Şi a fost încă un summit G7…

28 august 2019   PE CE LUME TRĂIM

Ce bine ar fi dacă ar exista o relaţie de la cauză la efect între frecvenţa cu care se văd liderii importanţi ai acestei lumi şi situaţia generală de pe planetă! Pentru că în ce priveşte întîlnirile bilaterale, trilaterale, în format restrîns sau mai larg sau chiar extralarg, nu le putem reproşa nimic responsabililor mondiali. Ei se întîlnesc unii cu alţii foarte des, chiar din ce în ce mai des, străbat mii de kilometri pentru a asista la tot felul de summit-uri şi de forumuri, s-au obişnuit să doarmă în avioane, să discute pînă tîrziu, să-şi ascundă deziluziile şi oboseala…

Ce bine ar fi dacă ar exista măcar o relaţie de la cauză la efect între calitatea organizării acestor reuniuni şi starea de spirit a participanţilor! Între 24 şi 26 august, la Biarritz, Franţa a organizat un summit G7 sub semnul excelenţei. Cadrul întîlnirii este sublim întrucît oraşul Biarritz are o poziţie privilegiată pe malul Atlanticului şi respiră peste două secole de istorie balneară. Cîte capete încoronate nu s-au plimbat pe la Biarritz din 1800 încoace, cînd staţiunea a devenit la modă (ca şi „băile de mare“) în Europa… Cîţi aristocraţi, cîte figuri ale elitei europene, cîţi artişti şi scriitori, cîte nume celebre din numeroase alte domenii nu şi au purtat paşii pe plaja de la Biarritz şi în hotelurile sale de lux…

Şefii de stat şi de guvern invitaţi la Biarritz au sejurnat în fosta reşedinţă estivală a lui Napoleon al III-lea, un remarcabil exemplu de arhitectură balneară de tip Belle Époque, devenit ulterior hotel de cinci stele şi cazinou, iar după renovările din ultimii ani, un stabiliment ultra-chic cu titulatura palace. Ceea ce au degustat la masă oaspeţii de vază ai summit-ului a fost pregătit de cîţiva maeştri bucătari francezi, genii ale artei culinare. Iar ceea ce li s-a turnat în pahare provine din rezervele de vin cele mai alese ale regiunii Bordeaux, aflată nu departe.

În mod normal, nişte oameni atît de bine primiţi, atît de bine serviţi, puşi în situaţia de a admira atîta artă, fineţe şi armonie, ar trebui să devină mai buni, mai concilianţi unii cu alţii, mai deschişi la dialog, mai dispuşi să se asculte reciproc şi să se arate mai sensibili faţă de problemele lumii. Diplomaţii de carieră ştiu că deseori multe litigii care păreau de nerezolvat înainte ca protagoniştii să se aşeze la masă şi-au găsit soluţii după o masă bună…

Rămîne acum de văzut dacă după cele trei zile petrecute la Biarritz, unde francezii şi-au etalat inegalabila lor artă a ospitalităţii, Donald Trump va fi mai puţin imprevizibil, Boris Johnson mai puţin antieuropean, Angela Merkel mai puţin obsedată de soarta exporturilor germane…

Reuniunea G7 este o invenţie franceză, iar acum tot un francez doreşte să o amelioreze. Ea s-a născut într-un moment de criză petrolieră, în 1975, la iniţiativa preşedintelui de atunci al Franţei, liberalul Valéry Giscard d’Estaing. Formatul G7 îşi avea în acei ani toată legitimitatea, era o consultare a principalelor puteri industriale, dar şi a principalelor democraţii: Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Statele Unite, Canada, Japonia. Actualul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, ştie însă că, pentru a devenit credibil, acest grup trebuie să-şi lărgească aria consultărilor, şi din acest motiv s-a întreţinut înainte de întîlnirea de la Biarritz cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu premierul indian Narendra Modi. Iar la Biarritz a mai invitat opt ţări, printre care Australia, Chile şi Africa de Sud. În context de febrilitate diplomatică, şi-a făcut apariţia şi ministrul iranian de Externe, o veritabilă lovitură de teatru diplomatică a Franţei.

Chiar şi aşa, însă, în format extins, acest forum rămîne contestat din numeroase motive. Mulţi oameni pe planetă consideră că toţi a-ceşti lideri, atunci cînd se văd ca să discute despre economie, nu încearcă altceva decît să prelungească durata de viaţă a capitalismului de tip ultraliberal, în ciuda faptului că acest model este devoratorul întregii planete. Iar costurile enorme ale reuniunii, precum şi etalarea de lux şi de mondenitate le apar multora ca o insultă adusă urgenţelor planetare, mai ales într-un moment cînd arde unul dintre plămînii Terrei, bazinul Amazonului, cînd oceanele se transformă în pubele, iar încălzirea atmosferei anunţă ceva rău şi ireversibil pentru toată umanitatea. Energicul Emmanuel Macron s-a aflat deci într-o mare dilemă: pe de o parte le-a organizat invitaţilor nişte mese de vis, dar pe de altă parte, la masa discuţiilor i-a pus în faţa unei meniu oribil.

Inegalităţile de pe planetă, războiul comercial dintre Statele Unite şi China, dosarul nuclear iranian, tensiunile din Ucraina, haosul din Libia şi din Siria, Brexit-ul, fisurarea unităţii europene, crizele migratorii, schimbările climaterice sînt doar cîteva teme de natură să taie imediat apetitul sau să te facă să te simţi vinovat cînd le abordezi după un dineu fastuos…

Luni, 19 august, cerul s-a întunecat în oraşul São Paolo din cauza fumului negru adus de vînt din bazinul Amazonului, situat la 2.500 de kilometri distanţă. Într-un fel, acest fum negru a ajuns şi pînă la Biarritz, ca un teribil mesaj de alarmă: prea mulţi nori negri s-au adunat în acelaşi timp deasupra planetei. Şi prea sînt insuportabile decalajele din sînul civilizaţiei umane, dacă mai putem numi civilizaţie ceea ce construieşte omul. Cînd 26 de familii deţin pe planetă tot atîtea avuţii cît trei miliarde cinci sute de milioane de oameni -luaţi împreună, este limpede că undeva lucrurile au deraiat. Şi cînd arde principala uzină de oxigen a omenirii, iar preşedintele brazilian Jair Bolsonaro spune „Nu pot stinge focul, nu pot face nimic“, avem iarăşi o imagine de natură să stîrnească revoltă în orice fiinţă care se consideră ca aparţinînd regnului uman.

Mai multe