Steaua şi Astra în Europa League

Diferenţa dintre Steaua şi Astra după prima rundă a grupelor Europa League este de zece goluri. Cît a contat norocul (sau ghinionul)? 

E diferenţa dintre un club solid, construit de un miliardar de carton, şi un club de carton, construit de un miliardar solid. Steaua are noroc, da. Dar Astra n-a avut ghinion. Steaua şi-a acumulat harnic norocul, iar cînd i-a venit pe gratis, a ştiut să nu-i dea un bocanc în fund. Steaua e România, asta gîndesc destui exaltaţi. Dar nu greşesc prea mult, atît timp cît ea a ştiut să nu piardă ADN-ul lui ’86, unul dintre cele mai mari momente de sport naţional. Steaua a drenat tradiţional jucători români mulţi şi buni. La Astra, patronul a realizat abia acum că există două feluri de fotbalişti: autohtonii, care joacă şi cu plata după calendarul iulian calculat cu întîrzierea acumulată de la Papa Grigore încoace, şi cei străini, ale căror bagaje funcţionează sincron cu nivelul contului de încasări. Sigur, fiecare pămîntean, indiferent de pămînt, ar trebui plătit la termenul contractual, dar noi nu trăim pe această planetă. Aşa că, în vreme ce Chipciu, Adi Popa sau Prepeliţă aşteaptă răbdători lumina financiară de la Poarta Albă, Ben Youssef sau „românul“ Fatai se dau accidentaţi cînd sînt faultaţi la salariu. Pînă la urmă, norocul se construieşte ca o maşină nemţească (tîmpit clişeu!). Şurub cu şurub. Priviţi ce s-a întîmplat cu ultimele două echipe nesteliste, care s-au calificat în grupele cupelor europene. CFR a intrat în vrie, de-abia s-a redresat, la o palmă de asfalt, iar Pandurii au cîştigat de iarna trecută cam tot atîtea puncte cîte mai are Hollande în sondaje. Şi acum nici Astra nu se simte prea bine. Continuitate zero. Cam aşa cu fotbalul românesc faţă cu universul. Jocul ăsta nu-i chiar de joacă.