilor. Noua lege prevede închiderea sau comasarea acestora.

Mai multe