Sînt obtuz: fiica mea este mai importantă decît Statul
„Nu ştiţi nimic, toate şcolile primare din România sînt la fel. Nu are rost să vă agitaţi căutînd una mai brează. Toate sînt la fel“, încheie domnul inspector-şef conversaţia. Eu rămîn perplex. Pînă atunci, căutasem să îi explic de ce zeci de mii de părinţi se agită, apelînd la orice artificiu administrativ, pentru a-şi înscrie copiii acolo unde vor ei, nu unde vrea Statul. Domnul inspector-şef este Statul. Este uşor condescendent, explică de undeva de sus, ceea ce eu, prostimea, îmi închipui că ştiu. Numai că eu ştiu prost. Firesc, Domnia sa Statul ştie mai bine şi îşi dă toată silinţa pentru a mă aduce pe calea cea bună, cea dreaptă, cea raţională.
Nesimţitorul de mine crede prost cum că unele şcoli generale au profesori mai buni, că altele stau mai prost la capitolul material didactic, că unele se află în cartiere ceva mai rău famate, că altele sînt în zone mult prea-bine famate. Nesimţitorul de mine încearcă să dea o mînă de ajutor Statului-care-le-ştie-pre-toate-mult-prea-bine şi să îi ofere o bursă neoficială a şcolilor primare. Unele mult-prea-bune, altele mult-prea-slabe. La mijloc, undeva, şcoli decente, cu învăţători buni şi dedicaţi, aflate în zone sigure ale oraşului. La una dintre acestea îmi doresc înscris copilul. Detest ideea faimoasei şcoli nr. 11 sau (brrr) a odioasei unităţi de învăţămînt (că altfel nu pot să spun) numite „Jean Monnet“. Nu snobismul de a mă vedea la şedinţa cu părinţii cu domnul X sau doamna Y m-a făcut să optez pentru şcoala la care sper să înveţe fii-mea, de la toamnă. Nici vorbă. Determinante au fost povestirile colegilor care au copiii acolo, distanţa faţă de casă şi, să nu uit, zîmbetul incredibil al unei doamne învăţătoare pe care copiii „ei“ (clasa a IV-a acum) o iubesc. Pentru că şi ea îi iubeşte (mi-am dat seama după zîmbet).
Regret teribil că nu am conştiinţa civică necesară spre a lupta pentru ca toate şcolile generale să fie la acelaşi nivel. Am trecut de 30 de ani. Nu mai cred în activisme care schimbă naţia în cîteva luni. De aceea, dragă Mircea Vasilescu, apropo de articolul tău de săptămîna trecută, aştept să îmi înscriu copilul la o şcoală bună, apoi voi trece automat în tabăra activiştilor pentru egalitatea de şanse între şcolile generale din România. Am trecut de 30 de ani, aşa că îmi închipui de ce s-a lăsat cu zaveră anul acesta, la reforma „clasei pregătitoare“. Nişte domni şi nişte doamne care zic că sînt Statul-care-le-ştie-pe-toate şi-au închipuit că România e Franţa. În Franţa, nu contează în ce şcoală îţi bagi copilul. Cam toate au, probabil, aceleaşi standarde de educaţie şi calitate. După cum spunea, însă, patronul spiritual al celor care cred că ei-sînt-Statul (domnul inspector-şef, de exemplu), vara nu-i ca iarna. Prin extrapolare, îndrăznesc să cred că România nu e (încă) precum Franţa. Dragă Mircea, de la toamnă încolo sînt al vostru, trup şi suflet, al celor care dorim să construim în România un învăţămînt primar aidoma celui francez. Pînă atunci însă, nu pot să mă prefac că mi-e indiferent în ce şcoală va învăţa fii-mea. Nu mă pot juca de-a viaţa ei pentru că noi, părinţii, ne credem deja într-un viitor mai bun.
Am trecut de 30 de ani, astfel încît pot comunica domnului Stat-care-le-ştie-mai-bine că nu numai sistemul de educaţie a opus rezistenţă. Întreg Statul i-a opus rezistenţă. Ştiţi, domnule inspector-şef, cum merge acum actul administrativ al mutaţiei în buletin? Ca pe roate… Mii de părinţi s-au gîndit că singura şansă a copiilor la o şcoală mai bună este să-şi facă mutaţie la o adresă apropiată şcolii dorite. Ştiţi cîte doamne învăţătoare şi-au luat „în spaţiu“ copii, pentru a-i avea în clasă, de la toamnă? Noi nu am făcut asta. Am zis că am merge prea departe. Ipocrizia ni s-a părut mult prea gogonată. Ceea ce m-a amuzat cel mai tare a fost răspunsul celor de la evidenţa populaţiei. Valul de mutaţii în buletin a fost rezolvat cu o operativitate uluitoare. Aproape pe loc se făcea totul. Fără ciubucuri, fără scandal.
De unde înţeleg că românului încă îi pasă de învăţătura copilului şi că poliţiştii de nivel mediu înţeleg nevoile societăţii mai bine decît şefii din Ministerul Învăţămîntului.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: Wikimedia commons