Ştiri nebăgate în seamă

9 octombrie 2008   PE CE LUME TRĂIM

* Ortografia contează. O acţiune declanşată de societatea civilă din Marea Britanie este preluată la nivel naţional: vor fi citite şi analizate toate semnele de pe drumurile publice, pentru a verifica dacă sînt corecte sau nu. Scopul comisiei este detectarea anunţurilor cu greşeli gramaticale, cu greşeli de ortografie, a celor depăşite, a semnelor inutile, a publicităţii pentru spectacole desfăşurate cu mult timp în urmă sau a muzeelor şi expoziţiilor închise, absenţa majusculelor şi a apostrofului, care înlesnesc lectura şi înţelegerea. Campania a început de la bază: locuitorii din vestul Londrei au desenat de mînă apostroful, acolo unde lipsea. La Leeds a fost elaborată o petiţie cerînd restaurarea ortografiei tradiţionale, dar Consiliul Municipal, avînd alte treburi mai importante, n-a acţionat. De altfel, chiar documentele emise de el au greşeli. Aşa că s-a apelat la ajutorul voluntarilor care să sesizeze prin e-mail greşelile gramaticale şi ortografice din sectorul public. În Redruth, Cornwall, proprietarii micilor magazine au descoperit că semnele de circulaţie sînt orientate în aşa fel încît îi trimit pe oameni la cumpărături în marile centre comerciale. ( The Guardian ) * Femeile în politică. În Rwanda, după publicarea rezultatelor scrutinului din 16 septembrie, 56% dintre deputaţi sînt femei. În această ţară a avut loc unul dintre cele mai sinistre masacre ale secolului: în 1994, 800.000 de oameni, tutsi, au fost ucişi de compatrioţii lor hutu, în o sută de zile. După tragedie, guvernul rwandez a încurajat intrarea în politică a femeilor şi a minorităţilor, instaurînd prin legea electorală un sistem de cote: 24 de locuri în Parlament pentru femei şi 3 pentru tineri şi handicapaţi. Rezultatele au arătat că aceste cote corespund opţiunilor populare care acordă femeilor o predispoziţie spre negociere, o înţelegere a problemelor particulare, mai accentuate şi mai eficiente decît cele ale bărbaţilor. ( The Independent ) * Comparaţii. Băncile europene s-au simţit şi se simt mai puţin vulnerabile decît cele americane, deşi, în SUA, băncile (în afara Wall Street-ului) împrumută 96 de cenţi în contul fiecărui dolar depus, în timp ce în Europa, băncile au împrumutat 1,40 euro pentru fiecare euro depus. ( The Economist ) ( M. B. )

Mai multe