Şi fotbaliştii mor?

Din fericire, altfel ce ne-am face? Cum ar fi să trăiască unii peste alţii Pelé, Maradona, Cruyff, Messi, să se certe pentru o pasă pe care nu şi-au dat-o, o centrare în tribune, un dribling în plus? Ar fi de Marvel. Ne-am lua la harţă cu ei, apropierea de perfecţiune enervează. Aşa ne împacă pe toţi murind. Fotbaliştii cu scînteie mor oricum de mai multe ori. Mor la fiecare înfrîngere. Mor la retragere. Mor la moarte. Mor la uitare. Aceasta e sigura moarte pe care o pot fenta. Aici Pelé, cel mai cunoscut dintre recenţii dispăruţi, e imbatabil. Pelé murise cu mult înainte de a se stinge fizic, pe 29 decembrie, în spitalul care poartă numele unui alt Pelé, Albert Einstein. Dispăruse ca entitate fizică, din cînd în cînd mai apăreau spuse de-ale lui, dar el, practic, nu mai era pentru noi. Dacă n-am fi aşa de conformişti n-am fi bocit în halul ăsta cînd şi-a dat ultima suflare, căci el era plecat deja, n-avea rost să facem un show mondial, dar aşa sîntem mai nou, ne dăm în stambă la nuntă şi la doliu, facem un spectacol din toate, le mai şi vindem, mai facem şi cu ochiul, mai ca la noi, la parastase, „ia şi din ţuica asta, i-ar fi plăcut şi răposatului”. Să te ferească Dumnezeu să mori în vremurile astea! Ce larmă, ce tămbălău, ce de vorbe de carton, ce de cuvinte care se ruşinează să stea unele lîngă altele în aceeaşi frază! Somnul de veci virează în coşmar.

Brazilienii au priceput asta. Ciudat popor. Azi îl depun pe Pelé la locul de odihnă cu reţinere şi bună cuviinţă, departe de poalele necrologice puse în capetele seci de pe toate fusurile orare, mîine iau cu asalt clădirea Congresului şi Palatul Prezidenţial din Brasilia. Pelé n-ar fi avut nimic de zis. Nu prea comenta el d-astea. Ca imensa majoritate a sportivilor de top, avea conştiinţa civică invers proporţională cu dimensiunile fotbalistice. El, ca şi Nadia, care sper să fie la propriu nemuritoare ca să ne scutească de penibilul ditirambic care i-ar însoţi exit-ul, a trăit sub dictatură fără a avea mare lucru de adăugat atunci cînd compatrioţi dispăreau. A luat partea populaţiei de culoare din ţara lui, asta da, dar e cam subiectiv şi puţin. În fine. Spre lauda lor, unii au vorbit şi despre chestiile astea deranjante. E aer proaspăt de cîte ori cineva mai ciobeşte un pic idioata şi imprecisa zicere „despre morţi, numai de bine”. Nu, despre morţi, numai adevărul, asta e ideea. Da, adevărul e vast şi deranjant. În viitor sper ca lumea să se împartă în ţări ale adevărului şi ţări ale minciunii despărţite de oceane şi fiecare să-şi aleagă unde vrea să trăiască. Pelé ar sta, uriaş, cu cîte un picior pe fiecare mal, precum Colosul din Rhodos. Cu urechile în nori, să n-audă bîrfele noastre.