Știri mici
În timp ce conversația globală era dominată de beatificarea lui Lionel Messi sau de necazurile amuzant-costisitoare ale lui Elon Musk, pămîntul a continuat să se învîrtă, iar istoria să adauge la index noi tragedii, semne de imperfecțiune și întîmplări neplăcute. Nu știm dacă vreuna dintre ele poate fi asemănată proverbialei bătăi din aripi a fluturelui care va provoca apocalipsa, dar poate merită amintite.
● Lovită de cea mai zdravănă secetă din ultimii treizeci de ani, Somalia se pregătește de foamete. Dacă nu se vor găsi surse de hrană, în aprilie două treimi dintre oamenii care trăiesc acolo vor suferi de foame. Deja, potrivit experților ONU, aproximativ 5,6 milioane de oameni trăiesc în ceea ce instituțiile internaționale numesc politicos „insecuritate alimentară”. La explicația de dicționar a noțiunii de stat eșuat apare harta Somaliei. Și pe bună dreptate: confruntată cu mișcări separatiste și cu un război civil cu islamiștii din Al-Shabab, Somalia nu are un guvern cu adevărat funcțional. Asta face ca tentativele de ajutor să fie dificile, viețile lucrătorilor din organizațiile de caritate fiind adesea puse în pericol.
● Între timp, Rusia și China anunță manevre militare comune în largul coastelor Chinei, în ceea ce în ultimii zece ani a fost un fel de tradiție menită să semnaleze că există și alți șerifi în oraș. Pardon, pe mare. Alții decît Statele Unite, evident. Manevrele nu sînt de natură să impresioneze foarte mult, dată fiind starea jalnică a marinei rusești. Dar transmit un semnal politic privind nervozitatea a doi actori majori pe scena internațională. Doi actori care, în pofida faptului că se suspectează reciproc, se văd obligați să colaboreze pentru a da senzația că acolo se construiește o alianță ce poate înclina balanța puterii. În Asia, cel puțin.
● În Tunisia au avut loc, sîmbătă, alegeri parlamentare. Participarea fost la nivelul unei consultări a locatarilor unui bloc din Titan. Doar vreo 9% din populație a făcut efortul să meargă la vot. Explicația stă în decizia partidelor mari de a boicota scrutinul convocat de președintele Kais Saied care, urmînd cu strictețe indicațiile din manualul micului dictator, a concediat anul trecut Guvernul, a dizolvat Parlamentul și s-a apucat să deseneze o Constituție nouă.
● Presa din Turcia publică detaliile unei acțiuni de salvare a unor refugiați aflați în derivă pe Mediterana. Împrumutînd limbajul oficial, ziariștii turci acuză Grecia că i-a forțat pe emigranți să treacă înapoi în apele turcești deși ajunseseră deja în zona grecească a mării. Turcii nu suflă totuși nici o vorbă despre „scăpările” autorităților de la ei din țară care lasă sute de oameni să își încerce norocul traversînd marea spre Uniunea Europeană. Știrile astea vin pe fondul agravării relațiilor dintre Ankara și Atena, mult peste nivelul obișnuit de înjurături peste frontieră. În august anul acesta, președintele Erdogan sugera că armata ar putea să apară peste noapte în insulele grecești. Grecii l-au luat în serios și acum avertizează că un incident militar e posibil oricînd.
● Serbia și Kosovo transmit semnale disperate că sînt pe cale să își declare iar război. Evident, vina aparține întotdeauna celeilalte părți. Belgradul a oprit în ultimul moment traversarea graniței comune de către zeci de membri ai unei miliții extremiste de dreapta cunoscută pentru legăturile cu grupul rusesc paramilitar Wagner. Gestul este menit să arate că Serbia poate acționa constructiv și responsabil pentru rezolvarea conflictului. La o privire rapidă în istoria recentă, vedem însă că sîrbii și-au făcut un obicei din a inventa amenințări pe care tot ei le rezolvă. De cealaltă parte, kosovarii continuă să dea cu bățul prin gard insistînd să își afirme statalitatea în disprețul minorității sîrbe care încă supraviețuiește pe teritoriul controlat de Priștina. Evident, Guvernul din Kosovo vede în agitația sîrbă mîna rușilor. Deocamdată, însă, se văddoar naționalismul sîrbesc și cel kosovar, în mod egal tîmpe și criminale.
● Guvernul Olandei și-a cerut scuze pentru rolul jucat de Olanda în comerțul cu sclavi între secolele al XVII-lea și al XIX-lea și a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Pe de o parte, majoritatea populației nu crede că un astfel de gest era necesar. Pe de altă parte, minoritățile ai căror strămoși au fost victime ale „epocii de aur” (perioadă din istoria olandeză marcată de prosperitate și progres rapid în arte și știință care se suprapune cu vîrful traficului de ființe umane) susțin că declarația este insuficientă, lipsită de substanță și nu ține seama de solicitările specifice ale celor vizați direct. Că urmașii sclavilor au venituri mai mici, spații de locuit semnificativ inferioare restului populației, iar starea lor de sănătate nu este la fel de bună sînt detalii cărora Guvernul olandez nu le acordă încă atenția necesară. Altfel spus, prejudiciul creat acum două sute de ani are efecte astăzi.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ