Sînt necesare stimulentele economice?

8 octombrie 2009   PE CE LUME TRĂIM

Se poate spune că pachetele de stimulente economice au readus la viaţă economiile traumatizate ale lumii? Sau mai degrabă au pregătit contextul unei viitoare inflaţii şi povara datoriei publice? Răspunsul s-ar putea să conţină cîte ceva din fiecare variantă. Întrebarea-cheie se referă la ordinea în care se vor desfăşura lucrurile. Teoria din spatele masivului efort al multor guverne de a acorda stimulente economice stă în noţiunea aşa-numitului "decalaj al producţiei". Acesta constă în diferenţa dintre producţia curentă a unei economii şi cea potenţială. Dacă producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale, aceasta înseamnă că cheltuielile totale sînt insuficiente pentru a cumpăra ceea ce economia poate produce. Stimulentul economic este un sprijin guvernamental acordat cheltuielilor totale. Guvernul poate fie să cheltuiască banii ori poate încerca să stimuleze cheltuielile private prin micşorarea taxelor şi dobînzilor. Aceasta va creşte producţia curentă la nivelul celei potenţiale, acoperind astfel decalajul dintre ele. Unii economişti " e adevărat, într-un număr tot mai mic " neagă că ar putea fi posibil un decalaj de producţie. Economia " argumentează ei " se află la capacitatea maximă de angajare. Dacă oamenii au slujbe mai puţine astăzi decît ieri este pentru că mai mulţi oameni au decis să nu muncească. Astfel, producţia de astăzi ar reprezenta ceea ce oamenii doresc să producă. Încercările de a o stimula nu pot să producă decît preţuri mai mari, fiindcă oamenii vor cheltui mai mulţi bani pe aceeaşi cantitate de produse şi servicii. O perspectivă mai sensibilă susţine că economia actuală nu produce atît de mult pe cît ar putea şi sînt mai mulţi oameni care doresc să muncească, decît slujbe disponibile. Aşa că pachetele de stimulente economice vor sprijini atît producţia, cît şi rata de ocupare a forţei de muncă. Dar cît de mari pot fi stimulentele economice? Biroul Bugetar al Congresului American (CBO) estimează că producţia americană curentă va fi, în linii mari, cu 7% sub cea potenţială, în următorii doi ani, ceea ce ar însemna cea mai adîncă recesiune de la Al Doilea Război Mondial încoace. Se preconizează că şomajul din SUA ar putea ajunge la 9,4% către sfîrşitul lui 2009 sau începutul lui 2010 şi se consideră că va rămîne peste 7% cel puţin pînă la sfîrşitul lui 2011. Guvernul american a cerut un pachet de stimulare economică de 787 de miliarde de dolari, adică în jur de 7% din produsul intern brut. La nivel superficial, se pare că ar fi suficient pentru a acoperi decalajul de producţie " dacă suma este cheltuită în acest an. Dar, de fapt, este un program defalcat pe trei ani. Chiar şi aşa, nu este clar cît din suma alocată se va cheltui. Acest fapt poate fi ilustrat printr-un exemplu simplu. Să presupunem că guvernul distribuie suma rămasă nealocată, cetăţenilor săi. O parte din ea va fi economisită. De pildă, economiile particulare ale familiilor americane au crescut brusc de la 0% la 5% de la începutul recesiunii, pentru a acoperi eventuale datorii. O altă parte a surplusului de bani va fi cheltuită pe importuri, ceea ce nu ajută cu nimic la impulsionarea producţiei americane. Putem să scădem 20% pentru aceste două aspecte " distribuţia către cetăţeni şi importurile. Vestea rea, atunci, este că numai 80 de procente din cele 300 de miliarde, adică 240 de miliarde, vor fi cheltuite iniţial. Vestea bună este că această cifră se multiplică în etape " cheltuielile unei persoane devin veniturile alteia ş.a.m.d. Valoarea multiplicării depinde de perspectivele asupra dimensiunii decalajului, a "scurgerilor" din valul principal de cheltuieli şi a efectului programelor guvernamentale asupra încrederii generale. Estimările variază de la o înmulţire cu 2 pînă la una cu 0. O multiplicare cu 2 ar genera 480 de miliarde de dolari cheltuieli suplimentare, comparativ cu o înmulţire cu 1, care ar genera doar suma iniţială de 240 de miliarde. Dacă multiplicatorul este 0, aşa cum cred unii economişti conservatori, nu va exista nici un efect asupra producţiei, ci doar asupra preţurilor. O altă sursă de stimulare este "facilitatea cantitativă" sau, mai simplu spus, tipărirea de alţi bani. Cumpărînd obligaţiuni guvernamentale, banca centrală pompează bani în sistemul bancar. Intenţia este de a stimula cheltuielile private, micşorînd rata dobînzilor cu care băncile îşi împrumută clienţii. Sute de miliarde de dolari suplimentari au fost pompate în băncile din toată lumea în acest fel. Dar stimulentul "facilităţii cantitative" este chiar mai puţin sigur decît cel al celor fiscale. Dacă această politică a făcut ca extinderea creditelor să încetinească şi lichiditatea pe piaţa obligaţiunilor să se îmbunătăţească, multe bănci şi-au folosit banii suplimentari pentru a-şi re-echilibra bilanţurile (echivalentul economisirilor particulare), mai degrabă decît să-i împrumute firmelor sau persoanelor fizice. Cîteva concluzii pot fi trase din ceea ce constituie consecinţele acestor calcule. Prima este că pachetele de stimulente economice acordate în atîtea ţări au încetinit alunecarea în depresie şi e posibil chiar să fi sprijinit o uşoară revenire. A doua " că este prea devreme pentru a reduce stimulentele guvernamentale, aşa cum par să încline Japonia şi Statele Unite. A treia " că strategiile actuale, chiar dacă sînt menţinute, nu vor produce o revenire economică sustenabilă. În cel mai bun caz, oferă doar posibilitatea cîtorva ani de activitate, sub cea normală. O rundă dublă de pachete de stimulare este necesară pentru a constracara perspectiva unei recesiuni cu dublă cădere. Vremea să ne îngrijorăm în legătură cu inflaţia va veni cînd revenirea începe să fie reală. E prematur să vorbim de reducerea chletuielilor guvernamentale. "Timpul potrivit pentru austeritate la Trezorerie este în vreme de avînt al economiei, nu de cădere a ei" " spunea Keynes. Avea dreptate. Robert Skidelsky, membru al Camerei Lorzilor, este profesor emerit de economie politică la Universitatea Warwick, autor al unei biografii premiate a economistului John Maynard Keynes şi membru în consiliul de conducere al Şcolii de Studii Politice din Moscova. Copyright: Project Syndicate, 2009 www.project-syndicate.org traducere de Mădălina ŞCHIOPU

Mai multe