Simptomul Trump

29 octombrie 2020   PE CE LUME TRĂIM

Primul și, deocamdată, singurul mandat al președintelui Donald Trump va rămîne în istorie ca unul imposibil de ignorat. E prea devreme pentru a decide dacă fosta vedetă TV a devenit președinte grație unui accident istoric sau cei patru ani ai săi reprezintă semnalul unei schimbări mai profunde în politica americană, cît și în cea internațională. Dar este momentul potrivit pentru un bilanț. 

Lăsînd la o parte nesfîrșitele discuții despre stilul prezidențial – sau neprezidențial, dacă vreți –, Trump a venit la Casa Albă cu o agendă relativ clară. Deși mijloacele de îndeplinire a ei sînt subiect de discuție, e cert că, la final de mandat, poate spune că a livrat o bună parte din lucrurile pe care le promisese.

O scurtă trecere în revistă 

● Reduceri de taxe. Asemeni unui republican clasic, Trump a promis că va lăsa mai mulți bani în conturile cetățenilor și companiilor. A făcut-o. Reducerile sînt însă limitate în timp, continuarea lor depinde de viitoarele administrații.

● Refoma Justiției. După mulți ani de zile în care Curtea Supremă a Statelor Unite a înclinat către stînga, Trump a promis că va selecta judecători conservatori astfel încît cea mai înaltă instanță din țară să se înscrie pe un curs mai apropiat de agenda republicană. Doi dintre magistrații nominalizați în ultimii patru ani, Neil Gorsuch și Brett Kavanaugh, sînt deja parte din completul de nouă judecători. Amy Coney Barett, a treia nominalizare, e foarte aproape de a-și ocupa locul la Curte. Pentru zeci de ani de aici înainte, liberalii americani au motive să se teamă de fiecare decizie a acestei instanțe.

● Înfrîngerea Statului Islamic. Cîndva, în precedenta campanie electorală, Trump promitea că va bombarda SI pînă cînd va dispărea de pe fața pămîntului. A făcut-o. Armata americană a folosit în lupta cu extremiștii islamici care ocupau părți din Siria și Irak cea mai puternică bombă non-nucleară din arsenalul ei. În plus, un raid al forțelor speciale americane l-a ucis pe liderul SI, Abu Bakr Al-Baghdadi. Statul Islamic a fost înfrînt, dar luptătorii și ideologia lui supraviețuiesc. Efectele le vedem din cînd în cînd la știri.

● Dereglementare. Trump a insistat că va reduce masiv numărul de reguli pe care companiile americane trebuie să le respecte pentru a-și putea desfășura activitatea. Argumentul era că excesul de legislație îngreunează extinderea business-urilor în dauna acționarilor și a angajaților deopotrivă. S-a ținut de cuvînt, chiar dacă procentul de 70% nu a fost respectat. O decizie interesantă în acest context a fost aceea care obliga agențiile guvernamentale să specifice la care două reguli existente vor renunța atunci cînd cer implementarea uneia noi.

● Creșterea cheltuielilor militare. În fiecare an al administrației Trump, armata americană a primit mai mulți bani decît în precedentul. Mai mult decît atît, liderul american a forțat o parte dintre partenerii militari ai Americii să își respecte angajamentele privind sumele cheltuite pentru apărare. Tot un fel de succes e și decizia administrației americane de a renunța la stupida idee (emisă de președinte însuși) de a desființa NATO. Consecințele unei astfel de evoluții sînt imposibil de evaluat.

● Mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim. S-a întîmplat în 2018, la aniversarea a 70 de ani de la înființarea statului Israel. În același timp, deși nu a reușit să facă nimic pentru o împăcare istorică a israelienilor cu palestinienii (mult lăudatul plan Kushner a rămas un proiect și cam atît), administrația Trump a contribuit masiv la normalizarea relațiilor dintre statele arabe și Israel. Anunțurile din ultima vreme privind stabilirea de relații diplomatice cu Bahreinul și Emiratele Arabe Unite sînt pași importanți în direcția păcii. 

Au existat și realizări parțiale – zidul de la granița cu Mexicul, retragerea din teatre de luptă sau ieșirea din diverse tratate internaționale –, precum și o serie de eșecuri – eliminarea Obamacare, reducerea uriașei datorii guvernamentale sau deportarea imigranților ilegali.

Însă nici un președinte american nu a îndeplinit vreodată toate promisiunile de campanie. În fapt, nici un politician de nicăieri din lume nu a făcut-o. Măcar din punctul ăsta de vedere, Trump nu e special.

În funcție de preferințe, mandatul lui Trump poate fi interpretat ideologic sau stilistic în orice fel. Fie că vedem în el un oportunist ipocrit și rasist, fie că vedem un lider neconvențional care s-a întors la fundamentele societății  americane – libertate economică și personală –, un lucru este cert: Trump nu a lăsat pe nimeni indiferent. Orice tentativă de a trage o concluzie acum va suferi de pe urma apropierii prea mari de evenimentele aflate în discuție. Așa cum președinția lui Richard Nixon este privită cu alți ochi astăzi decît acum 30 de ani, e posibil ca și cea a lui Trump să fie reevaluată. În orice direcție.

Iar dacă președintele american are un singur merit, fie el și un pic îndoielnic, atunci acesta stă în capacitatea uriașă de a sublinia, chiar și involuntar, tensiunile din societatea americană. Rasismul era acolo și înainte de Trump, decalajele economice erau acolo, la fel și corupția politicienilor. Prin conduita sa imprevizibilă și prin histrionism, președintele nu a făcut decît să le sublinieze cu o tușă groasă. Cu bunele și relele sale, Trump a fost mai mult un simptom decît un declanșator. Maladiile sînt vechi, doar electoratul se mai înnoiește din cînd în cînd.

Mai multe